Administraţie
Fonduri europene de peste 57 milioane lei pentru Cugir: 14 km străzi modernizate, șase autobuze hibride, 41 de noi stații și 70 de biciclete pentru bike-sharing
Primul contract din Regiunea Centru care vizează reducerea emisiilor de carbon prin îmbunătățirea transportului public și a mobilității urbane a fost semnat azi la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, de către directorul general Simion Crețu și primarul orașului Cugir, Adrian Teban, în prezența președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Valoarea totală a proiectului depășește 57 milioane lei, din care 98% din valoarea eligibilă sunt sume nerambursabile REGIO – aproape 10 milioane euro.
Prin proiect se vor achiziționa autobuze cu propulsie hibridă, biciclete electrice, vor fi modernizate câteva stații de autobuz și vor fi construite de cinci ori mai multe, fiind modernizată și infrastructura rutieră pe o lungime totală de peste 14 km, din orașul Cugir și cele 7 localități componente: Bocșitura, Bucuru, Călene, Fețeni, Goasele, Mugești și Vinerea.
Obiectivul general al acestui proiect, finantat in cadrul Axei Prioritare 3 a Programului Operational Regional, este reducerea emisiilor de carbon in orasul Cugir, pe baza directiilor de actiune identificate in Planul de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) al municipalitatii, prin optimizarea transportului in comun, promovarea deplasarilor cu mijloace de transport alternative. Nu in ultimul rand se doreste cresterea mobilitatii urbane si a sigurantei traficului, prin reorganizarea intersectiilor in punctele critice si in zonele cu risc ridicat.
”Traficul din orasul Cugir este in prezent dominat de prezenta automobilului privat, care constituie optiunea prioritara, si uneori unica, de deplasare a locuitorilor. Conform sondajului de opinie printre locuitorii orasului privind calitatea serviciilor de transport public de persoane, un procent de 55% dintre cei chestionati utilizeaza autovehiculul personal in vederea deplasarii zilnice, atat in vederea accesarii locurilor de munca, cat si catre institutiile de invatamant, catre cele medicale sau spre alte servicii publice sau private.
De asemenea, studiul de trafic realizat a aratat o pondere a automobilelor in trafic de peste 67% pe toate arterele monitorizate. In acest context, primaria Cugir a initiat proiectul de fata, care isi propune sa contribuie la schimbarea prioritatilor si a mentalitatilor, de la o mobilitate bazata pe utilizarea autoturismelor, la o mobilitate bazata pe transportul in comun, ecologic, de inalta calitate si eficient; pe utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, in sistem bike-sharing, dar si pe mersul pe jos.
La baza elaborarii proiectului a stat „Planul de Mobilitate Urbana Durabila a orasului Cugir”, care se refera la perioada 2016 – 2030 si acopera zona preurbana si urbana, formata din orasul in sine si cele sapte localitati componente: Busitura, Bucuru, Caline, Feteni, Guasele, Mugesti si Vinerea”, a declarat domnul Adrian Teban, primarul orasului Cugir.
Prin proiectul „Reducerea emisiilor de carbon in orasul Cugir bazata pe Planul de Mobilitate Urbana Durabila” se doreste modernizarea infrastructurii traseelor mijloacelor de transport in comun, cu o lungime totala de 14.182 metri. Concret, va fi reabilitat carosabilul pe urmatoarele strazi: artera Principala din Vinerea, Strada Victoriei, Strada Stadionului, Strada Ion Budai Deleanu, Strada Mihai Viteazul, Strada ”1 Decembrie 1918”, Strada Rozelor, Strada Ion Creanga, pe traseele 1 si 2, Strada Tineretului, Strada Alexandru Sahia, pe traseul 2, Strada Nicolae Balcescu, Strada Grivitei si Strada Raul Mic.
De asemenea, va fi introdusa o noua ruta de transport public local, denumita “Linia T3”, care face legatura intre Zona Gara si Zona Suseni, in prelungirea liniei 1. Pentru siguranta circulatiei rutiere se vor realiza lucrari de semnalizare verticala vor fi reproiectate giratiilor si intersectiilor din punctele critice si in zonele cu risc ridicat.
O alta componenta a proiectului prevede achizitionarea a 6 autobuze cu propulsie hibrida, cu trei usi si motor vertical; dar si modernizarea a 8 de statii de autobuz existente si construirea a 41 de statii noi, instalarea unor sisteme de afisaj date calatori pentru transportul in comun, a unui sistem monitorizare video, precum si a unor automate pentru eliberarea biletelor. Astfel se va realiza un sistem nou de management al traficului, cu investitii menite sa asigure informarea cetatenilor asupra timpilor de asteptare a mijloacelor de transport si a timpilor de deplasare. Prin acest sistem se va realiza si eliberarea electronica a biletelor de calatorie – e-ticketing – care include automate de eliberare bilete si reincarcarea cardurilor de calatorie; monitorizarea video a intersectiilor si a statiilor de autobuz, etc.
Nu in ultimul rand, in vederea promovarii deplasarilor cu mijloace de transport alternative, proiectul propune o serie de masuri pentru imbunatatirea calitatii retelei de transport ciclist si pietonal, cresterea sigurantei deplasarilor si reducerea timpilor parcursi in conditii de confort sporit. Astfel, pe strazile supuse modernizarii vor fi realizate piste de biciclete in suprafata de peste 28.026 m.p. Vor fi achizitionate 70 de biciclete, care vor fi puse la dispozitia locuitorilor pentru utilizare cu titlu gratuit, dar si sapte standuri cu 20 porti, pentru gazduirea bicicletelor si software-ul aferent sistemului de bike-sharing.
Desigur, intregul proiect prevede si reabilitarea si extinderea de trotuare, in suprafata totala de peste patru hectare. Fata de suprafata actuala de 9.818 mp, suprafata trotuarelor va fi extinsa de peste 4,5 ori. Impactul scontat al acestor masuri este promovarea deplasarilor cu mijloace de transport alternative, cresterea numarului de kilometri de infrastructura modernizata, incurajarea locuitorilor orasului Cugir sa utilizeze bicicletele sau mersul pe jos, ca principale mijloace de deplasare, contribuind la reducerea poluarii orasului si la o crestere sustenabila a mobilitatii urbane.
”Masurile propuse de administratia locala au scopul de a scadea numarul de autovehicule utilizate pentru deplasarile zilnice si scaderea gradului de poluare datorita utilizarii mijloacelor de transport motorizat. La nivelul judetului investim in reabilitarea mai multor artere judetene, care fac legatura cu reteaua nationala de transport si, prin acest proiect, putem spune ca orasul Cugir este printre primele care raspunde acestei cerinte de eficientizare a transportului urban si acestei prioritati europene si nationale care urmareste reducerea poluarii si cresterea mobilitatii cetatenilor si a bunurilor cu metode moderne, prietenoase cu mediul”, a declarat domnul Ion Dumitrel, presedintele Consiliului judetean Alba.
In acest moment transportul rutier din Cugir se confrunta cu o stare tehnica nu foarte buna a drumurilor, traficul fiind caracterizat de o supraincarcare pe anumite sectoare de drum si de faptul ca reteaua de circulatie rutiera existenta nu deserveste toate zonele cu potential de utilizare. Transportul public de persoane prin curse regulate in orasul Cugir este deservit doar de doua linii de transport in comun, care traverseaza orasul de la nord la sud, facand, de asemenea, legatura localitatii apartinatoare, Vinerea, cu orasul.
Infrastructura retelei de transport este nefavorabila pietonilor si biciclistilor, atat sub aspect cantitativ, cat si calitativ, cu favorizarea autovehiculelor pe caile de rulare. Pe unele sectoare de drum presiunea exercitata de prezenta autovehiculelor stationate si de elementele de mobilier urban face dificila deplasarea pietonilor pe trotuar, expunandu-i la riscuri prin utilizarea cailor de rulare auto.
”Edilii din Cugir nu sunt la primul proiect finantat prin Programul REGIO. Si in perioada precedenta au fost realizate investitii pentru modernizarea unor strazi, dar si a unor obiective socio-economice, iar pentru aceasta perioada se lucreaza deja la eficientizarea energetica a Maternitatii Spitalului Orasenesc, un proiect in valoare totala de aproape 14 milioane lei. In plus, acum se investeste si in domeniul social, pentru crearea unui pentru crearea unui centru de varstnici, ce include o cantina sociala, si modernizarea gradinitelor 2 si 3 de la Scoala Gimnaziala ”Iosif Pervain”, in valoare totala de peste 5 milioane lei. Realizarea investitiilor propuse prin PMUD in oras este impusa de necesitatea de a realiza o infrastructura la standarde europene, astfel incat traficul in localitate sa se desfasoare in conditii maxime de siguranta si confort.
De masurile propuse prin aceasta initiativa vor beneficia toti locuitorii din zona, adica mai mult de 25.000 persoane, efectul obtinut fiind cresterea atractivitatii transportului public, alaturi de cresterea confortului utilizarii modurilor nemotorizate de transport. Pe de alta parte, prin cele doua proiecte pe care le-am mentionat, orasul Cugir va utiliza peste 70 milioane lei in vederea reducerii consumurilor si cresterea eficientei energetice, pentru oferirea de solutii viabile pentru cetateni, fie ca e vorba de eficientizarea unor cladiri publice, fie ca e vorba de cresterea mobilitatii, fie ca vorbim de dezvoltarea invatamantului si a serviciilor sociale”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Administraţie
Joi, 27 august 2026: Ședință ordinară a Consilului Local al orașului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi
Consiliul Local al oraşului Cugir este convocat în şedinţă ordinară pentru ziua de joi, 27 august 2026, ora 15.00, care se va desfășura cu prezența fizică a consilierilor în sala de şedinţe, situată la parterul Primăriei orașului Cugir, str. I.L. Caragiale, nr. 1, având următorul PROIECT al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinare” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 20 iulie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „ordinare” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 23 iulie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinare” cu convocare de îndată a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 30 iulie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinare” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 18 august 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinare” cu convocare de îndată a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 20 august 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuție ale bugetului local al Orașului Cugir la 30.06.2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
7. Proiect de hotărâre aprobarea Regulamentului pentru transportul public local rutier gratuit al elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat de pe raza administrativ-teritorială a Orașului Cugir în cursul anului școlar 2026-2027.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării suprafeței înscrisă în Contractul de concesiune nr. 7458/01.11.1995 încheiat între Consiliul Local al Orașului Cugir și DELGAZ GRID S.A.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentelor necesare demarării procedurii de atribuire a Contractului de delegare prin concesiune a activității de salubrizare privind colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat – pentru Zona 2 Tărtăria.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
10. Proiect de hotărâre privind organizarea și desfășurarea Festivalului Toamna Cugireană – zilele oficiale ale UAT Cugir, în perioada 19-20 septembrie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
11. Proiect de hotărâre privind fundamentează acordarea unui mandat special Domnului primar Teban Adrian Ovidiu, reprezentant al Consiliului Local al Oraşului Cugir în Adunarea generală a Asociaţiei “Apa Alba”.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
12. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE (cod serviciu 881.3.4.SDOM.PV) al furnizorului Direcția de Asistență Socială Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
13. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate de către Instituţia Prefectului-Judeţul Alba, către numiții Mirca Gheorghe și Mirca Claudia a terenului aferent construcţiei – casă pe care aceștia o deţin în proprietate în Orașul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
14. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate de către Instituţia Prefectului-Judeţul Alba, către numita Neag Ghedalia-Lois a terenului aferent construcţiei – casă pe care aceasta o deţine în proprietate în Orașul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
15. Proiect de hotărâre privind acordul în vederea numirii persoanelor care urmează să desfăşoare activităţi de control financiar preventiv propriu în cadrul Directiei de Asistenta Sociala Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
16. Proiect de hotărâre privind repartiția unui număr de 4 imobile aparținând domeniului privat al Oraşului Cugir, situate administrativ în Orașul Cugir, str. George Coșbuc.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
17. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, pentru perioada septembrie-octombrie 2026
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN.
18. Adresa nr.21177/2026 transmisă de Mutat la Țară Fest privind desfășurarea evenimentului Mutat la Țară Fest 2026 și o solicitare privind parteneriatul aferent ediției 2027.
19. Adresa nr.22418/2026 transmisă de Asociația 2Celsius privind participarea și înscrierea la cuvânt în cadrul ședinței ordinară a Consiliului Local Cugir din 27 august 2026.
20. Întrebări, interpelări, declarații politice;
Administraţie
Orașul Cugir înființează serviciul de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar
Consiliul Local Cugir a aprobat înființarea Serviciului de gestiune a activității de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor provenite de la persoane fizice. Serviciul va fi dat în administrarea Serviciului Public de Gospodărire Locală Cugir pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data intrării în vigoare a hotărârii.

În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat Regulamentul de funcționare pentru activitatea de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar, precum și Caietul de sarcini aferent serviciului public de salubrizare al localității.
Serviciul Public de Gospodărire Locală Cugir, în calitate de operator, are la dispoziție un termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii pentru a solicita și obține, în nume propriu, autorizațiile și licențele necesare desfășurării activității, emise de autoritățile de reglementare și instituțiile de specialitate.
Ce deșeuri vor putea fi colectate
Centrul de colectare prin aport voluntar are ca principal obiectiv dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a acestora.
Potrivit proiectului, centrul va permite colectarea separată a deșeurilor menajere, a deșeurilor reciclabile și a biodeșeurilor, precum și a mai multor categorii de deșeuri care necesită fluxuri speciale de colectare.
Printre acestea se numără:
- deșeurile voluminoase și textile;
- deșeurile din lemn și mobilier;
- anvelopele uzate;
- deșeurile de echipamente electrice și electronice;
- bateriile uzate;
- deșeurile periculoase;
- deșeurile de grădină;
- deșeurile provenite din construcții și demolări;
- deșeurile de cadavre animale.
Proiectul prevede, de asemenea, tratarea aerobă a biodeșeurilor și a deșeurilor provenite din construcții și demolări.
Înființarea centrului urmărește îmbunătățirea managementului deșeurilor la nivel local și creșterea gradului de valorificare a acestora, în concordanță cu obiectivele privind tranziția către economia circulară și cu cerințele europene în domeniul gestionării deșeurilor.
Prin noul serviciu, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor Cugirului o alternativă pentru predarea separată și corespunzătoare a unor categorii de deșeuri care nu pot fi gestionate prin sistemul obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia

Scruiu
25.06.2019 la 15:31
Fata de suprafata actuala de 9.818 mp, suprafata trotuarelor va fi extinsa de peste 4,5 ori.
#Pahone #pavele