Actualitate
Florin Arion, manager Spitalul Orășenesc Cugir: „Lipsa medicilor este o problemă în toate spitalele”
Problema resursei umane nu este doar o problemă a Spitalului Orășenesc Cugir, ci una națională, chiar europeană, dovadă fiind faptul că subiectul este intens discutat în aceste zile la București la Reuniunea la nivel înalt a statelor member OMS Europa.
Se impune această precizare în condițiile în care anumite opinii publice, devenite subiecte de articole în presa județeană, creează impresia existenței unei situații particulare la unitatea noastră medicală. Singura situație care diferă este că spitalul din Cugir, față de multe alte spitale, inclusiv județene și regionale, are o infrastructură nouă și o aparatură de ultimă generație. Cu toate acestea continuăm să ne luptăm să atragem medici noi și să-i păstrăm pe cei pe care-i avem.
Înainte de a vorbi concret pe temele aduse in atenția publică, vreau să precizez că în calitate de manager am fost întotdeauna adeptul comunicării și cooperării, cu atât mai mult în perioade dificile. Avem lipsă de personal pe anumite segmente, activitatea medicilor este solicitantă, gărzile sunt dificile, însă pacienții noștri sunt oameni care au nevoi urgente. Problemele lor nu se rezolvă prin postări pe Facebook, ci prin soluții concrete.
În continuare, față de opinia publică, de oamenii din Cugir și localitățile învecinate, de pacienții spitalului, suntem datori să facem anumite clarificări, asigurându-i de la început că interesul nostru major este să le oferim acces la servicii medicale de calitate.
În primul rând trebuie menționat că preocuparea de a atrage personal medical calificat a constituit și constituie o prioritate la nivelul politicii de personal demarată la nivelul spitalului, dovadă fiind faptul că în anul 2023 numeroase posturi de medici au fost scoase la concurs, unele dintre acestea fiind ocupate între timp și mă refer aici la posturile de medic de radiologie și imagistică medicală, epidemiolog și medic de laborator. Până la începutul acestui an, angajarea de personal în instituțiile publice a fost blocată, cu excepția posturilor unice. În tot acest timp, spitalul a continuat campania de recrutare de medici noi, preocupare care se reflectă în anunțurile de scoatere la concurs a posturilor vacante pe site-uri oficiale precum posturi.gov.ro; viata-medicala.ro dar și site-ul și pagina oficială de Facebook a Spitalului Orășenesc Cugir, preluate ulterior de presa online.
De asemenea, postul de medic neonatolog a fost ocupat prin examen, fiind post unic, încă din luna decembrie a anului trecut, iar în prezent contractul de muncă al acesteia a fost suspendat pentru creștere și îngrijire copil, pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna ianuarie a.c.
Activitatea compartimentului de pediatrie a fost suspendată, având în vedere că singurul medic pediatru angajat în instituție se află (din păcate), din data de 14.03.2023 și până în prezent, în concediu medical pentru serioase probleme de sănătate. În tot acest timp, personalul medical mediu și auxiliar – asistente și infirmiere – a fost detașat în cadrul compartimentului de chirurgie generală pentru a deservi acelui sector de activitate cu cea mai mare rată de utilizare a paturilor, respectiv peste 100%, cu mult peste cea a compartimentului din care face parte autorul postărilor de pe Facebook.
Apreciem efortul medicilor implicați în rezolvarea problemelor legate de lipsa de personal medical superior până la cooptarea unor noi specialiști, în susținerea celor două linii de gardă și vă asigur că vom depune toate eforturile în acest sens.
Cum spuneam la început, lipsa medicilor din unitățile medicale este o realitate a sistemului medical în ansamblu, fiind o problemă pentru majoritatea spitalelor din țară, mai ales pentru cele mici. Cu toate acestea, în ultimii ani au fost multe specialități ocupate, care erau vacante de foarte mult timp, specialități cu impact direct asupra diversității serviciilor adresate pacienților. Mă refer aici la specialități precum urologia, medicina de laborator, ortopedia, oftalmologia, radiologia, epidemiologia, endocrinologia, etc.
Sunt convins că odată cu investițiile realizate în ultimii ani la Spitalul Orășenesc Cugir, vom putea asigura și personal calificat pe specialitățile deficitare, fără a avea pretenția de a rezolva problemele sistemului medical în integralitate, dar îmi pun și speranța că o strategie națională în vederea susținerii și dezvoltării resursei umane din spitale ar putea veni în ajutorul nostru.
Manager
Spitalul Orășenesc Cugir,
Arion Florin
Actualitate
Urs de talie mare, observat pe strada Râul Mare din Cugir. A fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă
În cursul serii de marți, 31 martie 2026, pe strada Râul Mare, din orașul Cugir, a fost semnalată prezența unui urs de talie mare, a anunțat Jandarmeria Alba.

„La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații actualizate”, a precizat Jandarmeria Alba.
Actualitate
Motocicletă în flăcări, în urma unui accident rutier produs pe strada Victoriei din Cugir
Marți, 31 martie 2026, în jurul orei 17.00, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Victoriei din Cugir, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani, din Cugir.

În urma impactului, motocicleta a luat foc. Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fiind soluționat conform OUG 195/2002.
Actualitate
Sâmbătă. 4 aprilie 2026: „Zâmbim sănătos cu iepurașul” – acțiune adresată copiilor din Cugir
Zâmbetul este o modalitate prin care ne conectăm cu alți oameni și ne exprimăm bucuria.

Ne naștem cu capacitatea de a zâmbi, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, zâmbim mai rar. Conform cercetărilor, copiii zâmbesc în medie de 400 de ori pe zi, în comparație cu un adult fericit care zâmbește de 40-50 de ori pe zi și cu un adult obișnuit care zâmbește doar de 20 de ori pe zi.
Zâmbetul este în general văzut ca un răspuns involuntar la lucruri care ne aduc bucurie sau inspiră râsul. Deși acest lucru este cu siguranță adevărat, să nu uităm și că zâmbetul poate fi o alegere conștientă, intenționată.
Poate că tocmai aceste considerente au stat la baza preocupării Asociației „Implicare și Dăruire 2023” Cugir cînd a ales să organizeze evenimentul „Zâmbim sănătos cu Iepurașul”, o acțiune care se adresează în mod special copiilor.
Acțiunea va avea loc în Piațeta Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, în data de 4 aprilie 2026 începînd cu ora 12.00.
Potrivit președintei asociației, Mihaela Bota, vo avea loc ateliere de modelaj baloane și pictură pe ouă, jocuri gonflabilepentru copii.
Va fi acordat premiul pentru cel mai frumos costum de iepuraș, măsrarea glicemiei și a tensiunii arteriale. Prevenție medicală.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 5 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 11 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025

Maria
15.04.2023 la 10:47
Terezia și arion ,arestați de urgență.