Rămâi conectat

Cugireni

Flaviu Predescu – pledoarie pro Blaga şi Eminescu la întâlnirea cu elevii Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Amfiteatrul „Horia” al Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir a găzduit vineri un eveniment cu o importantă semnificaţie pentru viaţa culturală a oraşului Cugir. Scriitorul cugirean Flaviu Predescu s-a întâlnit cu peste 100 de elevi dar şi cadre didactice ale colegiului, în cadrul unei reuniuni organizate cu scopul de a purta un dialog cu referire la poezia şi proza clasică şi modernă.

Flaviu Predescu la colegiul nationa David Prodan CugirPoetul le-a prezentat elevilor propriile volume de versuri dar şi cartea sa de eseuri, publicate în ultimii ani, angajându-se apoi într-un dialog despre necesitatea comunicării, a asocierii şi a spiritului de iniţiativă, ca factori determinanţi pentru a putea reuşi în viaţă.

Flaviu Predescu şi-a motivat gestul ca pe o datorie de onoare, în calitate de absolvent al Colegiului în urmă cu 13 ani, de a veni şi a arăta că amprenta educaţională din prestigioasa instituţie l-a ajutat foarte mult în ceea ce a realizat ulterior. El a ţinut să mulţumească staff-ului profesoral de la CNDP şi în special directoarei Lilica Vanţ, pentru modul în care a fost primit, îndemnându-i pe elevi să aibă verticalitate în viaţă şi să nu intre în jocuri de culise, pentru că nu aceasta este cheia reuşitei.

Totodată, scriitorul i-a îndemnat pe elevi să pună umărul la „rebranduirea” lui Mihai Eminescu  şi să citească proza şi poezia marilor clasici români dar şi a contemporanilor, subliniind că „un titan ca Lucian Blaga ar fi meritat 10 premii Nobel nu izolarea şi marginalizarea pe care le-a trăit în finalul vieţii”.

La sfârşit, Flaviu Predescu a oferit fiecărui elev, cartea „Chezăşie pentru libertate” şi volume de versuri, cu semnătura proprie angajându-se în susţinerea reapariţiei „Metamorfoze” , publicaţie a Colegiului încă dinainte ca acesta să poarte uniforma CNDP.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cugireni

Foarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional

Cugir INFO

Publicat

în

Dintr-un oraș mic, dar plin de oameni cu visuri mari, Victor Roșu a reușit să transforme pasiunea pentru frizerie într-o carieră internațională care inspiră.

Cunoscut pentru talentul său, pentru atenția la detalii și pentru dorința constantă de a evolua, tânărul din Cugir a făcut în ultimul an pasul decisiv spre educația internațională în domeniul barberingului. Totul a început din pasiune și ambiție, iar anul acesta a reprezentat pentru el o adevărată rampă de lansare. De la începutul verii, Victor a fost invitat să susțină demonstrații și seminarii în Germania (Stuttgart), Republica Moldova (Chișinău ) și Belgia (Roeselare), ducând numele României și al orașului Cugir pe scenele marilor evenimente dedicate frizeriei moderne.

Deși anul se apropie de final, traseul său profesional este într-o continuă ascensiune. După revenirea din Belgia, Victor va ateriza direct pe scena unuia dintre cele mai mari evenimente de barbering din România – „I AM BARBER”, la București. Până la sfârșitul anului, va mai bifa Franța (Paris), Mediaș și din nou București, alături de orele de educație pe care le oferă cursanților chiar la el în salonul din Cugir, unde vin oameni chiar si din zone îndepărtate ale țării pentru a învăța din experiența lui.

În deschiderea anului viitor, Victor are deja confirmate noi colaborări internaționale: Anglia, Italia și Germania, dar și o prezență specială în cadrul unei colecții de modă de la Milano, unde se va ocupa de imaginea – păr și barbă – a modelelor ce vor defila pentru unul dintre cele mai mari branduri de modă din lume. Totodată, tânărul frizer se pregătește să deschidă in anul 2026 prima sa academie & salon de barbering în Alba Iulia, un proiect dedicat formării noii generații de profesioniști. La nivel național, Victor se poate mândri cu un palmares impresionant de titluri câștigate în competiții importante din România, semn că recunoașterea muncii sale a venit pas cu pas, prin perseverență și devotament.

Filozofia sa este simplă, dar puternică: „Dacă faci bani din ceea ce îți place, nu o să muncești niciodată. Fac totul din dragoste pentru meserie, din respect pentru oameni și din dorința de a arăta că se poate. Nu e doar despre tunsori sau aparență, e despre pasiune, disciplină și evoluție continuă”, spune Victor. Succesul pare să-l urmeze la fiecare pas, însă el știe cel mai bine că nu are nicio legătură cu norocul. În spatele fiecărui eveniment, fiecărei recunoașteri și fiecărui pas înainte stau ore nesfârșite de muncă, disciplină și dedicare totală.

„Pentru mine, succesul nu este o întâmplare, ci rezultatul consecvenței, al învățării continue și al dorinței de a fi mai bun cu fiecare zi. Nu există scurtături, nu există zile libere de la visul meu — doar pași siguri, repetați cu răbdare și pasiune, iar succesul îl măsoară in intensitatea aplauzelor”, susține tânărul din Cugir.

Povestea lui este dovada că visurile pot prinde contur chiar și într-un oraș mic — pentru că, atunci când muncești cu pasiune și crezi în drumul tău, poți ajunge „din periferie în centru”, transformând granițele în simple linii pe hartă.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

Un tânăr originar din Cugir a făcut senzație prin Cluj-Napoca cu un autoturism plin de inimioare și pe care scria mesajul „IARTĂ-MĂ IUBIREA MEA!”

Cugir INFO

Publicat

în

Un autoturism plin de baloane în formă de inimioare și pe care scria mesajul „IARTĂ-MĂ IUBIREA MEA!” a făcut senzație în urmă cu câteva zile, pe străzile din Cluj-Napoca. Puțini știu încă că vinovatul este un tânăr originar din Cugir.

Mașina transportată pe platformă a fost fotografiată și filmată de clujeni care au împânzit rețelele de socializare cu imaginile surprinse, toți punându-și întrebarea pentru cine e autoturismul și cu ce a greșit cel care a scris mesajul.

Vinovat este Călin Bocănici sau „Dermopigmentistu”, cum îi spun prietenii și cunoscuții și e născut în Cugir, plecat apoi în Italia, stabilit în Cluj-Napoca din 2015 și specializat în micropigmentare.

În comentariile la postările online cu mașina au fost și câțiva internauți care au văzut semnătura de sub mesaj: „Dermopigmentistu”, dar și plăcuța din locul numărului de înmatriculare, „Rinascenza” – afacerea tânărului – și au început să se întrebe dacă nu cumva e vorba doar despre o strategie de marketing.

Cu toate acestea, majoritatea celor care au văzut mașina plimbată pe străzile din Cluj-Napoca sau în postările de pe rețelele sociale sunt de părere că aceasta este un cadou cumpărat de cugirean pentru iubita sa, fiind modul său de a-și cere iertare pentru o greșeală comisă.

Călin Bocănici a declarat pentru ziarulunirea.ro că nu dorește să dezvăluie adevărul despre gestul său: „Să rămână așa întrebarea, dacă e marketing sau cu ce-oi fi greșit să fac un așa cadou”!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

O tânără mămică din Cugir și-a donat părul pentru copiii bolnavi de cancer: „Am simțit că e momentul să dăruiesc și eu o parte din mine”

Cugir INFO

Publicat

în

Ana Maria, o tânără mămică din Cugir, însărcinată cu al doilea copil, a făcut un gest impresionant: și-a tăiat părul lung până la mijloc și l-a donat într-un scop nobil: peruci care vor ajunge la copiii diagnosticați cu cancer, supuși tratamentelor cu citostatice.

Chimioterapia în cazul bolnavilor de cancer are, din păcate, şi efecte negative asupra organismului. Mulți pacienţi îşi pierd integral părul, iar o perucă din păr natural, cu tunsoare scurtă are preţuri mult prea mari pentru un pacient care are cu totul alte cheltuieli urgente în timpul terapiei.

„Am făcut o schimbare mare. Una pe care am simțit-o din suflet. Nu a fost un impuls, ci un gest cu sens. Pentru că Dumnezeu m-a binecuvântat din nou cu a doua minune, am simțit că e momentul să dăruiesc și eu o parte din mine.Așa că am ales să donez părul meu..40 de centimetri, pentru copiii care luptă cu cancerul. Pentru zâmbetele lor, pentru speranță, pentru că fiecare șuviță contează. Nu am făcut-o din curaj, ci din recunoștință. Și, deși e doar păr, pentru mine înseamnă mult mai mult”, a scris tânăra pe rețelele de socializare.

Schimbarea însă nu a fost una ușoară. Ana Maria a renunțat la 40 de centimetri din părul ei și spune că decizia a fost luată cu multe emoții: „Nu mi-a fost frică. Pentru că am învățat că uneori trebuie să tai ca să crești din nou. Știu că părul meu va crește și va crește sănătos, pentru că frumusețea adevărată începe din interior, iar rezultatele se văd în timp”, spune tânăra.

În acest proiect i s-a alăturat Laura Zugrăvescu, coafeza care a tuns-o pe Ana și care a fost martoră la emoția ei, de la teama primelor tăieturi, până la zâmbetul sincer din oglindă, când și-a văzut noua imagine: „Era mai ușoară, mai luminoasă, mai mândră! O femeie curajoasă, sensibilă și cu un suflet imens. Deși nu fusese niciodată tunsă scurt, a ales să facă un gest care va schimba ziua unui copil aflat într-o luptă grea: a donat 40 de centimetri din părul ei pentru copiii bolnavi de cancer. Ana, îți mulțumesc din suflet pentru încredere și pentru exemplul frumos pe care îl dai! Gestul tău nu este doar o schimbare de look, ci o lecție de generozitate și curaj!”, mărturisește Laura într-o postare pe Facebook.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir