Rămâi conectat

Sport

FC Cugir a luat decizia să se retragă din Liga a IV-a

Cugir INFO

Publicat

în

FC_Cugir_2013FC Cugir s-a retras în cursul zilei de astăzi din Liga a IV-a şi din toate competiţiile organizate de AJF Alba, clubul de sub Drăgana anunţând printr-o adresă oficială Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

În consecinţă, rezultatele întregistrate pînă în etapa a 10-a de formaţia clasată în acest moment pe locul 4 vor fi anulate, iar în Liga a IV-a vor rămâne numai 13 formaţii, caz în care nu mai retrogradează nimeni dintr-un campioan lovit din plin de retrageri (Perla Jidvei, Sportul Sebeş, înainte de start). “Sunt mai multe la mjloc, dar n-aş vrea să spun prea multe pe acest subiect. Am şi anunţat jucătorii să vină să-şi ridice documentele, şi să plece unde vor“, a spus Nicolae Muntean, preşedintele FC Cugir, grupare ce s-a numărat mereu printre protagonistele Ligii a IV-a, reprezentând Alba la barajul de promovare din 2006, la Sibiu, cu Dacia Orăştie, scor 2-5!

Un vajnic contestatar al calităţii arbitrajelor din judeţ, Nicolae Muntean a contestat prestaţia brigăzii delegate în runda a 9-a la întâlnirea Olimpia Aiud – FC Cugir, când după meci i-a acuzat pe arbitrii, lucru consemnat în raport de observatorul C. Chirilă (Alba Iulia) şi centralul Florin Potora (Turda).

Nicolae Muntean a oferit mai mereu declaraţii prin care tragea semnale de alarmă şi îşi exprima nemulţumirea în urma jocurilor în care era angrenată FC Cugir, punctul culminant fiind retragerea de pe teren din semifinalele Cupei României, pe terenul de la Oarda, cu Performanţa.

“Nu este usor in ziua de astazi sa mai sustii orice fel de activitate, cu atat mai putin cea sportiva. Intr-o lume in care oamenii nu-si mai gasesc locul, nu-si mai gasesc un loc de munca, nu mai gasesc ce pune pe masa copiilor, este greu sa tii o echipa de fotbal, cu juniori etc.Asa dupa cum am scris si la noi pe site si in comentariul de la voi din ziar, acuzatiile la adresa arbitrilor le-a facut pe holul spre vestiare, in prezenta observatorilor, jucatorilor“, a arătat într-o postare pe facebook Ioan Demeter, oficialul Olimpiei Aiud, care a învins sâmbătă cu 2-1 pe FC Cugir.
• Echipă puternică!
FC Cugir a realizat 5 victorii în acest sezon (2-0 la Vinţu, 1-0 cu Viitorul Sântimbru, 5-1 cu Metalul Aiud, 5-0 cu Dalia Sport, 3-1 cu CS Ocna Mureş), două remize (0-0 cu Performanţa, 2-2 la Săsciori), plus trei eşecuri (0-1 la Abrud, 0-3 cu Arena şi respectivul 1-2 cu Olimpia).
Dacă vor deveni liberi, nume precum Rancea, Bulgaru, Gruian (principalii marcatori), Sabou, Şt, Nagy, Ursan, Şumuţiu, ca să enumerăm doar câţiva dintre elevii antrenorului Ioan Marcu vor deveni cu siguranţă atractive pentru echipele din judeţ dornice sş-şi întpreacsă efectivele.



Sport

Atletul cugirean Vasile Hârjoc – locul II, la competiția „Beiuș Running Day”

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 500 de sportivi din România, Ungaria, Republica Moldova și Kenya au participat sâmbătă, 31 octombrie 2026, la cea de-a VII-a ediție a competiției atletice „Beiuș Running Day”, desfășurată în municipiul Beiuș, județul Bihor.

Evenimentul a cuprins probe de 2 km, 10 km și semimaraton (21,1 km), iar copiii au concurat pe distanțe adaptate categoriilor de vârstă. Cursele de 10 km și 21,1 km au fost dominate de atleții kenyeni, care s-au remarcat prin rezultatele obținute.

Competiția a fost organizată de cunoscutul atlet Marcel Laza, cu sprijinul Primăriei Municipiului Beiuș și al Consiliului Județean Bihor.

„A fost o competiție foarte bine organizată”, ne-a declarat alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, participant la eveniment.

 • Rezultate foarte bune pentru sportivii din județul Alba

Județul Alba a fost reprezentat de mai mulți atleți, care au reușit să urce pe podiumul competiției.

Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, a participat în proba de 10 km, la categoria de vârstă +50 de ani, obținând locul al II-lea.

Un rezultat similar a fost înregistrat de Vasile Hârjoc, legitimat la CS „Metalurgistul” Cugir. Acesta a încheiat cursa de 10 km cu timpul de 51 de minute și 12 secunde, clasându-se pe locul al II-lea la categoria +70 de ani.

De asemenea, Teodor Țintaș, reprezentant al CSM „Unirea” Alba Iulia, a avut o evoluție foarte bună, câștigând locul I în proba la care a participat.

Urmează noi competiții pentru alergătorii din Alba

Calendarul competițional al lunii noiembrie continuă cu alte evenimente importante pentru pasionații de alergare.

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Bistrița, este programată o cursă de 15 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 600 de metri. O săptămână mai târziu, pe 14 noiembrie, la Brașov, va avea loc tradiționalul „Cros 15 Noiembrie 1987”.

Tot în luna noiembrie este programat și Crosul Unirii de la Alba Iulia, iar în decembrie alergătorii vor putea participa la cea de-a V-a ediție a „Crosului Libertății”, organizat la Cugir.

Rezultatele obținute la Beiuș confirmă implicarea și valoarea sportivilor din județul Alba, care continuă să reprezinte cu succes comunitățile locale la competițiile de atletism din țară.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

Vitinha, mulțumit de parcursul Metalurgistului Cugir: „Obiectivul nostru este să câștigăm cât mai multe meciuri”

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir continuă să arate semne evidente de progres sub conducerea portughezului Vitinha. Instalată pe banca tehnică în urmă cu trei săptămâni, după despărțirea de Lucian Itu, noua conducere tehnică a adus deja șapte puncte în contul echipei, în doar trei partide.

Chiar dacă remiza din ultima etapă a turului, cu Unirea Sântana, nu a fost rezultatul dorit, tehnicianul portughez consideră că punctul obținut în deplasare este important, mai ales în condițiile în care echipa sa a reușit să păstreze poarta intactă.

„A fost un meci foarte echilibrat, între două echipe bune. Nu este un rezultat pe care să ni-l fi dorit nici noi, nici gazdele. Totuși, pentru noi este un punct în deplasare, care se adună, și ne bucurăm că nu am primit gol”, a declarat Vitinha la finalul întâlnirii de la Sântana.

Antrenorul Metalurgistului a evitat să pună rezultatul pe seama absențelor din lot, subliniind că are încredere în jucătorii pe care îi trimite pe teren. Cu gândul deja la prima etapă a returului, acesta a anunțat că echipa va merge la Blaj cu un singur obiectiv: victoria.

„Nu vreau să vorbesc despre absențe. Cei care au jucat sunt cei mai importanți pentru mine. Începe returul, mergem la Blaj etapa următoare și încercăm să câștigăm. Nu doar acest meci, ci și celelalte rămase. Acesta ar fi obiectivul nostru și vom vedea unde ne vom situa la final”, a mai spus tehnicianul portughez.

Cu șapte puncte acumulate în primele trei jocuri sub comanda lui Vitinha, Metalurgistul privește cu optimism partea a doua a sezonului, iar noul antrenor își propune să continue seria rezultatelor pozitive.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir