Rămâi conectat

Economie

Facturi umflate cu 13.000 de lei la Parcul Industrial Cugir. Curtea de Conturi a dispus recuperarea prejudiciului

Cugir INFO

Publicat

în

Un control al Curții de Conturi a scos la iveală un prejudiciu în valoare de 13.000 de lei la S.C. Parcul Industrial Cugir S.A., societate la care Consiliul Județean Alba este unic acționar.

În perioada 12 noiembrie 2018 – 14 decembrie 2018, Curtea de Conturi a efectuat un control al modului de administrare a patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale în domeniul parcurilor industriale, control care a vizat și activitatea de la Parcul Industrial Cugir.

”A fost decontată nejustificat suma de 13.000 de lei, în baza unor facturi întocmite de executantul obiectivului de investiții Modernizare obiectiv Hală 3 nivele, achitate în totalitate de SC Parcul Industrial Cugir SA, în condițiile în care valoarea lucrărilor executate, consemnate în situațiile de lucrări a fost mai mică cu această sumă”, se arată în raportul Curții de Conturi. Suma este considerată prejudiciu și se află în stadiu de valorificare, se precizează în raportul Curții.

Executia lucrărilor a constat în renovarea clădirilor degradate: hidroizolație, termoizolație, ferestre termopan, finisări exterioare pentru obiectivul „Hala 3 nivele” din incinta Parcului Industrial Cugir. Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 1.587.757,50 lei, fără TVA, din care 5% le-au reprezentat cheltuieli diverse și neprevăzute.

S.C. Parcul Industrial Cugir S.A. este constituit sub autoritatea CJ Alba, ca unic acționar în baza O.G. Nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, având ca domeniu de activitate administrarea imobilelor pe bază de comision și/sau contract. Desfășurarea activității este asigurată de directorul general Emil Nicolae Muntean (foto).




Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 18 august 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 18 august 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 18 august 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 18 august 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MRCHIC SRL AJUTOR BUCATAR 1 0737642989
MRCHIC SRL PIZZAR 1 0737642989
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 5 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA UZINA MECANICĂ CUGIR S.A. CONTROLOR DE CONFORMITATE ÎN INDUSTRIA DE MASINI 1 0258751991



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 10 august 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 10 august 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 10 august 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 10 august 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MRCHIC SRL AJUTOR BUCATAR 1 0737642989
MRCHIC SRL PIZZAR 1 0737642989
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 5 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
Photo-Print Center SRL DESIGNER GRAFICA (STUDII MEDII) 1 0723665640



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir