Cugireni
Fabricarea armelor la Cugir – început şi continuitate
Dialog la “foc automat” cu Damian Marcu – fost inginer de armament la Uzina Mecanică Cugir
După Primul Război Mondial, modesta Întreprindere Metalurgică de la Cugir s-a transformat într-o uzină modernă de armament. Potrivit unor documente ale vremii, în anul 1929, Ministerul Armatei face prima comandă la Cugir, constând în 9.500 ţevi de mitralieră şi 9550 corpuri de obuze, iar în 1932, tot Ministerul Armatei cerea fabricarea a 6.550 corpuri de proiectile şi 82 de tunuri, de câmp şi de munte.
Anul 1933 este însă cel în care se pun bazele unor serioase studii în domeniul armamentului portativ, an în care apare speranţa începerii producţiei, ca urmare a vizitei pe care o întreprinde la Cugir regele Carol al II-lea, cel care promite redresarea producţiei de apărare. Un an mai târziu societatea Copşa Mică – Cugir începe tratativele cu firma cehă “Ceskoslovensca Zbrojowka Brno” în vederea găsirii unui aranjament pentru colaborare tehnică. Aşa se face că, la începutul anului 1935, uzinele din Cugir obţin o primă comandă masivă de armament ce putea asigura o activitate normală de minimum 5 ani de zile pentru 5.000 de puşti mitralieră ZB şi imediat un al doilea contract pentru 90 de milioane de cartuşe. În 1937, Fabrica de muniţie de la Cugir este reamenajată, iar în 1938 intră în producţie cu toată capacitatea sa. În 1939, după ce trupele hitleriste intră în Cehoslovacia, acţiunile societăţii cehe sunt preluate de concernul german “Herman Goring’’, care se infiltrează şi la societatea Copşa Mică – Cugir, iar fabrica este militarizată. Intrarea României în 1941 în război face să crească comenzile de armament, activitatea uzinei se intensifică tot mai mult, cifra de afaceri ajungând la aproape un miliard de lei.
După al Doilea Război Mondial se încearcă adaptarea uzinei la fabricarea unor produse de pace, astfel că în 1945, contractele de armament şi muniţie sunt sistate şi 30% din personalul aferent se vede ameninţat cu concedierea. Întreprinderea începe o activitate în domeniul fabricaţiei de scule, calibre, aparate de precizie, lacăte, broaşte, yale, cleşti, cuţite, bricege etc, iar tehnicienii încep să studieze posibilitatea producerii maşinilor de cusut care intră în fabricaţie în 1946. Printr-o decizie luată în 1950 de ministrul industriei metalurgice, fabrica s-a despărţit în două unităţi productive independente: Uzina Mecanică situată în zona fabricii de armament, în partea de jos a oraşului şi Uzina “30 Decembrie”, care cuprindea fabrica de muniţie şi toate atelierele din partea de sus a localităţii. Divizarea a durat 18 ani, până în 1968, când cele două unităţi au fuzionat din nou, revenind în cadrul Întreprinderii Mecanice Cugir.
Despre felul în care a evoluat producţia de armament în perioada de după unificarea celor două fabrici a avut amabilitatea să ne vorbească unul dintre foştii salariaţi ai uzinei, domnul Damian Marcu, inginer de armament timp de 31 de ani, astăzi pensionar.
– Domnule Damian Marcu, vă rugăm să ne faceţi o scurtă prezentare a biografiei dumneavoastră şi să ne spuneţi cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul producţiei de apărare atâţia ani?
– În primul rând vreau să vă spun că m-am născut pe data de 10 octombrie 1940, în localitatea Tău – Roşia de Secaş. Am absolvit şcoala profesională şi liceul la Cugir, sunt absolvent al Facultăţii TCM Bucureşti, promoţia 1967 în domeniul Maşini Unelte şi Scule. M-am specializat la Academia Tehnică Militară ca inginer de armament şi timp de 31 de ani am lucrat în sectorul producţiei de apărare, ca inginer proiectare, şef fabricaţie armament, iar ultimii 8 ani, înainte de a mă pensiona (1998) i-am lucrat ca şef atelier proiectare armament. Pot să vă mai spun că sunt căsătorit şi am o fată şi un nepoţel. Am ca hobby vânătoarea, muzica clasică, drumeţiile şi cititul, inclusiv ziarul “Unirea”, la care sunt abonat de peste 25 de ani.
– Cum de aţi ales să lucraţi în sectorul producţiei de armament având în vedere că eraţi absolventul unei facultăţi ce avea ca profil construcţia de maşini?
– A fost marea mea pasiune pentru arme încă din tinereţe, iar fabricaţia de arme era poate cel mai atractiv domeniu pentru cei care se angajau la uzina din Cugir. Asta a făcut ca în 1967 să aleg acest sector de activitate şi să-mi încep cariera ca inginer proiectant de armament şi să lucrez până în 1975, când am preluat activitatea de şef fabrică armament infanterie, sector cunoscut sub numele de “fabricaţie” sau Secţia Mecanică I. Am deţinut 15 ani această funcţie, deloc uşoară, cu multe responsabilităţi şi implicaţii, dar care recunosc că mi-a adus şi multe satisfacţii personale. A fost o perioadă când producţia de armament la Fabrica de Arme se afla în ascensiune, cu comenzi din ce în ce mai mari, cu locuri de muncă stabile, unde lucrau aproape 4.000 de angajaţi, iar câştigurile salariale erau notabile. Producţia era planificată, se lucra după planul trimis de la Centrala industrială, nu erau probleme de aprovizionare sau de forţă de muncă, iar planul se realiza tot timpul sau chiar se depăşea la anumite produse. Jos, la uzină, fabricam arme de calibru mic de infanterie, iar sus, la UMC, se lucra armament greu de artilerie şi muniţia. Se făcea producţie pentru înzestrarea Armatei Române, pentru Ministerul de Interne, dar mai ales producţie de export, ţările beneficiare fiind statele arabe şi africane, precum Egipt, Iordania sau Irak. În unele dintre acestea am reuşit să asamblăm chiar linii tehnologice pentru fabricaţia armamentului. De menţionat că produsele noastre erau foarte bine recunoscute la export şi nu existau târguri şi expoziţii unde ele să nu se afle pe standurile acestora. A existat totodată, o perioadă de asimilare de noi tipuri de arme, un exemplu în acest sens fiind omologarea tunului de bord, produs care s-a dovedit o mare realizare a tehnicii cugirene de armament.
– Fiind vorba de produsele speciale pe care le executaţi, ce gamă de arme realiza Uzina Mecanică Cugir şi ce pondere aveau aceste arme, în raport cu producţia civilă?
– Aşa cum vă spuneam, fabricam o gamă variată de produse performante, recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Fără teama de a greşi, cred că ponderea produselor de tehnică militară se afla pe undeva la 75%, în raport cu producţia civilă la nivelul anului 1989. Pentru edificare vă pot da câteva exemple din nomenclatorul de arme fabricate şi anume: puşca mitralieră calibrul 5,45 mm şi 7,62 mm cu pat fix şi rabatabil, aruncătorul automat de grenade cal. 40 mm, pistol mitralieră cal. 5,45 şi 7,62 – gabarit redus, mitralieră cal. 7,62 PKMS, pistol mitralieră 7,62 cu cap rabatabil pe laterală şi verticală, puşca mitralieră 7,62 mm cu cap de lemn, pistol cal. 9 mm – Parabellum, puşca semiautomată cu lunetă cal. 7,62. Aş adăugă acestora o gamă de încă 19 produse, începând cu 4 tipuri de pistoale semiautomate cu calibre de la 5,6 la 9 mm, arme de vânătoare cal. 12 x 12 şi 16 x 16 (cu repetiţie), puşca de tir, puşca cu aer comprimat “Pionier”, revolver, carabina cal. 7,62 mm cu repetiţie, puşca 5,6 mm – Magnum de vânătoare, puşca de vânătoare cu pompă ş.a.
– Ce amintiri vă leagă de oamenii cu care aţi lucrat atâţia ani de zile şi ce ne puteţi spune despre ei?
– Au fost oameni de meserie, care au pus suflet, interes şi multă responsabilitate în tot ceea ce au făcut. Unii dintre ei s-au dus la cele veşnice, alţii mai trăiesc şi astăzi şi duc o viaţă liniştită la pensie. Dar cel care mi-a marcat profund cariera profesională a fost tetea Lae Sterca, plecat dintre noi în urmă cu puţini ani. Un tehnician de excepţie, şcolit la şcoala cehilor, care chiar dacă n-a avut studii tehnice superioare s-a dovedit un mare meşter al concepţiei de armament. Ca şef de prototipuri, el a rămas o legendă vie a UMC, a iubit cu adevărat armele dovedindu-şi priceperea şi iscusinţa în tot ceea ce făcea. A lucrat 57 de ani la uzină, dedicându-se întru totul pasiunii executării de prototipuri de arme. Până şi cei mai mari de la ”Centru” îl cunoşteau drept “kalashnikov-ul” UM Cugir. ”Bâtele” sale, aşa cum obişnuia să le spună puştilor pe care le făcea tetea Sterca au fost achiziţionate de personalităţi ale vremii începând cu regele Carol şi terminând cu mulţi din cei care s-au perindat la puterea ţării de-a lungul vremii, pe timpul cât acesta a trăit. Un om de la care am învăţat enorm de mult şi ale cărui îndemnuri şi cunoştinţe mi-au folosit mult în viaţă şi în activitatea pe care am practicat-o în domeniul fabricaţiei de arme. Nu pot să trec cu vederea relaţiile profesionale pe care le-am avut cu alţi colegi şi colaboratori precum: ing. Laurenţiu Duma – un bun manager şi specialist în domeniul armelor şi muniţiilor, sing. Simion Herlea, ing. Ioan Cărpinişan, Ioan Munteanu, dir. UMC, ing. Dănilă Petrea, Ştefan Aurel şi nu în ultimul rând cu oameni de profesionalism şi autoritate care au ţinut la un nivel înalt brand-ul uzinei, precum dr. ing. col. Constantin Avadanei, col. Constantin Mărginean şi col. Ioan Paştiu. După 1990, am avut o fructuoasă relaţie în domeniu cu încă doi buni profesionişti ai producţiei de apărare şi anume, Ioan Săuchea şi Frankisc Kudler.
– Care a fost evoluţia sectorului de apărare al UM Cugir după 1989?
– Ca aproape în întreaga ţară şi la uzina din Cugir s-au petrecut fenomene ce s-au resimţit negativ pe plan economic. Potrivit unor statistici, procesul de producţie s-a degradat la nivel de uzină ajungându-se ca, la nici trei ani de la revoluţie, să se producă doar 60% din producţia anului 1989. Numărul comenzilor în sectorul producţiei de apărare a scăzut drastic şi odată cu ele a apărut şi spectrul şomajului, al aşa-zisului şomaj tehnic, cu toate consecinţele sale. Dacă privim cum arată astăzi Fabrica de Arme, constatăm că din aproape 4.000 de angajaţi în acest sector la nivelul anului 1989, au mai rămas circa 700. Dacă oraşul Cugir era remarcat că având cel mai lung tren de navetişti din Europa, astăzi putem fi daţi probabil ca exemplu că circulă cel mai scurt tren de pe continent. Înainte de 1989, România era în top 10 mondial la exportul de armament, cu o valoare anuală de aproape 1 miliard de dolari. În prezent, toată piaţa de apărare nu se ridică la mai mult de 250 de milioane de dolari. În ceea ce priveşte Cugirul, Armata şi-a micşorat de-a lungul anilor comenzile, ca urmare a reducerii efectivelor, iar şansele de a face noi achiziţii sunt minime.
– Ce sentimente vă încearcă, acum când vedeţi ce a fost şi ce a ajuns sectorul de armament de la Cugir?
– Ca persoană care am părăsit de mai bine de 10 ani uzina, pot să vă mărturisesc că sufletul şi gândul îmi sunt legate de anii în care am slujit această fabrică, care a fost pentru mine ca o casă, ca o familie. Nu pot decât să mă bucur când citesc în presă sau văd la televizor că la Fabrica de Arme există de lucru şi se fac angajări. E un semnal optimist, care dă speranţe oamenilor şi mai ales generaţiei mai tinere care vede că fabrica are o şansă să rămână cunoscută în lume pentru ceea ce face de aproape 85 de ani.
– Domnule Marcu, vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă urez multă sănătate alături de familie.
A consemnat:
Constantin PREDESCU

Cugireni
Interviu cu Octavian Mureșan, din Cugir – manager la Academia „Liberty FC” din Cleveland Statele Unite ale Americii
Octavian Mureșan (Tavi) s-a născut în Reteag, Jud Bistrița Năsăud, în 1966, unde a făcut și Școala Generală din localitatea natală. În 1984 a absolvit Liceul de Chimie Terapia din Cluj – Napoca și apoi a studiat (între 1985 -1989) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj – secția Tehnologia Materialelor de Construcție.
A început să joc fotbal organizat la vârsta de 14 ani. Din 1980 până în 1985 a jucat la CFR Cluj la juniori, avându-l antrenor pe Victor Ciocan. A fost promovat la echipa de seniori a CFR Cluj de către Dr. Constantin Rădulescu în 1983, unde i-a m-ai avut ca antrenori pe Ludovic Sătmăreanu și Mihai Adam. A m-ai jucat la Olimpia Gherla, cu antrenor Ștefan Nagy, Motor IRA cu antrenor Nicolae Chisu, Metalul Aiud cu antrenor Petre Varodi. La Cugir i-a avut antrenori pe Alexandru Pașcanu, Eugen Țimpea și Sandu Kilin. Din anul 2002 trăiește în Statele Unite ale Americii.
– Tavi, ce a însemnat Cugirul pentru tine, în formarea ta ca om și sportiv?
– După anii de liceu și facultate petrecuti în Cluj, 5 ani petrecuti la CFR Cluj, care m-au dezvoltat intelectual, dar și sportiv, au urmat 13 ani frumoși la Cugir. Cugirul a fost un capitol foarte frumos în viața mea personală având în vedere că aici m-am căsătorit cu Mihaela și totodată aici s-a născut Vlad, fiul nostru. Tot la Cugir, mi-am început cariera de antrenor în 1993 și am avut plăcerea de a lucra în domeniul copiilor și juniorilor. Chiar dacă au fost vremuri tumultoase, cu o situație financiară grea, am încercat să aduc o altă viziune în ceea ce privește copii și juniorii.
– Ce te-a determinat să pleci din România și să începi un proiect fotbalistic în străinătate?
– Cu sprijinul părinților din Cugir și a conducerii Uzinei Mecanice din acea perioadă, am reușit între anii 1994-1995 să participăm cu aproximativ 30-40 de copii la patru ediții ale turneului „Harlem Coca Cola Cup“ în Olanda. Atunci a fost primul meu contact cu Vestul și atunci s-a aprins o scânteie. Să fiu azi mai bun decât ieri, mâine mai bun decât azi și să dezvolt ceva măreț. În 2002 am ales această provocare de a ne schimba viața si viitorul alegând Statele Unite ale Americi. A fost o perioada grea la început, cu multe încercări și obstacole dar cu voință, determinare și multă, multă muncă am reușit. Suntem acolo de 23 de ani și am reușit să fim apreciați în domeniul “soccer“ așa cum e denumit fotbalul în America.
– Ce înseamnă azi, Academia Liberty? Ce planuri de viitor ai?
– Din 2007 am înființat clubul nostru „Liberty FC “ în Cleveland, Ohio și de atunci peste 3000 de copii au trecut prin mâinile noastre. Azi, clubul nostru are în jur de 250 de jucători anual cu băieți și fete cu vârstele între 8 și 19 ani. Deși au trecut mulți ani de când am început cu două echipe de 10 și 11 ani, azi, pe lângă copii, avem 15 echipe și 8 antrenori. Continuăm să dezvoltăm cele trei obiective cu care am pornit la drum: Să ajutăm, formăm, ghidăm fiecare jucător să ajungă spre maximul de potențial pe care îl dorește din punct de vedere sportiv. Să devină cea mai bună versiune a lor, atât în teren, cât și în afara lui. După ce încetează activitatea de jucător să se întoarcă în domeniu, ca antrenor, arbitru sau alt post de care este atras, astfel încât să aducă un plus în fenomenul fotbalistic. Să le arătam membrilor noștri că lumea nu înseamnă numai America. În cei peste 17 ani de activitate am reușit cu clubul nostru să participăm la câteva turnee în Italia, Germania, Cehia, Olanda, Belgia, Spania și Portugalia, arătând astfel tinerilor americani Europa.
– Chiar dacă ești departe, ai continuat să sprijini comunitatea din Cugir. Ce te motivează să rămâi conectat?
– Nu poți uita niciodată de unde ai plecat așa că mereu m-am gândit dacă putem să găsim ceva soluții să stăm conectați cu Cugirul, cu România. Au rămas în urmă multe amintiri frumoase, mulți oameni deosebiți si atunci nu ai cum să nu te gândești cum ai putea să ajuți. Fotbalul e un sport de echipă și numai împreună poți reuși. Fotbalul și sportul te învață să câștigi și să pierzi. În plus, îți dezvoltă capacitatea de a rezolva și găsi soluții la problemele cu care te confrunți în viața de zi cu zi.
– Ce ai simțit când ai văzut copiii din Cugir jucând la Mundialito, alături de echipa ta?
– Fotbalui mi-a oferit posibilitatea sa călătoresc în multe țări și de câțiva ani am visat să aduc și copii din Cugir să joace alături de copii noștri americani. Am reușit anul acesta pentru prima dată să avem în echipele noastre trei copii din Cugir și unul din Cluj să joace la Mundialito, un turneu de renume din Badajos Spania. Eu și Vlad ne-am bucurat să-i avem alături de noi pe Andrei, Vlad și Bogdan din Cugir, respectiv pe Matei din Cluj. Zâmbetele de pe fețele lor ne- au adus și nouă bucurie. Poate că, la fel ca atunci când eu am participat la primul meu turneu din Olanda, și în inima lor se va aprinde o dorință de a se autodepăși, astfel încât să arate lumii că noi românii suntem valoroși. Aș vrea să precizez faptul că, pe lângă bucuria făcută celor 3 cugireni, am trimis în urmă cu câțiva ani o mulțime de mingi, echipamente și haine copiilor din orașul de la poalele Drăganei
– Tavi, ce dorești să le transmiți cugirenilor?
– O îmbrățișare tuturor locuitorilor orașului Cugir, urări de sănătate și prosperitate tuturor, mult succes echipei de fotbal „Metalurgistul” Cugir (dar și echipei naționale în Preliminariile Campionatului Mondial de Foltbal). Mi-aș dori să văd cât mai mulți români anul viitor la WORLD CUP susținând în galben echipa României.
A consemnat: Constantin PREDESCU
Cugireni
Cugireanca Noja Paladia a împlinit 110 ani! Este cea mai în vârstă femeie din județul Alba
Cugireanca Noja Paladia a împlinit duminică, 20 iulie 2025, venerabila vârstă de 110 ani, fiind în acest moment cea mai vârstnică femeie din județul Alba.
„Astăzi, orașul Cugir a trăit un moment de o încărcătură emoțională deosebită, marcând o aniversare rară și cu totul specială: 110 ani de viață ai doamnei Noja Paladia, o cugireancă ce întruchipează demnitatea unei generații care a cunoscut istoria prin trăire, nu din cărți.
În semn de recunoștință pentru întreaga sa viață și contribuție la spiritul comunității noastre, doamna Paladia a fost onorată cu o vizită oficială din partea viceprimarului orașului Cugir, domnul Călin Furdui, și a doamnei Diane Dobrean, director al Casei de Cultură „Valentin Uritescu”. În cadrul acestui moment emoționant, doamnei Noja Paladia i-au fost oferite un buchet de flori elegant, o diplomă de apreciere și un tort aniversar, toate simboluri ale respectului și admirației noastre profunde.
Deși timpul și-a urmat cursul, iar viața i-a fost plină de încercări, doamna Noja Paladia rămâne un exemplu viu de forță interioară și seninătate. A vorbit cu claritate, energie și lumină în privire, dovedind că vârsta ne poate încetini pașii, dar nu poate stinge flacăra din suflet.
Această aniversare este nu doar o sărbătoare a longevității, ci și un prilej de reflecție asupra valorilor autentice – familie, curaj, răbdare și iubire de viață.
Îi transmitem cele mai calde și sincere urări de sănătate, liniște sufletească și zile binecuvântate, alături de cei dragi!
La mulți ani, cu profund respect și admirație, doamnă Noja Paladia!”, au transmis reprezentanții administrației locale de la Cugir.
Cugireni
Un fiu al Cugirului, între altar și condei: Teologul Alexandru Lazăr, nominalizat la Premiile Regal Literar
Un nume tânăr, dar deja bine conturat în spațiul teologic și cultural românesc și internațional, face cinste orașului Cugir: Alexandru Lazăr, teolog, autor și diacon ortodox, a fost nominalizat la prestigioasele Premii Regal Literar, ediția 2025, pentru volumul său recent „Străvezimea Împărăției – de la simplitatea lucrurilor la profunzimea iubirii divine”, apărut la Editura Renașterea.
Acest premiu recunoaște contribuțiile de excepție în domeniul literar, teologic și cultural și își propune să reafirme valorile esențiale ale culturii române în contemporaneitate. Juriul din acest an a remarcat la Alexandru Lazăr nu doar profunzimea și echilibrul teologic al scrierii, ci și stilul curat, limpede și sensibil – o invitație la introspecție și deschidere către dimensiunea divină a existenței umane.
• Un teolog al generației tinere, între Cluj și Chicago
Născut și crescut în Cugir, Alexandru Lazăr și-a descoperit chemarea spre teologie încă din adolescență. După absolvirea școlii gimanziale Singidava din Cugir, a urmat liceul la Seminarul Teologic Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia, pe care l-a absolvit în anul 2015 ca șef promoțir. A urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, unde a fost nu doar un student eminent, ci și student senator – implicat activ în viața academică și în reprezentarea colegilor săi. A absolvit ca șef de promoție în anul 2019, fiind apreciat pentru seriozitate, claritate în gândire și o rară maturitate spirituală.
După finalizarea studiilor de licență și master, Alexandru Lazăr a continuat cercetarea teologică, fiind în prezent doctorand, unde studiază o temă de graniță între teologie, istorie și sociologia religiei: universalismul creștin în arhitectura creștinismului american. Lucrările sale cercetează felul în care spiritualitatea răsăriteană poate dialoga cu pluralismul religios și cultural al lumii occidentale contemporane.
În anul 2023, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, acolo unde a slujit comunității românești din diaspora, îmbinând activitatea pastoral-liturgică cu cea intelectuală și misionară.
• O voce distinctă în teologia românească contemporană
Nominalizarea la Premiile Regal Literar nu se referă doar la cartea din 2025, ci și la ansamblul activității sale teologice și editoriale. În 2023, Alexandru Lazăr a publicat, la Presa Universitară Clujeană, volumul „Fragilitatea Ființei – premisă sensibilă a Îndumnezeirii”, o lucrare care a atras atenția comunității academice prin modul în care abordează finitudinea, vulnerabilitatea și neputința umană ca spațiu fertil pentru lucrarea harului divin. Pe lângă acestea, Alexandru Lazăr s-a remarcat prin multitudinea de volume colective la care a contribuit dar și prin publicarea a peste 50 de studii, recenzii și lucrări academice.
Textele sale sunt apreciate pentru că refuză pompozitatea sau dogmatismul abstract, în favoarea unei teologii vii, transparente, care vorbește sincer despre om, despre suferință, dar și despre nădejde, iubire și transformare.
• Premii cu tradiție și semnificație culturală
Organizate sub egida revistei Regal Literar, premiile cu același nume sunt menite să evidențieze personalitățile artistice, intelectuale și academice de la care comunitatea culturală se inspiră sau pe care le urmează. Din dorința reafirmării valorilor fundamentale în societatea românească, se oferă distincții precum Premiul Opera Omnia, Cartea Anului, Premiul Regal Literar, dar și Distincțiile Culturale acordate în contexte speciale – precum Anul Centenar al Patriarhiei Române, Anul Copilului sau comemorarea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria.
Ediția din 2025 include și Premiul „Nicolae Dabija”, acordat în memoria marelui scriitor, poet și istoric literar basarabean, membru al Academiei Române, fost Director de Onoare (in memoriam) al redacției Regal Literar – Chișinău.
• Cugirul, în inima unui destin internațional
Pentru comunitatea locală din Cugir, Alexandru Lazăr nu este doar un nume pe o copertă sau într-o bibliografie, ci un fiu al orașului care, prin vocația sa, duce mai departe tradiția, valorile și spiritul locului. Realizările sale sunt dovada că perseverența, credința și educația solidă pot face dintr-un tânăr născut într-un mic oraș de munte un reper al gândirii teologice contemporane.
-
Mondenacum 7 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 4 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 11 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 3 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 4 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
Prof. Dr. ing. IULIU ARON
18.07.2013 la 17:31
EXCELENT. Felicitari !