Rămâi conectat

Cugireni

Fabricarea armelor la Cugir – început şi continuitate

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Dialog la “foc automat” cu Damian Marcu – fost inginer de armament la Uzina Mecanică Cugir

Damian Marcu UM CugirDupă Primul Război Mondial, modesta Întreprindere Metalurgică de la Cugir s-a transformat într-o uzină modernă de armament. Potrivit unor documente ale vremii, în anul 1929, Ministerul Armatei face prima comandă la Cugir, constând în 9.500 ţevi de mitralieră şi 9550 corpuri de obuze, iar în 1932, tot Ministerul Armatei cerea fabricarea a 6.550 corpuri de proiectile şi 82 de tunuri, de câmp şi de munte.
Anul 1933 este însă cel în care se pun bazele unor serioase studii în domeniul armamentului portativ, an în care apare speranţa începerii producţiei, ca urmare a vizitei pe care o întreprinde la Cugir regele Carol al II-lea, cel care promite redresarea producţiei de apărare. Un an mai târziu societatea Copşa Mică – Cugir începe tratativele cu firma cehă “Ceskoslovensca Zbrojowka Brno” în vederea găsirii unui aranjament pentru colaborare tehnică. Aşa se face că, la începutul anului 1935, uzinele din Cugir obţin o primă comandă masivă de armament ce putea asigura o activitate normală de minimum 5 ani de zile pentru 5.000 de puşti mitralieră ZB şi imediat un al doilea contract pentru 90 de milioane de cartuşe. În 1937, Fabrica de muniţie de la Cugir este reamenajată, iar în 1938 intră în producţie cu toată capacitatea sa. În 1939, după ce trupele hitleriste intră în Cehoslovacia, acţiunile societăţii cehe sunt preluate de concernul german “Herman Goring’’, care se infiltrează şi la societatea Copşa Mică – Cugir, iar fabrica este militarizată. Intrarea României în 1941 în război face să crească comenzile de armament, activitatea uzinei se intensifică tot mai mult, cifra de afaceri ajungând la aproape un miliard de lei.
După al Doilea Război Mondial se încearcă adaptarea uzinei la fabricarea unor produse de pace, astfel că în 1945, contractele de armament şi muniţie sunt sistate şi 30% din personalul aferent se vede ameninţat cu concedierea. Întreprinderea începe o activitate în domeniul fabricaţiei de scule, calibre, aparate de precizie, lacăte, broaşte, yale, cleşti, cuţite, bricege etc, iar tehnicienii încep să studieze posibilitatea producerii maşinilor de cusut care intră în fabricaţie în 1946. Printr-o decizie luată în 1950 de ministrul industriei metalurgice, fabrica s-a despărţit în două unităţi productive independente: Uzina Mecanică situată în zona fabricii de armament, în partea de jos a oraşului şi Uzina “30 Decembrie”, care cuprindea fabrica de muniţie şi toate atelierele din partea de sus a localităţii. Divizarea a durat 18 ani, până în 1968, când cele două unităţi au fuzionat din nou, revenind în cadrul Întreprinderii Mecanice Cugir.
Despre felul în care a evoluat producţia de armament în perioada de după unificarea celor două fabrici a avut amabilitatea să ne vorbească unul dintre foştii salariaţi ai uzinei, domnul Damian Marcu, inginer de armament timp de 31 de ani, astăzi pensionar.
– Domnule Damian Marcu, vă rugăm să ne faceţi o scurtă prezentare a biografiei dumneavoastră şi să ne spuneţi cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul producţiei de apărare atâţia ani?
– În primul rând vreau să vă spun că m-am născut pe data de 10 octombrie 1940, în localitatea Tău – Roşia de Secaş. Am absolvit şcoala profesională şi liceul la Cugir, sunt absolvent al Facultăţii TCM Bucureşti, promoţia 1967 în domeniul Maşini Unelte şi Scule. M-am specializat la Academia Tehnică Militară ca inginer de armament şi timp de 31 de ani am lucrat în sectorul producţiei de apărare, ca inginer proiectare, şef fabricaţie armament, iar ultimii 8 ani, înainte de a mă pensiona (1998) i-am lucrat ca şef atelier proiectare armament. Pot să vă mai spun că sunt căsătorit şi am o fată şi un nepoţel. Am ca hobby vânătoarea, muzica clasică, drumeţiile şi cititul, inclusiv ziarul “Unirea”, la care sunt abonat de peste 25 de ani.
– Cum de aţi ales să lucraţi în sectorul producţiei de armament având în vedere că eraţi absolventul unei facultăţi ce avea ca profil construcţia de maşini?
– A fost marea mea pasiune pentru arme încă din tinereţe, iar fabricaţia de arme era poate cel mai atractiv domeniu pentru cei care se angajau la uzina din Cugir. Asta a făcut ca în 1967 să aleg acest sector de activitate şi să-mi încep cariera ca inginer proiectant de armament şi să lucrez până în 1975, când am preluat activitatea de şef fabrică armament infanterie, sector cunoscut sub numele de “fabricaţie” sau Secţia Mecanică I. Am deţinut 15 ani această funcţie, deloc uşoară, cu multe responsabilităţi şi implicaţii, dar care recunosc că mi-a adus şi multe satisfacţii personale. A fost o perioadă când producţia de armament la Fabrica de Arme se afla în ascensiune, cu comenzi din ce în ce mai mari, cu locuri de muncă stabile, unde lucrau aproape 4.000 de angajaţi, iar câştigurile salariale erau notabile. Producţia era planificată, se lucra după planul trimis de la Centrala industrială, nu erau probleme de aprovizionare sau de forţă de muncă, iar planul se realiza tot timpul sau chiar se depăşea la anumite produse. Jos, la uzină, fabricam arme de calibru mic de infanterie, iar sus, la UMC, se lucra armament greu de artilerie şi muniţia. Se făcea producţie pentru înzestrarea Armatei Române, pentru Ministerul de Interne, dar mai ales producţie de export, ţările beneficiare fiind statele arabe şi africane, precum Egipt, Iordania sau Irak. În unele dintre acestea am reuşit să asamblăm chiar linii tehnologice pentru fabricaţia armamentului. De menţionat că produsele noastre erau foarte bine recunoscute la export şi nu existau târguri şi expoziţii unde ele să nu se afle pe standurile acestora. A existat totodată, o perioadă de asimilare de noi tipuri de arme, un exemplu în acest sens fiind omologarea tunului de bord, produs care s-a dovedit o mare realizare a tehnicii cugirene de armament.
– Fiind vorba de produsele speciale pe care le executaţi, ce gamă de arme realiza Uzina Mecanică Cugir şi ce pondere aveau aceste arme, în raport cu producţia civilă?
– Aşa cum vă spuneam, fabricam o gamă variată de produse performante, recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Fără teama de a greşi, cred că ponderea produselor de tehnică militară se afla pe undeva la 75%, în raport cu producţia civilă la nivelul anului 1989. Pentru edificare vă pot da câteva exemple din nomenclatorul de arme fabricate şi anume: puşca mitralieră calibrul 5,45 mm şi 7,62 mm cu pat fix şi rabatabil, aruncătorul automat de grenade cal. 40 mm, pistol mitralieră cal. 5,45 şi 7,62 – gabarit redus, mitralieră cal. 7,62 PKMS, pistol mitralieră 7,62 cu cap rabatabil pe laterală şi verticală, puşca mitralieră 7,62 mm cu cap de lemn, pistol cal. 9 mm – Parabellum, puşca semiautomată cu lunetă cal. 7,62. Aş adăugă acestora o gamă de încă 19 produse, începând cu 4 tipuri de pistoale semiautomate cu calibre de la 5,6 la 9 mm, arme de vânătoare cal. 12 x 12 şi 16 x 16 (cu repetiţie), puşca de tir, puşca cu aer comprimat “Pionier”, revolver, carabina cal. 7,62 mm cu repetiţie, puşca 5,6 mm – Magnum de vânătoare, puşca de vânătoare cu pompă ş.a.
– Ce amintiri vă leagă de oamenii cu care aţi lucrat atâţia ani de zile şi ce ne puteţi spune despre ei?
– Au fost oameni de meserie, care au pus suflet, interes şi multă responsabilitate în tot ceea ce au făcut. Unii dintre ei s-au dus la cele veşnice, alţii mai trăiesc şi astăzi şi duc o viaţă liniştită la pensie. Dar cel care mi-a marcat profund cariera profesională a fost tetea Lae Sterca, plecat dintre noi în urmă cu puţini ani. Un tehnician de excepţie, şcolit la şcoala cehilor, care chiar dacă n-a avut studii tehnice superioare s-a dovedit un mare meşter al concepţiei de armament. Ca şef de prototipuri, el a rămas o legendă vie a UMC, a iubit cu adevărat armele dovedindu-şi priceperea şi iscusinţa în tot ceea ce făcea. A lucrat 57 de ani la uzină, dedicându-se întru totul pasiunii executării de prototipuri de arme. Până şi cei mai mari de la ”Centru” îl cunoşteau drept “kalashnikov-ul” UM Cugir. ”Bâtele” sale, aşa cum obişnuia să le spună puştilor pe care le făcea tetea Sterca au fost achiziţionate de personalităţi ale vremii începând cu regele Carol şi terminând cu mulţi din cei care s-au perindat la puterea ţării de-a lungul vremii, pe timpul cât acesta a trăit. Un om de la care am învăţat enorm de mult şi ale cărui îndemnuri şi cunoştinţe mi-au folosit mult în viaţă şi în activitatea pe care am practicat-o în domeniul fabricaţiei de arme. Nu pot să trec cu vederea relaţiile profesionale pe care le-am avut cu alţi colegi şi colaboratori precum: ing. Laurenţiu Duma – un bun manager şi specialist în domeniul armelor şi muniţiilor, sing. Simion Herlea, ing. Ioan Cărpinişan, Ioan Munteanu, dir. UMC, ing. Dănilă Petrea, Ştefan Aurel şi nu în ultimul rând cu oameni de profesionalism şi autoritate care au ţinut la un nivel înalt brand-ul uzinei, precum dr. ing. col. Constantin Avadanei, col. Constantin Mărginean şi col. Ioan Paştiu. După 1990, am avut o fructuoasă relaţie în domeniu cu încă doi buni profesionişti ai producţiei de apărare şi anume, Ioan Săuchea şi Frankisc Kudler.
– Care a fost evoluţia sectorului de apărare al UM Cugir după 1989?
– Ca aproape în întreaga ţară şi la uzina din Cugir s-au petrecut fenomene ce s-au resimţit negativ pe plan economic. Potrivit unor statistici, procesul de producţie s-a degradat la nivel de uzină ajungându-se ca, la nici trei ani de la revoluţie, să se producă doar 60% din producţia anului 1989. Numărul comenzilor în sectorul producţiei de apărare a scăzut drastic şi odată cu ele a apărut şi spectrul şomajului, al aşa-zisului şomaj tehnic, cu toate consecinţele sale. Dacă privim cum arată astăzi Fabrica de Arme, constatăm că din aproape 4.000 de angajaţi în acest sector la nivelul anului 1989, au mai rămas circa 700. Dacă oraşul Cugir era remarcat că având cel mai lung tren de navetişti din Europa, astăzi putem fi daţi probabil ca exemplu că circulă cel mai scurt tren de pe continent. Înainte de 1989, România era în top 10 mondial la exportul de armament, cu o valoare anuală de aproape 1 miliard de dolari. În prezent, toată piaţa de apărare nu se ridică la mai mult de 250 de milioane de dolari. În ceea ce priveşte Cugirul, Armata şi-a micşorat de-a lungul anilor comenzile, ca urmare a reducerii efectivelor, iar şansele de a face noi achiziţii sunt minime.
– Ce sentimente vă încearcă, acum când vedeţi ce a fost şi ce a ajuns sectorul de armament de la Cugir?
– Ca persoană care am părăsit de mai bine de 10 ani uzina, pot să vă mărturisesc că sufletul şi gândul îmi sunt legate de anii în care am slujit această fabrică, care a fost pentru mine ca o casă, ca o familie. Nu pot decât să mă bucur când citesc în presă sau văd la televizor că la Fabrica de Arme există de lucru şi se fac angajări. E un semnal optimist, care dă speranţe oamenilor şi mai ales generaţiei mai tinere care vede că fabrica are o şansă să rămână cunoscută în lume pentru ceea ce face de aproape 85 de ani.
– Domnule Marcu, vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă urez multă sănătate alături de familie.

A consemnat:

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Cugireni

Cugireanca Noja Paladia dezvăluie secretul longevității sale: 109 ani de cumpătare și viață trăită în simplitate

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pe 20 iulie 2024, în orășelul liniștit din inima județului Alba, Noja Paladia a sărbătorit 109 ani de viață. Am întâlnit-o într-o zi de toamnă târzie, în locuința ei de pe Râul Mic, din Cugir. Cu părul nins de anii care au trecut peste ea și privirea parcă pierdută în negura timpului, tanti Noja parcă contemplă asupra unei vieți doar de ea știută.

Cea mai în vârstă femeie din județ, Noja Paladia s-a născut în 1915, în zi de mare sărbătoare, de Sfântul Ilie, și a fost căsătorită 45 de ani. Soțul ei, Simion Noja, a trecut la cele veșnice în 1989, înainte de revoluție. Paladia a avut patru copii și mai are 7 nepoţi şi 6 strănepoţi: „Tata a fost un om liniștit și s-au înțeles foarte bine, de-aia au și trăit împreună atâta, până el a murit bolnav de inimă, la 81 de ani”, spune Didina, fiica doamnei Noja.

• O viață retrasă, trăită în cumpătare

Noja Paladia a trăit o copilărie obișnuită în acele vremuri, muncind la câmp, având grijă de animale și ajutându-și familia în gospodărie. A fost casnică toată viața ei, s-a ocupat tot timpul de mâncare, grădină și a cusut la mașină. De asemenea, a fost o persoană care a citit foarte mult: „Tot ce aduceam eu de la bibliotecă citea. Dacă ziceam unde e Islanda, de exemplu, cum aveam globul pământesc, imediat căuta, «e acolo», zicea. Așa a fost ea, îi plăcea să se informeze, i-au plăcut foarte mult istoria și geografia”, mărturisește fiica ei. A citit și tot ce ținea de beletristica vremii, toate cărțile rusești, ”Anna Karenina”, ”Război și pace” și altele, dar și cărți românești sau ce găsea.

În tinerețe, Noja Paladia a stat 3 ani la Timișoara, unde avea 2 frați, unul inginer și o soră măritată acolo. „Au vrut să o țină și pe ea în orașul de pe Bega, să o angajeze la Poștă, avea 6 clase făcute, cum era pe atunci, dar nu a vrut”, povestește fiica femeii.

Tanti Noja a dus o viață retrasă, nu se prea ducea pe la prietene, mai mult veneau ele pe la ea: „Eram copii mulți, tata lucra, ea stătea acasă. Pe vremea aceea, femeile nu prea lucrau. Tata avea pământ la Geoagiu și mergea acolo și lucra pământul, mai mult ea”, își amintește fiica doamnei Paladia.

Tanti Noja a făcut și croitorie, dar pentru casă doar și pentru oamenii din satele de munte ale Cugirului: „Ea cosea, ei aduceau lapte, cartofi, făceau schimb. Asta a fost contribuția ei la casă”.

Mașina de cusut la care lucra femeia, cumpărată de soțul ei, mai există și acum în casa familiei, tanti Noja lucrând la ea până în urmă cu câțiva ani. În grădină a lucrat până aproape la 100 de ani, iar în ziua când a împlinit un secol de viață a făcut pentru ultima dată cozonaci.

• Secretul longevității, un trai echilibrat

Secretul longevității doamnei Paladia este o viață cumpătată. Nu a fumat niciodată, nu a băut alcool și a mâncat mereu cu măsură. Dieta sa, simplă și naturală, s-a bazat întotdeauna pe alimente tradiționale, cultivate în propria grădină. A crescut cu mâncare gătită acasă, cu legume proaspete și lactate, fără să facă excese.

A avut multe probleme cu stomacul din cauza sarcinilor și a fost operată de 3 ori la Timișoara. Cugireanca a consumat toată viața doar lapte de la munte și carne de pui crescuți în ograda familiei, dar și alte produse locale: „Nu a mâncat niciodată pui de alimentară. Eu zic că ăsta e secretul, o viață cumpătată, echilibrată. În afară că a băut cafea, nu a avut niciun viciu. Toate mâncărurile erau de casă, din produse de la producătorii locali. Nu a mâncat niciodată prăjituri din comerț, nici nu le gustă. Nepoatele îi mai zic că ele le-au făcut și atunci le bagă în gură, dar imediat le spune că «asta nu e de casă, nu îmi place»”, povestește fiica doamnei Paladia.

I-au plăcut mult dulciurile, ciocolata cu lapte cel mai mult, dar acum nu mai mănâncă. Fiica ei îi pregătește acum doar compoturi de mere, pere, gutui, pe care le pasează ca la copiii mici. De aproape 2 ani, mănâncă doar pâine cu lapte, de trei ori pe zi: „Îi mai fac câteodată mămăligă cu iaurt, dar nu prea vrea. Rareori mănâncă piure, iar singura prăjitură pe care o mai mănâncă e tiramisu, când fac de sărbători”, mai spune doamna Didina.

• Amintiri din vremuri de mult apuse

Fiica ei își amintește că după ce a intrat la liceu, a avut parte de o surpriză din partea mamei: „Atunci se intra greu la liceu și ce s-a gândit ea: aveam o poză făcută pe la prietene pe la bloc, atunci nici poze nu se prea făceau. Umblau pe stradă în acele vremuri vânzători ambulanți care, dacă le dădeai poze, îți făceau tablou. Mi-a făcut ea tablou, eram în uniformă, nu mi-a plăcut, dar a fost surpriza ei, a dat mulți bani pe ea”.

De sărbători, tanti Noja le făcea mereu cadouri copiilor săi. Le croșeta tot felul de articole vestimentare, după cum se purta pe vremea aceea: „Voiam să îmi fac fular cu căciulă, astea erau la modă. Ne ștrincănea ciorapi, veste, plovere. Croșeta mult și făcea și dantelă. De Crăciun, de Paști, ne cumpăra la toți haine noi. La băieți le lua treninguri, iar mie, cum eram singura fată, îmi făcea o rochie nouă. Îi aducea sora ei de la Timișoara materiale, atunci erau numai la metru. Și ea o cosea și o purtam cu șosete albe, cu sandale, cu teniși, cu ce găsea să cumpere la data aia, prea multe nu erau. Și cum eram singura fată, voia să mă îmbrace, să mă aranjeze”, își amintește doamna Didina.

Chiar ea a fost o femeie pedantă, își făcea singură haine, rochii și se îmbrăca frumos. Domnul și doamna Noja mergeau mult la film, chiar ei își cumpărau bilete pe vremea când încă era cinematograful ”7 noiembrie” la Cugir: „Mergeau și la spectacole, dar mai mult de muzică populară. Pe vremuri veneau multe spectacole în oraș, a fost și teatru, dar mai rar”, povestește singura fiică a doamnei Paladia, cea care o și îngrijește în prezent.

Cele două femei sunt ajutate acum de o vecină, doamna Noja nemaiputând să se deplaseze singură în ultima vreme. Fiica ei o mai ridică și își petrece puțin timp privind pe geamul cămăruței unde își trăiește bătrânețea, parcă cu gândul la vemurile ce s-au dus.

În Cugir, orașul ei natal, Noja Paladia este o adevărată legendă vie. An de an, este vizitată de familie, vecini, dar și de autoritățile care îi aduc flori și cadouri cu ocazia zilei de naștere. Pentru ei, Paladia este un exemplu de simplitate, cumpătare și înțelepciune, rezultatul unui trai echilibrat, o viață trăită cu măsură și respect pentru lucrurile simple.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

Cuplu din Cugir, printre cei mai cunoscuți frizeri și educatori din România. Victor și Lorena Roșu au cucerit numeroase titluri și trofee la concursuri de prestigiu

cugirinfo.ro

Publicat

în

Victor Roșu este originar din Cugir, are 28 de ani si este barber (frizer) și educator national (educator  în domeniul frizerie). Are o experientă in domeniu de 14 ani și un palmares de invidiat:  6 titluri din 7 concursuri.

La concursurile naționale de barbering 2018 – concursul fotbalistii, categoria general București 2019, frizura wow – București 2020 – turneul campionilor,  iar foarte recent a castigat:  creative beard awards – cea mai creativă barbă  Bucureșt 2024 – cel mai creativ buzzcut  – premiul pentru culoare și design București, distincția pentru contribuția dezvoltării educatiei la barberingul Romania.

Soția sa, Lorena Roșu are 26 de ani, este barber și national educator. Experiența sa în domeniu: 8 ani și un palmares de 4 titluri la concursurile naționale (neînvinsă in niciunul din concursurile la care a participat).

În 2018 – concursul fotbalistii – feminin București-bătălia frizerițelor , București 2019- turneul campionilor –feminin, București 2020 – turneul campionilor- feminin București – distincția pentru contributia dezvoltării educației la barberingul din Romania .

• Cuplul activează  ca frizeri/barberi in propriul lor salon din orașul Cugir

Potrivit lui Victor Roșu,  conceptul de „Barbershop” a luat naștere in zonă odată cu apariția a ceea ce se numește FIRST BARBERSHOP.

„Desi activitatea de educator și barbering influencer ne ocupă o mare parte din timpul personal, nu ne neglijăm clienții si suntem barberi/frizeri cu normă întreagă. Conceptul de barber pe care l-am dezvoltat pt clienții nostrii este în a nu vinde doar un tuns, ci o întreagă experiență. Desi suntem barberi, stilul nostru de tuns este unul versatil, adică executam atât tunsori clasice cu tehnici clasice de tuns și bărbierit, dar si tunsori ce reprezintă ultimele tendințe cu multe culori, design, styling-uri ieșite din tipar si multe ,,artificii tehnice. Desi unii ne numesc simpli frizeri, impactul pe care il avem asupra oricărui client contrazice asta, si anume: stima de sine și starea de bine care creste pentru fiecare client care se ridica de pe scaunul nostru,  impactul pe care il are imaginea clientului in societate,  rolul de confident (uneori chiar psiholog) pe care il avem in spatele scaunului.  Din cele mai vechi timpuri se stie, frizerul avea aceasta atribuție in mod indirect. Rezolvam problemele si nevoile clienților in ceea ce privește părul si barba, respectiv alegem atent ce i se potrivește clientului in funcție de forma feței, trasăsături, stil vestimentar și personalitate, si chiar si job”, susține Victor Roșu.

El precizează că, pe langa activitatea de barber/frizer cu normă întreagă pe care o fac, sunt si educatori in barbering/ frizerie modernă. Aceasta înseamnă: „împărtășim experiența si cunoștiințele noastre, dobândite in ani de munca si investiție, sub forma de Seminarii De Perfecționare în toate marile orașe ale țării pentru frizerii avansați; suntem prezenți pe cele mai mari și importante scene ale evenimentelor de show de barbering din Romania, si chiar si „în afară” (evenimentul cel mai numeros unde am fost prezenți pe scena fiind „I AM BARBER” – aproape 700 de frizeri in public; prin lucrările originale pe care le postam, atât pe Instagram cat si pe grupurile de specialitate de frizeri, suntem si Barbering Influenceri”. Aceasta înseamnă că jurizează concursurile naționale unde sunt invocati in calitatea de jurati.

După cum a ținut să ne mărtutisească, povestea lui Victor ca si frizer a inceput acum 14 ani, când din lipsa unei frizerii moderne in orasul natal, a început sa se tundă singur. La scurt timp a inceput sa tundă din pasiune prieteni, colegi apoi necunoscuți care îl contactau, asta timp de 6 ani.

Dupa 6 ani, a plecat in Marea Britanie, in anul 2017, intr-unul din cele mai exclusiviste saloane din Newport, Isle Of Wight, iar la scurt timp, a venit si Lorena care atunci lua primul contact cu aceasta meserie. Timp de 1 an si jumătate s-au dezvoltat in a fi niște profesioniști adevărați prin participarea la câteva cursuri de perfecționare susținute de nume mari in industria frizeriei moderne la nivel global (Josh Lamonaca, Josp O.P, hard Grind, Greg Mcerlane) plus mediul de profesionisti în care au lucrat si de la care au învațat.

„Dupa 1 an si jumătate, când am considerat ca misiunea noastră s-a încheiat acolo, ne-am întors acasă pentru: -a oferii orașului nostru serviciile de frizerie moderna așa cum sunt ,, in afară,, , mai exact ceea ce se numește: barbering  și pentru a ne face cunoscuți în industria ce se dezvolta în țara noastră. După o lună de la venirea noastră acasă, a luat naștere conceptul nostru ce se numește F1RST BARBERSHOP, in orașul Cugir. Dorința noastră a fost sa devenim printre cei mai buni, in primul rând pentru noi dar si pentru clientii nostrii, așa ca am luat parte la toate seminariile de perfecționare din vremea respectiva, susținute de artisti marea majoritate internaționali, care veneau la noi în țară odată cu apariția acestui curent în Romania. Am participat la concursuri pentru a ne remarca, concursuri pe care le-am si castigat, iar strategia noastra a functionat. Astfel, 3 ani mai tarziu am ajuns la statutul de educatori. După foarte multe seminarii de perfecționare (ne apropiem de 100 ) , multă munca si timp dedicat, pasiune, ambitie si perseverență, putem spune ca suntem doi oameni împliniți. În prezent, deținem unul din cele mai de succes saloane din zonă cu un portofoliu diversificati de clienti (orașe/ statut social/ etc) și suntem unii din cei mai cunoscuți frizeri din Romania”, a conchis Victor Roșu.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Cugireni

Cugireanul Sovereşan Andrei, RECORD de parcurgere a „Via Transilvanica”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Cugireanul Andrei Sovereșan a reușit să parcurgă Via Transilvanica într-un timp record. Tânărul a alergat 1.400 km în 15 zile, iar performanța sa este cu atât mai de apreciat cu cât a străbătut întregul traseu pe caniculă și temperaturi insuportabile.

Scopul său, să strângă bani cu care să achiziționeze o mașină cu care să transporte gunoaiele adunate de el și voluntarii asociației Raw Nature Experience de pe munte. Inițiativa lui Andrei vine după șapte ani de când începea o altă aventură – Arc peste Carpati – un proiect prin care a alergat întreg arcul carpatic, în urma căruia s-a înființat Asociația Raw Nature Experience.

„Am luat atunci la pas sălbăticia munților din România, sperând ca pe viitor să se adune mai mulți oameni și/sau ONG-uri care sa refacă traseele turistice și mai ales să se găsească și alți nebuni frumoși care să parcurgă acest traseu”, spune tânărul.

În 2024, în aceeași lună pe care a ales-o în 2017 pentru a alerga în natură, a pornit într-o nouă aventură – Alergarea pe Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin.

„Distanța e cam aceiași, doar diferența de nivel este semificativ mai puțină și în plus traseul este marcat scăpându-mă de problemele de orientare. Și pentru că la sfârșitul acestei luni voi avea și ziua de naștere, îmi doresc să strâng cât mai multe fonduri pentru campania Wheels for Nature a asociației Raw Nature Experience”, declara cugireanul în urmă cu două săptămâni.

Și iată că, după 15 zile pe drum, Andrei a ajuns duminică dimineața, în jurul orei 4.00, la Drobeta Turnu Severin, la Poarta Amfiteatrului Roman: ”Este ora 4:04 dimineața și ajung la poarta Amfiteatrului roman din Drobeta-Turnu Severin după a 15-a zi pe Via Transilvanica.

Dorind să închei traseul și să mă întorc acasă după mai mult de două săptămâni hoinarite pe poteci, am decis să continui sa alerg până la finish, chiar dacă aveam să depășesc cu mult orele alergate până acum în fiecare zi.

Așa am reușit să alerg astăzi ultimii 145.18 km cu 4091 m. diferență de nivel in 21 de ore și 57 minute. Mulțumesc Mijache Andrei pentru revitalizare și pentru că m-ai convins sa termin toată etapa aceasta într-o singură zi”, a scris Andrei pe Facebook imediat după finalizarea traseului.

Andrei a avut și un scop precis pentru care a alergat pe Via Transilvanica și anume strângerea de fonduri pentru ca asociația sa Raw Nature Experience să poată achiziționa o mașină cu care să transporte gunoaiele pe care el și voluntarii le adună de pe munte.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au donat până acum pentru cauza pentru care alerg. Voi ați făcut posibil să triplăm targetul propus. Donațiile sunt deschise în continuare și orice donatie ajută foarte mult. De astăzi voi lua o binemeritată pauză de la alergare, dar sper ca acest timp pe care l-am petrecut pe Via Transilvanica să aibă un ecou cat mai mare, mai ales pentru cauza pe care am sustinut-o”, concluzionează Andrei.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir