Tezaur de cultură moldavo-transilvănean, un proiect în care sincer, ne-am lansat cu toții, doisprezece elevi şi doi profesori (ai Liceului Teoretic „David Prodan” Cugir, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” Ialoveni  în perioada 14- 19. 04. 2019) – fãrã să ne imaginãm măcar gradul de implicare afectivã pe care aveam să-l cunoaștem în scurt timp, ci mai degrabã mȃnați de curiozitatea de a vedea cum anume se trãieşte, se gândeşte şi se simte dincolo de Prut – de parcã Prutul ar fi fost granița de la capătul lumii, nu apa dãtãtoare de viață care înca mai deplȃnge trupul sfȃşiat al unei Romȃnii ceva mai mari.

Am plecat la drum cu întrebarile copiilor rãsunȃdu-ne obsesiv în minte – oare o sa le placã de noi? Oare ei vorbesc mai mult romȃnã sau rusã ? Oare o sa ne înţelegem ? Oare ce muzicã ascultã ? Oare o sã fie ciudat sa locuieşti sub acelaşi acoperiş cu un necunoscut ? Oare o sa mai vrea sa vinã şi ei la noi dupã ce ne cunosc? Oare sunt diferiți tare?

Mulți de oare, ce-i drept, mult prea mulți, şi mult prea nejustificaţi, privind acum retrospectiv lucrurile, caci rȃnd pe rȃnd , grijile noastre s-au spulberat , începȃnd cu momentul în care, coborand din microbus, brațele lor calde ne-au cuprins de parcã  am fi fost prieteni de-o viațã si pana în secunda în care, lacrimile sincere- care ne-au brãzdat obrajii la desparţire, au spus tot ceea ce, din motive pur omeneşti, rãmãsese nespus.

…Ne cunoşteam de o saptamȃnã doar , dar ştim cu toţii cȃt de relativ e timpul, iar cu noi, timpul a fost bizar de generos ….A pãrut ca se lațeste si se alungeşte voit, astfel încat sa ne putem bucura cu toții unii de compania altora, sa ne privim suficient de mult în ochi astfel încat sa putem vedea  personele din spatele accentului iniţial hazliu si a diferenţelor minore dar totusi atat de evidente pentru un ochi obişnuit sa îi vada zilnic doar pe cei asemeni lui.

Au trecut zile, si cu fiecare experienţã trãitã, am primit vrȃnd-nevrȃnd rãspunsul la întrebarile noastre- care pȃna ieri ni se pãreau parcã atât de importante . Zȃmbim acum nostalgic uitandu-ne în urmã, rememorȃnd frȃnturi de discuţii, şi strecurȃnd în conversaţiile noastre bucaţele de fraze care înca îşi impun prezența vie printre amintiri ….Zȃmbim amar, realizȃnd –ceea ce oricum ştiam în teorie- cã da, moldovenii vorbesc mai mult limba romȃnã, ca romȃna lor e autenticã si frumoasã, si pastreaza înca  acea caldurã specificã pe care o resimţeam uneori în vorbele bunicilor nostri.

Zȃmbim timid, sperȃnd într-un colțişor de suflet cã am fost suficient de respectuoşi si deschişi, suficient de oameni încȃt sã lãsãm o impresie bunã. Zȃmbim larg,constatȃnd ca ne-am înţeles surprinzãtor de bine , şi cã rugaminţiile insistente ale copiilor, gen, „Doamna profesoarã da nu facem cumva sa mai stãm o sãptamȃnã ? Vorbim cu doamna directoare si stau şi ei o saptãmânã mai mult la noi „ au însemnat mai mult decat vom putea explica vreodatã. Zȃmbim în timp ce scriem articole si pe fundal se aude un rap rusesc de-a lui Miyagi, pe care involuntar creierul nostru l-a adoptat de acolo , si l-a adus acasã – cu toate ca în afara de Captain nu înţelegem o iotã din toatã melodia- dar sunã incredibil, asa cã restul sunt detalii….Şi zȃmbim senini, ştiind acum cã un om cu sufletul deschis şi blȃnd nu poate fi nicicȃnd un necunoscut.

Nu suntem deloc atat de diferiţi, nu când acelaşi sȃnge ne curge prin vene, când vorbim aceeaşi limbã şi când ne dor acelaşi lucruri….Şi da, zȃmbim stiind ca urmeazã sã ne revedem în varã, recunoscãtori cã avem si noi privilegiul sã le arãtam acele locuri , acei oameni şi acea culturã care ne face pe noi sa pãrem o leaca diferiți probabil în ochii lor …..

In cele şapte zile pe care le-am petrecut pe teritoriul Moldovei, am vãzut locuri de-o frumuseţe uimitoare, îmbibate de spiritul practic al înaintaşilor nostri si conservate poate mult mai bine decat ne straduim noi sã o facem aici, destinaţii turistice care cu un pic mai multã promovare ar putea deveni destinaţii europene de prim rang .

Ceea ce ne-a marcat însã, nu a fost neaparat tumultoasa lor istorie, nici bogaţia culturalã de necontestat si nici bomboanele de la Bucuria – un veritabil deliciu pentru papilele noastre gustative, ingurgitate fara pic de ruşine in cantitãți industriale ori de cate ori ni se oferea ocazia – ci oamenii. Acei oameni simpli, voioşi dar cu bun simţ, cu care am intrat încã de la început în contact, dar si ceilalti – oamenii de pe stradã, care, auzindu-ne graiul ardelenesc ne opreau sa ne întrebe:

– Da voi de unde sunteti, maicã ?

– Din Transilvania. De pe langa Alba.

– Din Romȃnia? Nu am fost niciodatã, da am auzit ca tare ii frumos pe acolo …..

…E de la sine înteles ca nici chiar in ultima zi nu ne-am putut controla vocea, gȃtuitã de emoție si frustrari nerostite. Da, ii frumoasã Romȃnia ….Toata Romȃnia ….

Alisie Anca