Actualitate
Dezbatere cu tema „Managementul proceselor de inovare în cadrul companiilor”, organizată la Parcul Industrial Cugir
În organizarea Enterprise Europe Network, la Parcul Industrial Cugir s-a desfășurat ieri, 22 iunie 2017, Seminariul cu tema: „Managementul proceselor de inovare în cadrul companiilor – Concepte – Exemple de succes – Finanțări – Servicii de sprijin”, eveniment la care au luat parte reprezentanți ai ADR Centru, ai agenților economici la nivelul orașului Cugir și ai parcului industrial din localitate.
Lucrările seminarului au fost deschise de dr. ing. Emil Nicolae Muntean, director general – parcul industrial Cugir, iar Laurențiu David – reprezentantul ADR Centru a prezentat temele care au fost luate în dezbatere. În acest cadru, prof. Stelian Brad, PhD (Engg.), PhD Econ.) a prezentat ”Legătura competitivitate economică – productivitate – inovare”; ,,Clarificarea diverselor perspective referitoare la inovație și a tipurilor de inovații; ,”Procesul de inovare tehnologică”; ”Sistemul de management al inovării CEN/TS 16555”.
Pe aceeași ordine de zi s-a situat și tema: ,,Inovarea nu este doar un talent managerial ci rezultatul unui proces specific de management ce poate fi aplicat cu succes în orice companie”, prezentată de Emil Toma – ADR Centru. Acesta a fost completat de colegul său, Cristian Puie, care a vorbit despre ,,Inovarea nu este un act individual ci rezultatele proceselor de schimb și transfer de cunoștințe, experiențe, tehnologii”. ”Inovarea este cheia succesului pe piața internațională”, arăta la rândul său Laurențiu David, ADR Centru.
Scopul Enterprise Europe Network este de a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii să îşi dezvolte potenţialul de inovare, să identifice potenţiali parteneri străini şi să le sensibilizeze cu privire la politicile Comisiei. Lansată în februarie 2008, această nouă iniţiativă a Comisiei Europene oferă antreprenorilor consiliere, având acces la o gamă vastă de servicii de susţinere a afacerilor uşor accesibile.
Având aproape 600 de puncte de contact şi 3 000 de angajaţi cu experienţă, este cea mai mare reţea care sprijină IMM-urile din lume.
Acestea sunt disponibile societăţilor comerciale de orice dimensiune, indiferent dacă acestea desfăşoară activităţi de producţie sau oferă servicii, deşi sunt orientate în primul rând către IMM-uri, institute de cercetare, universităţi, centre tehnologice, agenţii de dezvoltare a afacerilor şi inovării.
Reţeaua poate ajuta clienţii atunci când aceştia caută parteneri de afaceri, în special în afara propriei lor ţări, să pregătească vizite individuale la faţa locului pentru a evalua nevoile unei firme şi oferă consiliere într-o gamă largă de aspecte de ordin comercial. O bază de date verificată permite diferitelor puncte de contact să păstreze în permanenţă legătura unele cu altele şi să întrunească ofertele şi cererile de parteneriat.
Deşi furnizarea de fonduri direct către firme nu este posibilă, reţeaua poate explica posibilităţile de finanţare care există în cadrul diferitelor programe UE.
Inovaţiile tehnologice sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică locală pe întreg teritoriul Europei. Prin urmare, reţeaua îşi propune în mod special să încurajeze comunitatea bazată pe cunoaştere
Constantin PREDESCU
Actualitate
Prețuire și respect de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Cugir
Joi, 1 octombrie 2026, Primăria și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir organizează sărbătorirea „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, un moment de recunoștință față de bunici și părinți, cei care au clădit comunitatea din Cugir cu multă muncă, înțelepciune și dragoste.

Tradiția merge mai departe, iar această zi specială marchează și un moment de o profundă emoție: „Nunta de Aur”, eveniment care va începe la ora 14.00 la Centrul Cultural, unde vor fi celebrate cuplurile din oraș care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă – o jumătate de veac de fidelitate, respect și armonie, ce reprezintă un adevărat model pentru toate generațiile tinere.
Începând cu ora 16.00 este organizată o întâlnire cu seniorii, la Sala de Festivități (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) unde, vârstnicii orașului, vor fi invitați să sărbătorească și „Ziua Internațională a Muzicii”.
„Le urăm la mulți ani binecuvântați, cu sănătate și liniște sufletească, tuturor seniorilor noștri”, este mesajul adresat de organizatori.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia