Actualitate
Deschiderea oficială a sesiunii interdisciplinare „Fără Bariere!”, găzduită de Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane cu Nevoi Speciale din Vinerea
Cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane cu Nevoi Speciale Vinerea a găzduit astăzi deschiderea oficială a sesiunii interdisciplinare „Fără Bariere!”, un eveniment organizat de Direcția de Asistență Socială Cugir, sub egida Consiliului Local al Orașului Cugir.

Trei zile dedicate cunoașterii, sprijinului și incluziunii – acesta este mesajul pe care organizatorii l-au transmis comunității cugirene și tuturor celor prezenți astazi la acest eveniment.
• O deschidere marcată de prezențe de seamă
Prima zi a debutat cu ceremonia de deschidere oficială, într-o atmosferă caldă și plină de entuziasm. Un moment special al acestei zile a fost prezența domnului Adrian Teban, Primarul orașului Cugir, căruia organizatorii i-au mulțumit în mod deosebit pentru implicarea și susținerea constantă acordată de-a lungul timpului dezvoltării serviciilor sociale din comunitate.
„Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane cu Nevoi Speciale Vinerea există și funcționează și datorită viziunii și sprijinului constant pe care administrația locală, prin dumnealui, l-a acordat Direcției de Asistență Socială Cugir”, au subliniat organizatorii în cuvântul de deschidere. Prezența domnului primar la acest eveniment dedicat comunității a confirmat încă o dată că la Cugir oamenii contează, iar nevoile lor sunt luate în serios”, au declarat organizatorii.
• Workshop-uri medicale – informație și prevenție pentru comunitate
Prima zi a sesiunii a fost dedicată workshop-urilor sustinute de medici, reunind trei specialiști de marcă ai orașului Cugir, a căror prezență a stârnit un interes deosebit din partea publicului.
Doamna doctor Terezia Mureșan-Samoilescu, Director Medical al Spitalului Orășenesc și medic primar chirurgie generală, a susținut o prezentare despre epistaxis și traumatisme ușoare. Recunoscută ca un lider vizionar care a contribuit decisiv la modernizarea serviciilor medicale locale, doamna doctor Mureșan-Samoilescu a oferit participanților informații practice și accesibile despre situații medicale frecvente.
Domnul doctor Cristian Dima, un reper de încredere în medicina de familie din Cugir, a abordat un subiect de mare actualitate – Sănătatea copilului tău – imunitate, igiena ORL și îngrijirea cavității bucale. Cu o reputație clădită pe profesionalism și empatie, doctorul Dima a reușit să educe și să informeze numeroasele familii prezente în sală, care s-au arătat deosebit de interesate de sfaturile oferite.
Ziua s-a încheiat cu workshop-ul susținut de domnul medic primar Karlheinz Ludwig, specialist cu o vastă experiență în pediatrie și medicina școlară. Tema abordată – Infecțiile – cauza de dizabilitate la copii și boli transmise prin căpușe – a generat numeroase întrebări și discuții animate, participanții demonstrând un interes real față de informațiile prezentate.
• Comunitatea, în centrul atenției
Participanții prezenți la prima zi a sesiunii „Fără Bariere!” s-au arătat extrem de interesați de subiectele abordate, punând întrebări, implicându-se activ în discuții și exprimându-și recunoștința față de specialiștii care și-au dedicat timpul comunității. Atmosfera a fost una de deschidere și conectare umană autentică.
Sesiunea continuă în zilele de 18 și 19 martie, cu workshop-uri susținute de psihologi, psihopedagogi, terapeuți, asistenți sociali și medicali, dedicate familiilor și specialiștilor din domeniu.
Evenimentul este organizat de Direcția de Asistență Socială Cugir – Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane cu Nevoi Speciale Vinerea, cu sprijinul Primărie Orașului Cugir și cu sprijinul societății comerciale Brutăria „Lae Pecu”.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Cugirul a găzduit cea de-a XXVII-a Conferință a Societății Române de Pirotehnie și Detonică
Specialiști din domeniul pirotehniei și detonicii au participat la Cugir la cea de-a XXVII-a ediție a Conferinței Societății Române de Pirotehnie și Detonică „Constantin Bodin”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria orașului Cugir, a avut ca temă principală „Viitorul pirotehniei și detonicii – tehnologii, riscuri și competențe pentru o lume în schimbare”.

Deschiderea conferinței a fost marcată de alocuțiunile președintelui SRPD, dr. ing. Călin Curea, și ale președintelui de onoare al societății, Constantin Bodin, care a intervenit prin videoconferință de la sediul ROMARM București. Un mesaj de salut le-a adresat participanților și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.
Programul reuniunii a cuprins prezentări și dezbateri dedicate evoluțiilor tehnologice, siguranței în domeniul pirotehniei și detonicii, precum și pregătirii și dezvoltării competențelor profesionale în industria de apărare.
Printre subiectele prezentate s-au regăsit:
- Uzina Mecanică Cugir: „Dincolo de tehnologie – factorul uman în siguranța pirotehnică și detonică”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Viitorul pirotehniei și detonicii”;
- Uzina de Produse Speciale Dragomirești: „Pirotehnia și detonica în contextul războiului actual”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Realitatea virtuală și augmentată în industria de apărare – simularea riscurilor pirotehnice și dezvoltarea capacităților profesionale”.
De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze expozițiile organizate la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir, unde au putut afla mai multe despre activitatea și realizările celor două unități industriale.
În cadrul conferinței s-a desfășurat și Adunarea Generală a Societății Române de Pirotehnie și Detonică, a precizat dr. ing. Călin Curea, președintele organizației.
Acesta a subliniat importanța evenimentului pentru comunitatea profesională și pentru tradiția industrială a orașului: „Prin organizarea acestei conferințe, Cugirul își consolidează rolul de centru cu tradiție în industria de apărare din România, oferind un cadru de dialog pentru specialiștii interesați de evoluția tehnologiilor, siguranța industrială și pregătirea profesională în domeniul pirotehniei și detonicii”, a declarat Călin Curea.
Prin temele abordate și schimbul de experiență dintre participanți, conferința a reprezentat un prilej de analiză a provocărilor actuale din domeniu și a direcțiilor de dezvoltare a pirotehniei și detonicii în contextul transformărilor tehnologice și al cerințelor de siguranță.
Constantin PREDESCU
Actualitate
„Ziua Mondială a Diabetului”, marcată la Cugir printr-un eveniment dedicat informării și prevenirii bolii
Cea de-a IV-a ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului s-a desfășurat joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir, fiind organizată de Asociația „Implicare și Dăruire”, condusă de Mihaela Bota.

Evenimentul a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la diabetul zaharat, la riscurile și complicațiile asociate acestei afecțiuni, precum și la importanța prevenirii și depistării precoce. Manifestarea s-a adresat în special persoanelor diagnosticate cu diabet și familiilor acestora, reunind medici specialiști, farmaciști și medici de familie.
Ediția din acest an a avut loc la Restaurantul „Elegance” din Cugir și a inclus prezentări medicale, testări gratuite ale glicemiei și tensiunii arteriale, precum și discuții interactive cu participanții. Peste 50 de persoane au beneficiat de aceste evaluări, având totodată ocazia să primească informații și recomandări utile privind gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.
„Ediția de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului a fost un eveniment dedicat conștientizării diabetului și complicațiilor pe care această boală le poate provoca. În cadrul reuniunii au avut loc prezentări medicale, testarea glicemiei și a tensiunii arteriale pentru peste 50 de participanți, precum și discuții cu pacienții, într-un cadru în care cei prezenți au primit informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației „Implicare și Dăruire” Cugir, care cunoaște îndeaproape provocările acestei afecțiuni, fiind mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.
În cadrul manifestării au susținut prezentări: dr. Petra Platon, dr. Zoltan Kudor, dr. Elisabeta Podar, psihologul Ancuța Mizgai și asistentul medical Lavinia Drăghiță. Intervențiile acestora au abordat aspecte medicale și psihologice legate de diabet, oferind participanților informații importante pentru o mai bună înțelegere și gestionare a bolii.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece la nivel mondial trăiește cu diabet, iar peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2. Un aspect îngrijorător este faptul că aproape jumătate dintre persoanele afectate nu știu că suferă de această boală.
Prin organizarea acestei manifestări, Asociația „Implicare și Dăruire” Cugir continuă demersurile de informare și sprijinire a persoanelor afectate de diabet, promovând prevenția, controalele medicale periodice și accesul la informații corecte, ca elemente esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea complicațiilor.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene