Rămâi conectat

Actualitate

Cugireanul Vasile Hârjoc, cu bicicleta la Campionatele Balcanice de Atletism

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Vasile-Harjoc-2015Atletul veteran Vasile Hârjoc (foto) din Cugir a luat startul sâmbătă, 17 septembrie, spre Novi Sad – Serbia, locul unde anul acesta, în perioada 23 – 25 septembrie, se desfăşoară Campionatele Balcanice de Atletism, destinate bărbaţilor şi femeilor, cu vârste de  peste 30 de ani.

Cugireanul a plecat spre locul competiţiei cu bicicleta sa, aşa cum obişnuieşte să o facă de mai mulţi ani în astfel de situaţii. El a luat startul sâmbătă, din faţa Primăriei Cugir, chiar în ziua când în localitate avea loc deschiderea manifestărilor din cadrul Festivalului „Toamna Cugireană”. În aplauzele celor prezenţi, felicitat de primarul Adrian Teban, Vasile a pornit spre locul de destinaţie (aproximativ 500 de kilometri), cu gândul să câştige la  categoria de vârstă + 60 ani, la probele de 5000 m. plat şi semimaraton şi să aducă încă o medalie României. La Novi Sad, se va întâlni cu alţi doi recunoscuţi veterani din judeţul Alba: Ilie Cioca, + 70 ani, care va alerga la 800 m, 1500 m şi ştafete, precum şi cu Emilia Guşat, + 70 ani, care va participa la proba de 5000 m – Marş. De amintit că atletul cugirean este legitimat la CSO Cugir şi face parte din Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Gemina” Alba Iulia.

Constantin Predescu




Actualitate

Marți, 3 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii orașului Cugir pot beneficia de consultații oftalmologice gratuite în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”, care va avea loc marți, 3 noiembrie 2026.

Acțiunea se va desfășura la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, situat pe strada Victoriei, nr. 5, din Cugir.

În cadrul campaniei, participanții vor beneficia de consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.

Organizatorii anunță și o serie de oferte pentru achiziția ochelarilor:

  • Plata în două rate, pentru ochelari;
  • O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
  • Reduceri de preț de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani și de 10% pentru cele cu vârsta de peste 40 de ani.

Persoanele interesate sunt încurajate să își programeze consultația telefonic, la unul dintre următoarele numere:

  • 0721 382 962
  • 0761 260 296

Campania își propune să faciliteze accesul populației la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze acordarea unei atenții sporite sănătății ochilor.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.

Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.

Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.

Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.

Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir