Sport
Cugireanul Cristian Han, medalie de argint la Campionatul European de Alergare Montană de la Râșnov
Atleții din județul Alba au avut evoluții remarcabile la Campionatul European de Alergare Montană de la Râșnov, competiție în cadrul căreia România a încheiat cele trei zile de concurs pe primul loc în clasamentul general pe medalii.

În cea de-a doua zi a competiției, Cristian Han, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir, a cucerit medalia de argint în proba lungă, desfășurată pe distanța de 40 de kilometri. Sportivul a încheiat cursa cu timpul de 4 ore, 8 minute și 23 de secunde, rezultat care i-a adus locul al doilea la categoria de vârstă +35 de ani.
În cea de-a treia zi de concurs, desfășurată în 13 septembrie 2026, sportivii din județul Alba au concurat în proba de 12 kilometri și au obținut mai multe rezultate importante.
La categoria +40 de ani, Ionuț Alin Zincă, de la CSM Alba Iulia, a câștigat proba, cu timpul de 46 de minute și 27 de secunde, ocupând locul I.
La categoria +45 de ani, Călin Giurgiu, de la „Metalurgistul” Cugir, a încheiat cursa în 1 oră, 2 minute și 4 secunde, rezultat care i-a adus locul al XII-lea.
La categoria +50 de ani, Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, a obținut locul al XIII-lea, cu timpul de 58 de minute și 23 de secunde.
La categoria +60 de ani, Gheorghe Haprean, reprezentant al „Metalurgistul” Cugir, a încheiat cursa pe locul al XVI-lea, cu timpul de 1 oră, 10 minute și 13 secunde.
Un rezultat deosebit a fost obținut de Vasile Hârjoc, de la „Metalurgistul” Cugir. Acesta a ocupat locul al VIII-lea la individual, la categoria +70 de ani, cu timpul de 1 oră, 17 minute și 44 de secunde. Sportivul cugirean a cucerit însă și medalia de argint cu echipa României, alături de Aurel Anița, din Iași, și Dumitru Iftimie, din Constanța.
Performanțele obținute la Campionatul European confirmă încă o dată valoarea sportivilor din Cugir și din județul Alba în alergarea montană.
După trei zile de concurs și probe extrem de solicitante, România a încheiat competiția pe locul I în clasamentul general pe medalii.
Pentru atleții Masters urmează o nouă competiție importantă. Săptămâna viitoare, aceștia vor participa la Jocurile Balcanice, care se vor desfășura în România, la Craiova.
Constantin PREDESCU
Sport
Tenismenul Robert Paștiu, de la Metalurgistul Cugir, campion la turneul național „Platinum Oltenia”
Tânărul tenismen Robert Paștiu, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat remarcabil, câștigând trofeul competiției „Platinum Oltenia”, desfășurată sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Tenis Club „A.T.” (Andi Tănase) din Vâlcea.

Turneul face parte din circuitul național de tenis juvenil „Tenis 10 Sportya”, competiția desfășurându-se pe mai multe categorii, respectiv Roșu, Portocaliu, Verde, atât la fete, cât și la băieți, și Galben.
În vârstă de doar 10 ani, Robert Paștiu a concurat la categoria 10–12 ani, unde a avut o evoluție excelentă. Tânărul sportiv a trecut de toți adversarii întâlniți, demonstrând ambiție, determinare și o bună pregătire, reușind, la final, să își adjudece trofeul de campion.
Victoria de la „Platinum Oltenia” reprezintă o nouă performanță pentru tânărul tenismen din Cugir și confirmă progresul său în tenisul juvenil, oferindu-i totodată un plus de motivație pentru competițiile viitoare.
La finalul turneului, familia sportivului a transmis mulțumiri celor care au susținut parcursul lui Robert: C.S. „Metalurgistul” Cugir, „Club Autosally” și „Canamar Lactate Cugir”.
Îl felicităm pe Robert Paștiu pentru această frumoasă performanță și îi dorim mult succes în competițiile următoare, cât mai multe trofee și un parcurs cât mai bun spre marea performanță!
Constantin PREDESCU
Sport
Tiago Vitinha, după victoria cu CSU Alba Iulia: „Important este că ne-am impus și am legat două victorii”
Antrenorul Tiago Vitinha s-a declarat mulțumit de victoria obținută în fața formației CSU Alba Iulia, însă a subliniat că partida a fost una echilibrată, în care adversarii au demonstrat că pot pune probleme, în ciuda poziției din clasament.

Tehnicianul celor de la Metalurgistul Cugir a apreciat jocul prestat de echipa adversă și a considerat că succesul obținut este important, mai ales în perspectiva următoarelor confruntări. Prin această victorie, formația pregătită de Vitinha a ajuns la două succese consecutive.
În ceea ce privește următorul meci, programat la Sântana, antrenorul a precizat că obiectivul principal este evitarea înfrângerii și acumularea de puncte. Acesta a avertizat că lupta pentru calificarea în play-off este încă lungă și că echipa trebuie să rămână concentrată asupra fiecărei partide.
„A fost, așa cum ne așteptam, un meci foarte greu, împotriva unei echipe care încearcă să joace fotbal și o face foarte bine, chiar dacă nu are puncte. A rezultat o partidă echilibrată și nu ar fi corect să afirm că am fost peste adversari. Important este că ne-am impus și am legat două victorii. La Sântana, important este să nu pierdem. Drumul este lung până să ne gândim la play-off”, a declarat Thiago Vitinha.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro