Ştiri din zonă
Comuna Ceru Băcăinți are o incidență de peste 3 la mie cu UN SINGUR locuitor infectat cu SARS-COV-2
Comuna Ceru Băcăinţi, cea mai mică din județul Alba, înregistrează, cu un singur caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, o incidenţă de 3,66 la mie, motiv pentru care, începând de miercuri, au fost instituite o serie de măsuri pentru diminuarea impactului riscului, cum ar fi interzicerea organizării de nunţi, botezuri, atât în spaţii închise, cât şi deschise.
Cu o populaţie de 274 de locuitori, fiind astfel cea mai mică comună din judeţ, Ceru-Băcăinţi are un singur locuitor diagnosticat cu noul coronavirus. Rata de infectare era miercuri, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, de 3,66 la mie.
În consecinţă, ţinând cont de faptul că rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele două săptămâni este de peste 3 la mia de locuitori, autorităţile au aprobat o hotărâre prin care se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) atât în spaţii deschise, cât şi închise, precum şi desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
A fost interzisă, de asemenea, circulaţia în interiorul localităţii pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
În ceea ce priveşte comuna Şona, unitatea administrativ-teritorială din judeţ cu cea mai ridicată incidenţă, aici se înregistrează 50 de cazuri, din care 8 anunţate miercuri. Rata de infectare era miercuri de 11,45 la mie. În condiţiile în care majoritatea cazurilor sunt într-un sat component, Biia, autorităţile au stabilit ca doar acesta să intre în carantină pentru următoarele două săptămâni.
În Alba, de la începutul pandemiei, au fost testate pozitiv în total 16.372 de persoane, din care 14.919 s-au vindecat, iar 440 au decedat.
Numărul total de teste efectuate până în prezent în judeţ a ajuns la 176.626, potrivit DSP Alba.
Ştiri din zonă
Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat
O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.
La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Ştiri din zonă
Incendiu de vegetație uscată la Șibot. Intervin pompierii din Sebeș
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Șibot.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, precum și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Șibot.
UPDATE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 2500 mp. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia