Ieri, 13 octombrie 2020, în condițiile impuse de măsurile de prevenție privind răspândirea epidemiei SARS-COV-2, la limita județelor Hunedoara și Alba a fost organizată comemorarea bătăliei din anul 1479 de pe Câmpul Pâinii.

„Acțiunea a fost mai puțin popularizată tocmai pentru a respecta măsurile de prevenție”, ne-a declarat Mihai Căstăian – directorul Muzeului de Istorie din Orăștie, artizanul organizării acestor manifestări. Cei 20 de participanți au reprezentat fundații, asociații și autorități locale din Geoagiu, Orăștie, Cugir, Șibot și Alba Iulia. Evenimentul a cuprins o evocare istorică, o rugăciune pentru cei 10.000 de creștini, care și-au adus tributul de sânge pe mănoasele pământuri ale Câmpului Pâinii.

A fost evocată figura eroică a participanților la bătălie, dar și importanța unirii forțelor transilvănene și bănățene în lupta antiotomană astfel încât victoriei obținute i-au urmat o jumătate de veac de pace și prosperitate. Delegații prezenți reprezentând: Cultul Eroilor Orăștie, Asociația Cadrelor militare în rezervă ”Nicolae Macici” Orăștie, Cultul Eroilor Alba Iulia, ASTRA Alba Iulia, Asociația Pro – Cugir, Societatea ,,Vinereana”, Cavalerii templieri ”Santa Cruce” Deva, Composesoratul grăniceresc Cugir, Prea cucernicul părinte Șandru Cosmin, Primarul comunei Șibot – Marcel Filimon, Primarul orașului Geoagiu – Vasile Cărăguț, s-au deplasat la monumentul din gara CFR unde au fost depuse jerbe și aprinsă candela neuitării.

Cu toate vicisitudinile sanitare și ale vremii nefavorabile participanții au fost întru totul de acord, să perpetueze lanțul comemorărilor, ca și un gest de vie recunoștință față de cei care cu prețul vieții acum 500 de ani au salvat încă odată, glia străbună.

Bătălia de pe Câmpul Pâinii reprezintă un moment de referință din istoria Transilvaniei, care consfințește o victorie importantă a creștinătății împotriva expansiunii otomane. O puternică oaste (c. 40.000 oşteni) condusă de paşa de Vidin, Ali Mihaloglu şi Iskender bey trece Dunărea pe la Orşova. Alături de un corp de oaste muntean condus de Basarab Ţepeluş (1474 – 1475, 1478 – 1482), atacă Transilvania. Înaintează pe Valea Oltului, mergând până la confluenţa cu Lotrul, după care, se despart, pentru a cuprinde o arie cât mai largă. Oastea condusă de Ali bey coboară pe Valea Sebeşului, cealaltă, condus de Iskender bey, coboară spre Haţeg şi Caransebeş. Acestea atacă şi jefuiesc Sebeş, Alba Iulia, Haţeg şi Hunedoara, după care fac joncţiunea pe Valea Mureşului. Lângă Orăştie, otomanii au întâlnit armata creştină, din care făceau parte trupele voievodului Transilvaniei Ştefan Báthory de Ecsed (1479 – 1493), oastea condusă de primarul Sibiului, Georg Hecht, un mic corp ce avea în frunte pe comitele Timişoarei şi căpitanul general al armatelor maghiare, Pavel Chinezul (Pál Kinizsi), un grup de munteni, strânşi de fostul domn Laiotă Basarab, alături de sârbii despotului Vuk Branković (1471 – 1497), în total 12.000 – 15.000 de oşteni. Lupta se dă pe Câmpul Pâinii, între Șibot și Orăştiei. Oastea creştină era flancată de steagurile secuieşti şi de banderiile nobiliare, în stânga, şi de steagurile săseşti şi româneşti, pe dreapta, în centru aflându-se cavaleria grea. Trupele voievodului Ştefan Báthory dau primul atac, cea mai mare parte a muntenilor, plasaţi în fruntea oştilor otomane, fiind ucisă. Ele sunt copleşite de oastea otomană net superioară. În pragul unei catastrofe, Pavel Chinezul atacă fulgerător din spatele oştirii otomane şi obţine o victoria, mai mult de jumătate din oastea otomană căzând pe câmpul de bătălie. Cei rămaşi se retrag în neorânduială, fiind urmăriţi de creştini până la graniţă. Bătălia are un important ecou, atacurile otomane asupra Transilvaniei se răresc, iar cele care au loc sunt mai puţin primejdioase.

Câmpul Pâinii se va transforma cu timpul într-un loc de pelerinaj, într-un ţinut de legendă care nu doar a născut eroi, ci şi i-a întreţinut. Trubadurii le-au cântat vitejia în strune, cronicarii le-au eternizat numele pe piedestalul istoriei, oamenii de rând ai locului i-au dat copiilor ca exemplu de luptă, de dârzenie, de neînfricare. Istoriografia română şi maghiară i-au recuperat, dar i-au şi revendicat, rând pe rând.

Constantin PREDESCU

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS