Actualitate
Cei 25 de kilometri ai drumului dintre Cugir și Barajul Canciu vor fi reparaţi
O iniţiativa cetăţenească, aparţinând cugireanului Valer Nedel și susţinută de peste 500 de localnici, privind reabilitarea drumului judeţean (DJ 704) de la Uzina de Apă (Râul Mare) și până la Barajul Canciu, s-a dovedit a fi un demers cât se poate de util.
La puţin timp după transmiterea petiţiei (semnate de peste 500 de localnici), înaintată către Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcţia Silvică Alba, au început lucrările de reparaţii la artera de circulaţie amintită, realizându-se în acest sens intervenţii pe o porţiune de peste 25 de km.
Direcţia Silvică Alba, prin directorul tehnic, ing. Ion Bălaşa, a transmis o scrisoare reprezentantului petenţilor din Cugir făcând unele precizări legate de aspectele prezentate în petiţie: conform unei hotărâri de guvern din anul 2000, drumul auto forestier Râul Mare – Şureanu (de pe raza UAT Cugir) a fost inclus în categoria funcţională a drumurilor judeţene, ca DJ 704, pe întreaga sa lungime (Şibot – Poarta Raiului – Şureanu – Valea Mare – Baraj – Oaşa) şi s-a deschis circulaţiei publice.
Aceasta presupune că în conformitate cu OUG nr. 43/1997, administrarea drumurilor judeţene, inclusiv reparaţia acestora, este în sarcina Consiliului Judeţean Alba. Dar, prin Hotărârea nr. 158/24.05.2017, Consiliul Judeţean Alba a aprobat modificarea traseului şi lungimii DJ 704, rămânând drum judeţean numai pe zona Şibot – Vinerea – Cugir, cu lungimea de 11,750 km (până la Staţia de apă de pe Râul Mare). „În situaţia în care HG 540/2000 se modifică, drumul de la Staţia de apă şi până la Poarta Raiului – Oaşa rămâne ca drum auto forestier, iar Direcţia Silvică Alba are obligaţia reparaţiei şi întreţinerii acestei porţiuni.
În concluzie, Direcţia Silvică Alba, prin Ocolul Silvic Cugir, va realiza în acest an pe porţiunea de drum pe care o gestionează (Staţia de apă – Moviliş) şi Baraj Canciu – Poarta Raiului, lucrări de întreţinere şi reparaţii, constând în curăţarea şanţurilor, înlocuirea podeţelor tubulare distruse, refacerea suprastructurii, pentru a asigura transportul tehnologic şi deplasarea cu autoturisme de teren la proprietăţile limitrofe drumului forestier”, se arată în scrisoarea de răspuns a Direcţiei Silvice Alba.
O acţiune extrem de importantă din partea conducerii silvice Alba primită cu bucurie de sutele de iubitori de turism care circulă cu mijloace auto, fapt pentru care am fost rugaţi să transmitem prin intermediul ziarului „Unirea” conducerii ROMSILVA şi Ocolului Silvic Cugir multe mulţumiri!
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
B[rbat de 43 de ani din Cugir, reținut pentru conducere fără permis și distrugere, după ce ar fi lovit o autospecială de poliție
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 12 octombrie 2026. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

Potrivit cercetărilor, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe raza orașului Cugir, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La un moment dat, polițiștii i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea. În aceste împrejurări, autoturismul ar fi acroșat autospeciala folosită de polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocând pagube materiale.
În cursul zilei de 13 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.
Actualitate
Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK
Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.
Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.
Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.
Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.
Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia