Rămâi conectat

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2016 și în ce zile se face dezlegare la pește și vin | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2016 și în ce zile se face dezlegare la pește și vin | cugirinfo.ro

Postul Nasterii Mantuitorului sau Postul Craciunului asa cum este cunoscut de catre toti credinciosii este tinut cu strictete de credinciosii in intreaga lume, iar în 2016 începe marți, 15 noiembrie. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putinta curatarii trupesti si sufletesti.

postul-craciunuluiAcesta inchipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci asteptau venirea Mantuitorului pe Pamant cu post si rugaciune, asa se cuvine ca toti credinciosii sa astepte si sa intampine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria.

 Acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie si sfarsind la 25 decembrie, lasand sec in seara Sfantului Filip, pe 14 noiembrie. Totusi, daca aceasta zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul incepe inca din seara zilei de 14 noiembrie. In acest post credinciosii ar trebui sa consume mancaruri de post (in lipsa de idei, puteti vedea aici o colectie de retete pentru post).

In acest post se obisnuieste ca toti credinciosii sa posteasca de carne, branza si oua, in timp ce lunea miercurea si vinerea se consuma mancare fara ulei (de exemplu, cartofii fondanti) si fara vin. In zilele de marti si joi se face dezlegare la untdelemn si vin. Mai mult, sambetele si duminicile, pana pe 20 decembrie inclusiv se dezleaga de untdelemn, peste si vin.

 Daca in zilele de luni, miercuri si vineri Biserica Ortodoxa praznuieste vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, crestinii pot consuma untdelemn si vin; iar daca hramul bisericii sau vreo sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie rosie atunci se face dezlegarea si la peste. In zilele de marti si joi credinciosii pot consuma peste, vin sau untdelemn. Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2017

In ziua de Ajun se mananca abia seara si doar: grau fiert indulcit cu miere, covrig, turte din faina si poame deoarece cu seminte a ajunat si Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilor, care au prevestit si asteptat Nasterea Mantuitorului. De Craciun, indiferent de ziua in care cade se mananca de dulce.

Se mananca untdelemn si se face dezlegare la vin in datele de 16, 22, 23, 24, 25 si 30 noiembrie, dar si pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece in aceste zile Biserica praznuieste Sfintii mai importanti.

Se face dezlegarea la peste pe cand Biserica Ortodoxa praznuieste Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent daca aceasta sarbatoare va cadea miercurea sau vinerea.  Daca doriti cateva sugestii de retete cu peste avem o colectie din care puteti alege ceea ce vi se potriveste.

De asemenea, credinciosii pot manca peste in zilele de luni, miercuri si vineri ale acestui post, doar daca in aceste zile cade hranul bisericii din enoria noastra.

Nu in ultimul rand, se face dezlegare la peste in zilele cu sfinti insemnati, dar si in zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie si 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie daca zilele acestea cad Marti sau Joi. Cu atat mai mult, cand Martea sau Joia se intampla hramul bisericii.




Actualitate

Cugireanul Vasile Hârjoc, cu bicicleta, la Ștafeta Recunoștinței – „Invictus” 2026

Cugir INFO

Publicat

în

Atletul Vasile Hârjoc din Cugir s-a alăturat și în acest an Ștafetei Invictus, eveniment național dedicat eroilor României, militarilor căzuți la datorie și celor răniți în teatrele de operațiuni. De această dată, sportivul cugirean a parcurs traseul pe bicicletă, ducând mai departe simbolul Drapelului Național.

Ștafeta Invictus este un eveniment de voluntariat și alergare sau ciclism, organizat anual de Mișcarea Invictus România, sub egida Ministerului Apărării Naționale. Acțiunea urmărește să păstreze vie memoria eroilor și să promoveze respectul față de sacrificiul celor care au luptat pentru țară.

În 2026, Vasile Hârjoc a pornit în această călătorie pe 20 octombrie, din Blaj, continuând traseul prin Mihalț, Sântimbru, Alba Iulia, Teiuș, Aiud, Unirea și Războieni. Pe 21 octombrie, acesta a predat ștafeta în municipiul Câmpia Turzii.

Traseul ștafetei continuă prin județele Cluj, Sălaj și Satu Mare, urmând să ajungă la Carei pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României. Aici are loc încheierea simbolică a evenimentului, într-un loc cu o puternică semnificație istorică pentru România.

Pe parcursul deplasării, participanții s-au oprit la monumentele eroilor aflate în localitățile tranzitate, unde au adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru țară.

Potrivit relatărilor lui Vasile Hârjoc, echipa a fost întâmpinată cu căldură în mai multe comunități. Elevi ai școlilor gimnaziale și localnici au venit în sprijinul participanților, oferindu-le plăcinte, fructe, sucuri și apă.

Dincolo de efortul fizic, Ștafeta Invictus reprezintă un gest de recunoștință și solidaritate, care unește oameni de toate vârstele în jurul respectului pentru eroii României. Participarea lui Vasile Hârjoc demonstrează, încă o dată, implicarea sportivilor din Cugir în acțiuni cu valoare civică și patriotică.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Captură de proporții la Cugir: peste 4,4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare

Cugir INFO

Publicat

în

Trei persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. Două dintre acestea ar putea ajunge în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce a treia persoană a fost plasată sub control judiciar.

O captură impresionantă de țigarete de contrabandă a fost realizată în zona industrială a orașului Cugir, unde anchetatorii au descoperit aproximativ 4,42 milioane de țigarete netimbrate, care ar fi urmat să fie distribuite pe piața neagră din România. Marfa a fost găsită în trei autoutilitare, după ce suspecții ar fi fost prinși în flagrant în timp ce le încărcau.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin. La operațiune au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Grupare organizată, cu ramificații în mai multe județe

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracțională s-ar fi format în iulie 2025, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara, și ar fi avut ca scop obținerea unor câștiguri importante din comercializarea ilegală a țigaretelor.

Structura grupării ar fi fost una de tip piramidal, cu atribuții împărțite între membrii implicați în aprovizionare, transport și distribuție. Țigaretele ar fi fost preluate de la furnizori, transportate și predate persoanelor responsabile de distribuirea lor către clienți, atât cu amănuntul, cât și în cantități mari.

Produsele ar fi ajuns ulterior la alți distribuitori, care le-ar fi comercializat pe piața neagră în mai multe județe din țară.

Investigațiile au scos la iveală, conform procurorilor, caracterul constant al activității infracționale. Membrii grupării ar fi folosit locuri prestabilite pentru întâlniri și metode de comunicare menite să păstreze secretul operațiunilor.

Suspecții ar fi continuat activitatea ilegală

Anchetatorii au precizat că două dintre cele trei persoane vizate în dosar s-au aflat anterior sub măsuri privative sau restrictive de libertate, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026. Cu toate acestea, acestea ar fi continuat activitatea ilegală, pe care ar fi reluat-o în cursul acestui an.

În urma operațiunii de la Cugir, cele trei persoane au fost reținute la data de 21 octombrie 2026, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Două persoane, propuse pentru arestare preventivă

La 21 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a două dintre persoanele cercetate.

În cazul celei de-a treia persoane, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.

Cele aproximativ 4,42 milioane de țigarete netimbrate au fost indisponibilizate, urmând ca ancheta să stabilească întreaga activitate a grupării și contribuția fiecărei persoane implicate.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe parcursul întregului proces penal.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir