Sport
Călin Moldovan, antrenor Metalurgistul: „La Cugir am dat peste o oază de stabilitate în fotbalul românesc, lucrurile fiind bine puse la punct organizatoric şi financiar”
Când a preluat corabia “roş-albaştrilor”, respectiv Metalurgistul Cugir, Călin Moldovan se găsea într-o situaţie deloc fericită. Bulversată de problemele de sănătate ale antrenorului Cristian Coroian, echipa de sub Drăgana fusese părăsită după eşecul dur de la Lugoj, din etapa a 6-a a Seriei a 4-a, şi de Marius Opric “mantaua de haină rea”.
Până la finele turului, Călin Moldovan a redresat barca Metalurgistului şi a încheiat prima parte a campionatului pe poziţia secundă, la 3 puncte de locul ce duce în eşalonul secund, cu şanse serioase de promovare. După ce în două rânduri n-a ajuns la Cugir, deşi s-au purtat negocieri în acest sens, antrenorul braşovean (va împlini 49 de ani în 8 august) a îndreptat lucrurile sub Drăgana, având 7 victorii din 8 meciuri pe banca tehnică. Ca şi jucător (fundaş central şi mijlocaş central), braşoveanul a strâns peste 250 de meciuri în Divizia B (Tractorul Braşov şi Gaz Metan Mediaş) şi 52 în Divizia A (cu FC Braşov, în 1994-1996, când a fost coleg de compartiment cu Daniel Isăilă, actualul secund al echipei naţionale). A cunoscut în carieră gustul unei unice promovări (ca şi fotbalist sau antrenor), când Revoluţia din ’89 l-a prins în armată, la IMASA Sf. Gheorghe, din Liga a 3-a în Liga a 2-a. Ca şi tehnician a început în 2001, secund la Tractorul Braşov, urmând bornele Arieşul Turda, iar apoi principal la Forex Braşov, Luceafărul Oradea sau FC Zagon, în liga a doua şi a treia. Pentru a afla mai multe despre ce s-a întâmplat în toamnă în mandatul lui Moldovan şi ce-şi propune în primăvara fierbinte, vă invităm să lecturaţi interviul ce urmează.
– Domnule Moldovan, aţi preluat Metalurgistul Cugir într-un moment delicat, la mijlocul primei părţi a campionatului şi iernaţi pe locul secund. Cum catalogaţi evoluţia echipei în turul Ligii a 4-a?
– Dacă ne raportăm la poziţia din clasament, putem vorbi despre un parcurs bun. Dar dacă privim rezultatele, ţinând cont de componenţa valoroasă a lotului şi condiţiile de care beneficiem la Cugir, atunci putem afirma că era loc de mai mult. Locul doi e bun însă, în condiţiile unui început oscilant.
– Cât timp v-a luat până să spuneţi “da” ofertei de la Metalurgistul, în plin campionat, într-o situaţie deloc satisfăcătoare şi după alte două runde de discuţii din trecut, inclusiv înaintea debutului campionatului?
– În vară, când iarăşi s-a pomenit numele meu, nu am fost dezamăgit, aceea a fost opţiunea conducătorilor. Este bine că am avut şansa să ne cunoaştem reciproc, să ne dăm seama ce fel de oameni suntem, mă bucur că i-am cunoscut atunci pe oficialii cugireni. La fotbal se întâmplă astfel de lucruri, am trăit o experienţă de viaţă, am respectat-o. În toamnă, când a venit noua propunere, n-am stat să mă gândesc, am răspuns afirmativ, fără niciun fel de reţinere. Îmi doream să ajung la Metalurgistul, au fost discuţii şi după necazul cu Cristi Coroian, antrenor care are un mare merit în ce s-a întâmplat în fotbalul din Cugir.
– Ca şi o concluzie, sunteţi satisfăcut de rezultatele obţinute sub Drăgana până în prezent?
– Sunt mulţumit în primul rând de tot ceea ce înseamnă activitatea echipei. Băieţii s-au dovedit receptivi, iar la nivelul conducerii se transmite multă linişte, nu mai merge ca şi înainte când era aplicată ideea “eu fac, eu dreg”. Fiecare ştie ce are de făcut, importante fiind rezultatele şi ceea ce arată echipa pe gazon.
– Haideţi să fim mai concreţi. Care sunt plusurile şi minusurile identificate după parcurgerea primei părţi a campionatului?
– Ca şi „bile albe” menţionez faptul că echipa şi-a recăpătat încrederea, dând dovadă de caracter. Nu este uşor să revii, după o serie de rezultate neconforme cu valoarea lotului, însă când până la finele turului realizezi un parcurs aproape fără greşeală, se poate vorbi despre o tărie morală. Haideţi să discutăm şi despre nemulţumiri: este clar că avem probleme în jocurile din deplasare, unde rezultatele înregistrate nu s-au dovedit cele aşteptate. Aici avem de lucrat mental, iar în plus trebuie să încercăm să înbunătăţim capitolul juniori. Este o realitate, am fost nemulţumit în multe rânduri de prestaţia tinerilor şi în consecinţă, în această iarnă remedierea acestui aspect rămâne principala noastră ţintă.
– La Cugir nu se vorbeşte deschis de promovare, însă şansele la Liga a 2-a sunt reale, cu numai trei puncte de recuperat. Atacă Metalurgistul accederea în eşalonul superior?
– Să o luăm treptat, în pauza competiţională vrem să ne pregătim foarte bine, să avem o bază. Este cert că ne propunem să ne menţinem acolo sus, în primele locuri, dar să nu uităm concurenţa acerbă venită dinspre alte trei echipe, ASU Poli Timişoara, Performanţa Ighiu şi Naţional Sebiş, cu intenţii declarate de promovare. Ne dorim să continuăm pe linia ascendentă, să ne angrenăm în lupta pentru locurile fruntaşe, mizând în primul rând pe omogenitate şi aprofundarea relaţiilor de joc.
– Cum aţi regăsit fotbalul din Vestul Ţării? Cum vi se pare Seria a 4-a, raportat la cele trăite la FC Zagon, în zona estică a ţării?
– Să lămurim foarte clar lucrurile. Fotbalul românesc este în criză, în ligile inferioare sunt probleme mari de tot, cu echipe ce abia se adună, două-trei antrenamente pe săptămână şi deplasări istovitoare în dimineaţa jocului. La Zagon, în ultima parte a experienţei s-a destrămat o echipă stabilă, deci trebuie să ne ştim lungul nasului şi ce vrem. La Cugir am dat peste o oază de stabilitate în fotbalul românesc, lucrurile fiind bine puse la punct organizatoric şi financiar. În fotbalul autohton sunt probleme, am văzut şi în alte părţi, iar aici este un avantaj pentru noi, pentru că fotbaliştii joacă, primesc ceea ce li se promite şi ar fi păcat să nu fructifice acest atuu al Cugirului. Revenind la întrebare, seria este una echilibrată, asta e sigur. Ca şi în întreg fotbalul românesc, nivelul valoric nu este extrem de ridicat, dar categoric Seria a 4-a este cea mai bine organizată, singura cu 15 competitoare din toată Liga a 3-a, de aici retrogradează totuşi o echipă.
– Aţi avut un parcurs remarcabil, cu 21 de puncte din 24 posibile, singurul eşec fiind însă unul ce a lăsat urme, în derby-ul judeţean de pe “Cetate”, cu Performanţa Ighiu.
– Cu certitudine că a durut acea înfrângere cu conjudeţenii, atât cât doare pierderea unui meci. Acum, după ce s-a încheiat turul, putem spune că dacă am fi câştigat la Alba Iulia, eram lideri după încheierea turului. Să nu uităm însă că Performanţa Ighiu, de ce nu, atât prin declaraţiile oficiale, cât şi prin rezultate şi modul în care s-a mişcat în campania de transferuri reprezintă o candidatură fermă la promovare. Pe de altă parte, nu este o noutate pentru mine o serie pozitivă îndelungată. În 2013, cu FC Zagon au fost 8 meciuri fără eşec, 6 victorii şi două remize, dar şi fără gol primit, într-o serie grea, cu Câmpina, Piteşti şi Târgovişte şi în poartă cu un junior, Bela Feher, ce nu evoluase anterior.
– Să încheiem cu o întrebare despre viitor. De ce nu se vorbeşte deschis la Cugir despre atacarea promovării în Liga a 2-a?
– Cugirul fotbalistic ştie ce vrea, ne vedem de treaba noastră, facem ce putem, nu punem din start presiunea promovării, să afirmăm că că dorim cu orice preţ să ajungem în Liga a 2-a. Visăm ca promovarea să vină în urma muncii şi a ceea ce realizăm la antrenamente şi în jocuri. Nimeni nu este ipocrit să spună că nu doreşte primul loc, dar nu suntem disperaţi. Ne propunem să jucăm, cât se poate mai bine, iar dacă terminăm în fruntea ierarhiei ar fi perfect.
– Vă mulţumim şi baftă în primăvară.
Sport
Atletul cugirean Vasile Hârjoc, locul VII la Campionatul Mondial de Atletism din Coreea de Sud
Campionatul Mondial de Atletism pe Pistă se desfășoară în aceste zile la Daegu, în Coreea de Sud, reunind sportivi din 103 țări de pe toate continentele. Competiția are loc în perioada 20 august – 2 septembrie 2026.

România este reprezentată de un lot format din 11 sportivi, înscriși la mai multe probe și categorii de vârstă, de la +35 până la +80 de ani. Județul Alba este reprezentat la categoria +70 de ani de atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir.
Prima probă pentru atletul cugirean a avut loc duminică, 23 august, acesta concurând la 10.000 de metri. Vasile Hârjoc a încheiat cursa cu timpul de 51 de minute și 54 de secunde, ocupând locul al VII-lea în clasamentul categoriei +70 de ani, din 44 de participanți.
În clasamentul pe echipe, România s-a clasat pe poziția a șaptea. Primele trei locuri au fost ocupate de Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii și Australia.
Sportivul cugirean a explicat că temperaturile ridicate și umiditatea mare din Daegu au făcut ca proba să fie una deosebit de solicitantă pentru toți concurenții. Potrivit acestuia, efortul depus a fost considerabil, iar mai mulți alergători au trecut linia de sosire fără rezerve energetice.
Pentru Vasile Hârjoc urmează o nouă provocare pe 27 august, când va lua startul în proba de 5.000 de metri pe pistă. Ultima probă este programată pe 2 septembrie și va fi cea de 6.000 de metri cros.
Vom reveni cu rezultatele atletului cugirean de la următoarele probe.
Constantin PREDESCU
Sport
Cugireanul Ilie Arion, un nou succes în etapa a IV-a a Grand Prix-ului de șah clasic de la Arad
După succesul obținut la concursul de Grand Prix de la Alba Iulia, juniorul Ilie Arion, din Cugir, a continuat seria rezultatelor foarte bune cu o nouă performanță la etapa a IV-a de Grand Prix, competiție de șah clasic desfășurată la Arad.

Într-un concurs foarte disputat, la finalul celor nouă runde, Ilie Arion a acumulat 7 puncte, rezultat care i-a adus clasarea pe pozițiile 4-11 și, implicit, o nouă prezență între premiații competiției.
Performanța obținută la Arad îi aduce juniorului un plus de 12 puncte ELO, reușind astfel să treacă de pragul de 2.000 de puncte, un reper important în evoluția sa sportivă.
Următoarea etapă de Grand Prix va avea loc la Craiova, în perioada 12-13 septembrie 2026, și va fi o competiție de șah rapid.
Rezultate importante la Congresul Mondial de Compoziție Șahistă
Pe plan internațional, șahiștii din România au participat la competițiile de rezolvare a problemelor de șah (dezlegări) și de compoziție șahistă organizate în cadrul Congresului Mondial de Compoziție Șahistă, desfășurat în perioada 8-15 august 2026, la Magdeburg, în Germania.
„Pe plan extern am avut competiții de rezolvări de probleme de șah (dezlegări) și compoziție șahistă, cu ocazia Congresului Mondial de Compoziție Șahistă desfășurat în perioada 8-15 august 2026 în Magdeburg (Germania)”, a declarat maestrul Ovidiu Crăciun.
Din delegația României au făcut parte juniorul Alexandru Mihălcescu, participant din partea României, alături de Mihnea Costachi și Dinu Ioan Nicula, în competiția pe echipe a concursului de dezlegări. Ovidiu Crăciun a concurat în turneul open de dezlegări și în competițiile de compoziție șahistă.
Pentru Alexandru Mihălcescu, concursul de la Magdeburg a reprezentat un nou prilej de a demonstra că se află într-o perioadă de creștere. Acesta și-a adus o contribuție consistentă la rezultatul echipei României, iar la finalul celor două zile de concurs a acumulat un plus de 53 de puncte, ajungând la un coeficient valoric de 2114 puncte.
Juniorul își propune ca la următoarele competiții majore, respectiv Campionatul European, care va avea loc anul viitor la Alba Iulia, în perioada 28-30 mai, și Campionatul Mondial, programat în Grecia, să se apropie de obținerea titlului de maestru FIDE.
Un rezultat excepțional a fost obținut de Mihnea Costachi, din Alba Iulia. Acesta a încheiat competiția pe locul 5 la individual și și-a realizat o normă de mare maestru internațional, titlu care, potrivit informațiilor prezentate, nu a mai fost obținut de niciun jucător din România la concursurile de dezlegări.
O altă premieră a congresului a fost atribuirea titlului de antrenor internațional de dezlegări campionului mondial în compoziție Vlaicu Crișan, cunoscut și comunității din Cugir, unde participă cu regularitate la competițiile de dezlegări.
Printre competițiile oficiale de compoziție s-a numărat și Quick Composing, o probă care testează creativitatea participanților într-un timp limitat – de această dată, doar patru ore – și pe baza unei teme impuse.
După jurizare, problema realizată de Ovidiu Crăciun a fost apreciată cu locul al doilea în clasamentul final, confirmând încă o dată valoarea șahiștilor și compozitorilor români prezenți la competiția internațională.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia