Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Bărbat din Săliștea cercetat penal după ce a condus băut și a provocat un accident de circulație pe DJ 107C

Cugir INFO

Publicat

în

EtilotestSâmbătă, 14 mai 2016, în jurul orelor 23.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe DJ 107 C.

G.A., de 56 de ani, din comuna Săliştea, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107 C, în afara localităţii Tărtăria, într-o curbă a pierdut controlul asupra acestuia şi a ieşit în afara carosabilului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de G.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ




Ştiri din zonă

Evenimentul „Satule, vatră aleasă” a reunit comunitatea din Băcăinți în jurul credinței, tradițiilor și memoriei eroilor

Cugir INFO

Publicat

în

Parohia Băcăinți, din Protopopiatul Sebeș, a găzduit duminică, 26 iulie, evenimentul „Satule, vatră aleasă”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Manifestarea a adunat localnici și invitați într-o zi dedicată credinței, tradițiilor românești și cinstirii înaintașilor.

Programul a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, urmată de slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniți foști preoți slujitori, cântăreți bisericești, crâsnici și fii ai satului trecuți la cele veșnice.

Un moment important al zilei l-a reprezentat sfințirea Monumentului Eroilor, ridicat în memoria celor care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă. La ceremonia religioasă au fost prezenți o gardă de onoare formată din patru militari, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și primarul comunei Șibot, Marinela Oană.

După ceremonia de sfințire, participanții au asistat la un program artistic de muzică și dansuri populare, susținut de interpreți și ansambluri locale, care a completat atmosfera de sărbătoare.

Potrivit organizatorilor, evenimentul „Satule, vatră aleasă” și-a propus să promoveze valorile comunității, tradițiile românești și respectul față de memoria celor care au contribuit la istoria satului. Totodată, organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în pregătirea și desfășurarea manifestării, precum și participanților care au fost prezenți la această ediție.

 

Pr. paroh. Răzvan Oprea




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Incendiu la un autoturism pe DN 7, în zona Balomiru de Câmp. Au intervenit pompierii militari din Sebeș

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș au intervenit, marți, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe DN 7, pe raza localității Balomiru de Câmp.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

La fața locului a fost mobilizată o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul intervenind pentru lichidarea incendiului și înlăturarea oricărui pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir