Actualitate
Bărbat de 46 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a condus băut și s-a izbit cu autoturismul de gardul unui imobil din Vințu de Jos
Ieri, 1 ianuarie 2021, în jurul orei 08.20, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit, pe strada Lucian Blaga din Vințu de Jos, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un bărbat de 46 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Cugir a fost condmanat la închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Bărbatul a provocat, în 8 octombrie 2022, un accident rutier în urma căruia a decedat o persoană.

Nicolae J. conducea un autoturism, pe sensul de mers Vinerea-Cugir, iar în momentul în care a ajuns în apropierea intrării în parcarea magazinului Lidl, a efectuat o manevră de depășire a unui triciclu electric condus de victimă, care se deplasa pe aceeași direcție de mers.
În timpul manevrei de revenire pe sensul său de mers, virând înspre dreapta, autoturismul și-a continuat deplasarea înspre partea dreaptă, cu intenția de a intra în parcarea magazinului Lidl. În timpul efectuării acestei manevre, autoturismul a acroșat cu partea dreaptă spate triciclul electric, care s-a răsturnat în dreptul intrării spre magazinul Lidl, iar conducătorul său a fost proiectat pe suprafața carosabilă.
Victima a căzut pe asfalt și a suferit un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie și contuzie meningo-cerebrală, leziuni care au condus la decesul acestuia în data de 22 octombrie 2022.
„Din raportul de expertiză tehnică judiciară rezultă că autovehiculul rula cu o viteză de aproximativ 23 km/h, iar triciclul electric se deplasa cu o viteză aproximativă de 15-18 km/h. S-a mai reținut că starea de pericol iminent a fost creată de inculpat, prin încălcarea obligației de a se asigura înainte de efectuarea manevrei de a vira la dreapta, pentru a intra în parcarea magazinului Lidl, astfel intrând în fața triciclului electric, care se deplasa în aceeași direcție de mers cu autovehiculul. Inculpatul putea să prevină producerea accidentului dacă înainte de efectuarea manevrei de reintrare pe banda sa de circulație semnaliza intenția și se asigura că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit. În condițiile în care s-a produs accidentul, conducătorul triciclului nu putea să întreprindă cu succes nicio măsură de evitare”, se precizează în hotărârea instanței.
În final, șoferul autoturismului a primit pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În această perioadă, tânărul va trebui să efectueze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în pe o perioadă de 90 de zile.
Trei părți civile, rude ale victimei, au primit daune morale totale de 30.000 de euro, precum și daune materiale de 2.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia, din 16 martie 2026, poate fi contestată cu apel.
Actualitate
Comunitatea de romi, din cartierul George Coșbuc, a dat o mână de ajutor campaniei de curățenie desfășurată la nivelul de orașului Cugir
Comunitatea de romi din cartierul George Coșbuc, s-a alăturat campaniei de curățenie desfășurată la nivelul orașului Cugir, zeci de locatari, în majoritatea copii înțelegând să sprijine demersul primăriei locale.

Activitatea de salubrizare și înfrumusețare a mediului, a adus împreună locuitori de toate vârstele, demonstrând implicare și spirit civic. Locatarii din blocul 8 au zugravit spațiile comune din interiroul imobilului, au igienizat spațiile din proximitatea blocului, contribuind activ la îmbunătățirea aspectului zonei. În același timp, alți membri ai comunității au plantat copaci, în spațiile rămase libere după amenajarea trotuarelor și a străzilor.
Un rol deosebit l-au avut copiii, care, au strâns deșeurile din jurul blocurilor, din spațiile verzi și din curtea școlii unde își petrec timpul liber. Prin aceste gesturi simple, ei învață responsabilitatea și grija față de mediul în care trăiesc.
Această activitate arată că oamenii din cartierele adesea etichetate prin prisma unor aspecte negative sunt, în realitate, oameni ca toți ceilalți: au valori, dorințe și visuri similare, își doresc un mediu curat și o viață mai bună pentru copiii lor. Viața lor este una normală, construită pe muncă, familie și speranță.
„Totuși, trebuie înțeles că, uneori, diferențele apar nu din lipsa dorinței de implicare, ci din condițiile dificile în care trăiesc, lipsa unei organizări comunitare care are la bază sărăcia(venituri mici, lipsa locurilor de muncă) sau accesul inegal la resurse și sprijin. Aceste realități pot influența nivelul de dezvoltare al unei comunități. Prin astfel de inițiative, comunitatea din cartierul George Coșbuc demonstrează că schimbarea este posibilă atunci când oamenii sunt uniți și implicați, oferind un exemplu pozitiv de responsabilitate și solidaritate”, ne-a relatat asistent social dr. Cristinel Roman.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Între 17 și 20 aprilie 2026, o delegație a orașului Cugir va participa la Festivalul Națiunilor din Wasserburg (Germania)
Timp de 3 zile, între 17 și 20 aprilie 2026, orașul Cugir va reprezenta România la Festivalul Națiunilor din Wasserburg A. Inn – Germania, oraș înfrățit, alături de care au fost susținute mai multe schimburi culturale de-a lungul anilor.

Astfel, un număr de 12 elevi ai Colegiului Național „David Prodan” și Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir,însoţiţi de două cadre didactice, vor fi oaspeţi ai orașului german Wasserburg – Germania, în cadrul celei de-a IV-a mobilităţi din Proiectul de parteneriat mutual „Cugir – Wasserburg”
Copiii vor fi găzduiţi pe parcursul săptămânii de partenerii lor germani care le-au asigurat o şedere plăcută cu activităţi recreative pe perioada week-end-ului.
Programul va consta în esență, în participarea elevilor cugireni,la cursuri alături de partenerii germani, la activităţi de documentare și recreeative.
Săptămâna se va încheia cu redactarea produsului final al proiectului – câte un quizz tematic propus pe teme de cultură şi civilizaţie germană.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 6 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 12 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025