Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Bărbat de 37 de ani din comuna Săliștea cercetat de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier la Săliștea Deal

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 1 ianuarie 2023, în jurul orei 21.55, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit pe raza localității Săliștea Deal, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din comuna Săliștea, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Ştiri din zonă

Primăria Blandiana: „A fost numită o comisie care va stabili situația creată de nerespectarea clauzelor contractuale de către constructor”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Drept la replică | Primăria Blandiana: „A fost numită o comisie care va stabili situația creată de nerespectarea clauzelor contractuale de către constructor”

 

Pentru o informare corectă și nepărtinitoare a cetățenilor față de cele relatate de societatea BIF Trans Mărișel în cuprinsul articolului apărut în ediția online a ziarului Unirea facem următoarele mențiuni:

Comuna Blandiana județul Alba încheiat cu societatea BIF TRANS MARISEL în anul 2019 contractul de lucrări cu nr. 1638 data 25.07.2019 având ca obiect CONSTRUIRE POD PESTE RÂUL MURES IN COMUNA BLANDIANA, JUDEȚUL ALBA.

Contractul de lucrări prevedea inițial o perioadă de execuție de 2 ani de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Termenul de execuție a fost prelungit succesiv până în anul 2023 din motive legate de pandemia COVID 19, timpul friguros aferent iernilor, lucrări suplimentare care au apărut pe parcurs și respectiv datorită nivelului apelor râului Mureș care în anumite perioade nu a permis efectuarea lucrărilor în albie sau în proximitatea acesteia.

La fel ca și în toate contractele de lucrări Graficul/graficele de execuție reprezintă documente anexe contractului care sunt obligatorii de respectat. În luna august a anului 2023 societatea executantă a emis un grafic de execuție actualizat prin care și-a asumat finalizarea lucrărilor în luna decembrie a anului 2023. Cu toate acestea în luna decembrie a anului 2023 lucrările nu depășeau stadiul de aprox. 60% din proiect. Nerespectarea graficului de execuție precum și alte motive de nerespectare a legislației în vigoare (pe care le vom prezenta mai jos) au determinat comuna Blandiana să nu mai prelungească contractul de lucrări cu societatea BIF TRANS MARISEL SRL.

Pe parcursul execuției lucrărilor, datorită condițiilor de mediu și a detaliilor tehnice proiectate a apărut necesitatea unor lucrări suplimentare fiind încheiate acte adiționale de suplimentare a valorii contractului de execuție inițial. Potrivit prevederilor legale (Art 39 alin. 5 din H.G. 395/2016) ” În cazul în care pe parcursul executării contractului de achiziţie publică se suplimentează valoarea acestuia, contractantul are obligaţia de a completa garanţia de bună execuţie în corelaţie cu noua valoare a contactului de achiziţie publică.”

Astfel S.C. BIF TRANS MARISEL S.R.L. avea obligația legală de a prezenta pentru fiecare act adițional o completare a scrisorii de garanție bancară cu suma aferentă garanției acordate conform procentajului din contract. Deși aceasta reprezintă obligația legală a societății și deși i s-a solicitat în repetate rânduri constructorului completarea garanției aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală. Mai mult, comuna Blandiana a întreprins toate demersurile de a reglementa situația și a solicitat inclusiv în luna decembrie prin adresa nr. 3408/12.12.2023 emiterea completării garației însă S.C. BIF TRANS MARIȘEL NU ȘI-A ÎNDEPLINIT ACEASTĂ OBLIGAȚIE LEGALĂ

Un alt motiv imputabil constructorului este că anumite lucrări din șantier au fost efectuate de către alte societăți decât cea a constructorului fără ca acestea să fie declarate ca și subcontractanți așa cum prevede legislația în vigoare.

În conformitate cu mențiunile CAIETULUI DE SARCINI pct. 8.1., care este anexa la contract și obligatoriu de respectat, se menționează următoarele obligații:
”Contractantul nu poate subcontracta și nici nu poate permite prezența unui terț pe perioada executării lucrărilor fără acordul scris al Autorității Contractante și sau fără să fi declarat subcontractantul în cadrul procedurii de atribuire o data cu depunerea ofertei.

În cazul necesității unui nou subcontractant solicitarea către autoritate trebuie să fie transmisă Autorității Contractante cu cel puțin 10 zile înainte de data programată pentru începerea lucrărilor de către subcontractant. Noul subcontractant trebuie să respecte cerințele documentației de atribuire.

Solicitarea pentru subcontractant trebuie transmisă Autorității Contractante împreună cu:

i. documentele care descriu activitățile subcontractate, calendarul de execuție și valoarea acestora;
ii. documentele care demonstrează capacitatea tehnică și profesională a subcontractantului de a executa lucrările subcontractate în conformitate cu cerințele Autorității Contractante;
iii. documentele care atestă numărul personalului subcontractantului și calificările acestora;
iv. descrierea sistemului de management al calității pe care subcontractantul îl va aplica pe perioada executării lucrărilor subcontractate.”

Deci în conformitate cu prevederile contractului (inclusiv anexele acestuia) contractantul avea obligația de a aduce la cunoștință comunei Blandiana implicarea unor terți în execuție lucrărilor în vederea verificării îndeplinirii cerințelor legale ale acestor executanți (coduri CAEN, plata obligațiilor către stat etc..)

Nerespectarea prevederilor legale și contractuale cu privire la subcontractanți reprezintă un alt motiv pentru care comuna Blandiana a decis să nu prelungească contractul de lucrări cu societatea executantă.

S.C. BIF TRANS MARISEL SRL, prin adresa nr. 3001 din 14.07.2023 a solicitat chiar ea prelungirea contractului până la data de 01.12.2023 și a înaintat un grafic de execuție în acest sens asumându-și finalizarea podului până la data de 01.12.2023. Conform prevederilor Contractului de lucrări nr. 1638/25.07.2019 pct. 6.1. Graficul de execuție reprezintă un document al contractului obligatoriu de respectat. S-a constatat nerespectarea nici a unei etape din acest grafic de către societatea constructoare.

Afirmațiile din cuprinsul articolului cum că UAT Blandiana nu a permis societatii BIF TRANS MARISEL sa facă decontările conform legii sunt complet nereale și mincinoase. Comuna Blandiana a achitat constructorului contravaloarea tuturor facturilor emise. De asemenea, comuna Blandiana a actualizat valoarea contractului cu executantul în conformitate cu prevederile legale instituite de O.G. 15/2021 și respectiv O.U.G 47/2022 -”Privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune/acordurilor-cadru”.
Prin urmare în data de 13.07.2022 între UAT Blandiana s-a încheiat Actul adițional nr. 7 prin care valoarea contractului de execuție se actualizează potrivit formulei de ajustare reglementată de OUG 47/2022 și de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În concluzie, contrar afirmațiilor S.C. BIF TRANS MARISEL SRL valoarea contractului a fost ajustată conform prevederilor legale pentru a acoperii creșterea de prețuri din ultima perioada.

Executantul S.C. BIF TRANS MARISEL SRL, pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile legale și contractuale și pe lângă că a beneficiat de toate actualizările legale a solicitat comunei Blandiana actualizarea indicatorilor investiției în condițiile în care avea un contract încheiat în baza unei oferte (actualizate legal). Intenția SC BIF TRANS MARISEL a fost de a obține o actualizare a ofertei sale peste limita conferită de lege.

SC BIF TRANS MARISEL SRL afirmă în cuprinsul articolului faptul că ar fi terminat lucrările în perioada de 18 luni daca ” UAT Blandiana ar fi pus la dispoziție un buget corespunzător, conform realității pieței ” . Față de acestea menționăm faptul că UAT Blandiana a bugetat lucrarea conform ofertei executantului actualizată conform prevederilor legale și a actelor adiționale așa cum se procedează în situația tuturor contractelor de lucrări.

Prin urmare motivele care au stat la baza neprelungirii duratei contractului de lucrări a UAT Blandiana cu S.C. BIF TRANS MARISEL SRL sunt altele decât ceea ce a relatat acesta în cuprinsul articolului publicat în ziarul Unirea. De asemenea, pe parcursul execuției lucrarea a fost verificată de auditorii Curții de Conturi în mai multe etape în urma cărora societății BIF TRANS MARISEL i s-a adus la cunoștință faptul că nu poate deconta valori mai mari pentru lucrări decât cele ofertate inițial și actualizate prin actele adiționale, iar eventuale diferențe trebuie restituite.

În momentul de față, a fost numită prin Dispoziția primarului comunei Blandiana o comisie care va stabili situația creată de nerespectarea clauzelor contractuale de către constructor, va stabili necesitatea unei expertize pentru stadiul actual și va proceda la organizarea unei licitații publice pentru lucrările rămase de executat.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Punctul de vedere al BIF TRANS MĂRIȘEL S.R.L, constructorul podului de la Blandiana, cu privire la motivele pentru care acesta nu a fost încă finalizat

cugirinfo.ro

Publicat

în

SOCIETATEA BIF TRANS MARISEL S.R.L. – executant al lucrarilor din contractul nr.1638/25.07.2019 -pod peste raul Mures in comuna a ofertat efectuarea lucrarilor conform preturilor materialelor de constructie si al pretului muncii aferente anului 2019-cand piata era stabila.

Dupa anul 2020, situatie economica interna a condus la cresteri de preturi si manopera, fapt pentru care s-a emis ordonanta 93/2021, cu scopul ca autoritatile contractactante sa poata solicita fonduri suplimentare pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investitiei. In acest sens, executantul, a solicitat in anul 2022 intalniri cu autoritatea contractanta si a inaintat propuneri pentru a se actualize indicatorii tehnico-economici ai investitiei, dar UAT Blandiana nu a dat curs solicitarii si nu a cerut fonduri.

Datorita viiturilor care au avut loc pe râul Mures, a rezultat necesitatea modificarii solutiei constructive a rampelor de acces, executantul a propus beneficiarului si proiectantului schimbarea solutiei tehnice in sensul de a se executa rampe cu beton armat (monolit)-solutie tehnica confirmata si prin expertize tehnica intocmita de SC DRUMEX SRL.

S-a acceptat noua solutie tehnica si s-a emis dispozitia de santier nr.7 din 24.06.2022, iar imediat executantul s-a mobilizat sa execute rampele in cel mai scurt timp, in conditiile in care UAT Blandiana a semnat actul additional la data de 03.04.2023 cu o întârziere de 10 luni. Dorinta societatii BIF TRANS a fost de a avansa si să respecte termenul contractual de finalizare. Observând ca UAT intarzie nepermis de mult aprobarea dispozitiei nr.7, am sistat activitatea, iar lucrarile au fost reluate in data de 01.05.2023.

Prin ajustarea preturilor contractuale, pe baza prevederilor OG 47/2022, nu asigura potrivit reglementarilor, fondurile puse la dispozitia executantului, intrucât lucrarea reprezinta EXECUTIE POD PESTE RAUL MURES, pod cu o deschidere de 134 m, si rampa Acmariu de 152 m lungime si rampa Balomir de 196 m lungime, lucrare care se incadreaza in prevederile OG 64/2022, care pentru astfel de lucrari are alti indici de ajustare, in conformitate cu complexitatea lucrarii.

Totodata, la data de 11 iulie 2022, s-a adoptat Legea 208, care corecteaza legea 98/2016, care prin art.222*2, -alin (12) Dacă derularea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea contractantului la păstrarea prețurilor inițiale, cum ar fi, dar fără a se limita la aceasta, schimbarea cauzată de forța majoră sau cazul fortuit, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), prețul contractului poate fi ajustat, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.

Fata de prevederile legale mentionate anterior, apreciem ca UAT Blandiana, in perioada de la DS nr.7 /24.06.2022 până la incheierea actului aditional nr.9 din data de 03.04.2023 nu a permis societatii BIF TRANS MARISEL sa faca decontarile conform legii, mai mult a fortat proiectantul sa isi reformuleze dispozitia de santier.
In aceste conditii pentru societatea BIF TRANS, executarea lucrarilor a devenit excesiv de oneroasa, iar la desele adrese de corectare a indicatorilor tehnico-economici, a raspuns ca nu se poate, desi OG93/2021 a permis autoritatii contractante sa solicite Ministerului Dezvoltarii suplimentarea fondurilor.

Pentru a veni in sprijinul UAT, societatea BIF TRANS a inaintat in luna aprilie Expertiza tehnica 931/17/2023, prin care expertul arata modalitatile concrete tehnico-financiarae de terminare a lucrarilor, expertiza la care nici in ziua de astazi nu am primit nici un raspuns de la UAT Blandiana. Referitor la aceasta expertiza, Ministerul

Dezvoltarii mentioneaza in adresa de raspuns: ca in conformitate cu Legea de aprobare a OG 93/2021, UAT a avut la dispozitie termen până la 14.07.2022 sa solicite fonduri suplimentare, dar decizia conducerii UAT a fost de a nu apela la aceasta posibiltate de finantare.

Mentionam ca, daca UAT Blandiana ar fi pus la dispozitie un buget corespunzator, conform realitatii pietei si a prevederilor legale lucarile s-ar fi putut finaliza in termenul de 18 de luni .

De la data încheierii actului aditional si pe parcursul desfasurarii acestor lucrari de finalizare a obiectivului, executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru executant, a devenit vădit injustă obligarea acestuia la executarea obligaţiilor contractuale intrucat au intervenit majorari substantiale al preturilor materialelor de constructie si a manoperei. Este vorba de schimbări exterioare, obiective, independente de voinţa părţilor, schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea obligaţiei nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului si contractantul nu si-a asumat riscul schimbării împrejurărilor .

Nu în ultimul rând Ordonanta 105/2023, vine in sprijinul UAT sa poata continua obiectivele de investitii, Ministerul Dezvoltarii intelegând situatiile de subfinantare cu care se confrunta autoritatile contractante, fapt pentru care contractantul s-a adresat UAT Blandiana, să analizeze posibilitatea actualizarii indicatorilor tehnico-economici ai investitiei.

Față de aceasta solicitare, UAT Blandiana, solicita executantului sa elibereze amplasamentul, o masură injusta a autoritatii contractante, care pe baza unei simple adrese someaza contractantul sa paraseasca amplasamentul santierului, fără nici o justificare legală.
Conform legii, amplasamentul nu se paraseste de constructor, se preda catre beneficiar, in conditiile contractuale.

Prin urmare, pentru a se pastra echilibrul contractual si a se finaliza lucrarile-se impune implicarea tuturor institutiilor competente in vederea finalizarii lucrarilor si respectarii principiului echilibrului contractual.

BIF TRANS MARISEL S.R.L.
prin administrator Burduhos Stefan


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A1, sensul de mers Orăștie – Sebeș. O platformă care transporta autoturisme s-a răsturnat pe carosabil

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Orăștie au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, să intervină la un accident rutier care a avut loc pe autostrada A1, la km. 319, pe sensul de mers Orăștie – Sebeș.

Echipajele s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD.

La fața locului, pompierii au constatat că platforma încărcată a unui autovehicul s-a răsturnat. Nu au fost victime, s-au înregistrat doar pagube materiale.

Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și de sablare (curățare) a carosabilului.

Se circulă pe o bandă a sensului de mers.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir