Actualitate
Astăzi la Cugir, romii au aniversat 157 de ani de la eliberarea din sclavie
Sala de festivitaţi a Băii Sociale din Cugir a găzduit miercuri, 20 februarie, o Masă Rotundă dedicată împlinirii a 157 de ani de la dezrobirea romilor, eveniment organizat de Serviciul Public de Asistenţă Socială în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunitară a Romilor.
Deşi s-a dorit o zi de solemnitate care să celebreze actul dezrobirii romilor, de la 20 februarie 1856 s-a întâmplat ca puţinii participanti din partea etniei rome la manifestare să susţină că situaţia lor rămâne destul de grea, atât ca incluziune în egalitatea de şanse, cât şi ca responsabilitate socială faţă de comunitatea din care fac parte.
Prezenţi în calitate de invitaţi la eveniment, subprefectul Cornel Murg, viceprimarul Horia Rotche, profesoara Monalisa Borza dar şi alţi vorbitori au venit cu argumente prin care au arătat că nu există intenţii de marginalizare socială a etniei rome, iar actul de educaţie în şcoală rămâne un factor fundamerntal.
“Proiectele noastre precum: “Fiecare copil în grădiniţă” sau “Educaţia, şansa noastră pentru viitor” reprezintă demersuri menite să sprijine copii de etnie romă, sa-i atragă la actul de educaţie şi integrare socială să găsească modalităţi corecte care să combată discriminarea şi segregarea şcolară”, a spus Monalisa Borza -directorul Şcolii Gimnaziale “Singidava”,unitate de învăţământ unde învaţă un număr foarte mare de copii romi.
La reuniunea consacrată acestui moment au mai luat parte: comisarul şef Milu Todea – şeful Poliţiei oraşului Cugir, Ionela Bişboacă şi Adriana Crişan – reprezentante SPAS Cugir, Cosmin Pienar – preşedintele Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Comunitară a Romilor, Maria Ciociu-reprezentanta Agenţiei Naţionale pentru Romi – Regiunea Centru, Aurel Voicu -preşedintele Asociaţiei PRO Cugir, Florin Arion – şeful Poliţiei Locale, Cristian Roman -inspector SPAS Cugir.
Actualitate
Festivalul Dacic Singidava 2026, la Cugir: programul complet al celor trei zile de evenimente
Actualitate
Incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Constructorului: intervin pompierii militari din Sebeș și SVSU Cugir
Detașamentul de Pompieri Sebeș și SVSU Cugir intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul I al blocului nr. 6, de pe strada Constructorului.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul se manifestă la un apartament aflat la etajul 1 al unui imobil.
La locul intervenției au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir.
UPDATE 1: „Din blocul de locuințe au fost evacuate 10 persoane, nu sunt persoane surprinse in interiorul apartamentului”, a transmis ISU Alba.
UPDATE 2: „ Incendiul s-a manifestat in interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 50mp.
Bilanțul persoanelor:
– 9 persoane s-au autoevacuat;
– 2 persoane evacuate de catre pompieri.
La momentul de față incendiul este localizat, se intervine pentru stingerea tuturor focarelor existente”, a mai transmis ISU Alba.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 8 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
