Rămâi conectat

Actualitate

APIA țepuită cu 27 milioane de euro de către firma din Bulgaria care a câștigat licitația de furnizare a uleiului şi făinei pentru românii săraci

Cugir INFO

Publicat

în

Aproximativ 2,7 milioane de români cu venituri mici nu şi-au primit în 2012 uleiul şi făina la care au dreptul în mod gratuit, potrivit Programului European de Ajutorare pentru persoanele defavorizate din România (PEAD).

Viem Corporation Food, firma din Bulgaria cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat anul trecut două contracte în valoare totală de 26,6 milioane de euro pentru furnizarea de ulei şi făină, nu şi-a onorat contractul.

„Cu toate demersurile făcute de APIA pentru continuarea livrărilor, operatorul economic din Bulgaria nu şi-a mai realizat obligaţiile contractuale. Următorul pas îl reprezintă executarea scrisorii de garanţie”, au declarat reprezentanţii APIA.

Primul contract pe care firma din Bulgaria îl are cu APIA este pentru furnizarea unei cantităţi de 36,2 mii tone de făină, valoarea contractului fiind de 6,60 milioane euro.

Cel de-al doilea contract este în valoare de 20,03 milioane de euro şi vizează furnizarea unei cantităţi de 17,1 mii kl de ulei, potrivit datelor furnizate de APIA.

„Garanţiile de bună execuţie s-au constituit în cuantum de 110% din valoarea contractului pentru furnizarea de ulei de floarea soarelui (…) şi în cuantum de 148,06% din valoarea contractului pentru furnizare făină albă de grâu, în conformitate cu prevederile Regulamentului(UE) nr. 562/2011”.

APIA a transmis firmei din Bulgaria notificările de reziliere a contractelor, stabilind şi totalul penalităţilor pentru părţile din contracte care nu s-au realizat.

Reprezentanţii APIA susţin că până la sfârşitul anului trecut, adică la scadenţa contractelor de furnizare, firma din Bulgaria livrase doar 30% din cantitatea de faină prevăzută în contract şi 3% din cantitatea de ulei.

„Această situaţie a fost comunicată şi Comisiei Europene în vederea refolosirii fondurilor comunitare neutilizate aferente acestor contracte”, au precizat oficialii APIA.

Contractele cu firma din Bulgaria pentru făină şi ulei de floarea soarelui au fost încheiate în iunie şi respectiv septembrie anul trecut, în urma unor licitaţii publice deschise, potrivit APIA.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Cugirul duce povestea dacilor în Austria: Dacii Singidavei, la Römerstadt Carnuntum

Cugir INFO

Publicat

în

Dăcițele din cadrul grupului de reconstituire istorică „Dacii Singidavei” din Cugir participă, în aceste zile, la Römerstadt Carnuntum (Austria), unde, în alianță cu „Omnis Barbaria”, prezintă ateliere de modelare ceramică și țesături.

Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, Römerstadt Carnuntum este considerat unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din Austria. Evenimentul reunește peste 300 de reenactori, care readuc în fața publicului fragmente din viața și cultura Antichității.

Participanții recreează aspecte ale vieții de zi cu zi din perioade istorice diferite, prin costume, demonstrații, ateliere și activități meșteșugărești. În acest context, reprezentantele grupului „Dacii Singidavei” din Cugir contribuie la promovarea unor elemente ale culturii și civilizației dacice.

Ateliere de ceramică și țesături

Pe durata festivalului, dăcițele din Cugir participă la ateliere dedicate meșteșugurilor tradiționale, precum modelarea ceramicii și țesutul, oferind publicului o perspectivă asupra unor activități specifice lumii antice.

Participarea este realizată în alianță cu „Omnis Barbaria”, iar prezența grupului din Cugir reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului istoric și cultural dacic în cadrul unui eveniment internațional de amploare.

Un aspect care diferențiază Römerstadt Carnuntum de multe dintre manifestările similare organizate în România este faptul că accesul publicului se face pe bază de bilet. Modelul de organizare evidențiază și modul în care reconstituirea istorică este integrată în oferta culturală și turistică din Austria.

Dacii Singidavei, prezenți la un eveniment internațional

Grupul „Dacii Singidavei” din Cugir este implicat în activități de reconstituire istorică și promovare a patrimoniului dacic, iar participarea la Römerstadt Carnuntum le oferă membrilor săi posibilitatea de a interacționa cu reenactori din alte țări și de a prezenta publicului elemente ale lumii dacice.

Participarea la festival a fost posibilă în urma invitației adresate grupului de către Marius și Lia Ardeleanu, cărora reprezentanții Dacii Singidavei le-au transmis mulțumiri pentru această oportunitate.

Prin prezența la Römerstadt Carnuntum, dăcițele din Cugir duc mai departe, într-un cadru internațional, povestea lumii dacice și contribuie la promovarea tradițiilor și patrimoniului istoric al zonei.




Citește mai mult

Actualitate

Nunta de Aur 2026, la Cugir: cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în acest an sunt invitate la festivitatea din 1 octombrie

Cugir INFO

Publicat

în

Cuplurile din Cugir care au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie sunt invitate să se înscrie la o nouă ediție a evenimentului „Nunta de Aur”, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Festivitatea va avea loc în data de 1 octombrie 2026 și este dedicată soților care au parcurs împreună o jumătate de secol de viață, devenind exemple de devotament, fidelitate și stabilitate pentru comunitate.

Administrația locală îi invită pe toți cei care se încadrează în această categorie să se înscrie pentru a participa la ceremonia oficială.

„Nunta de Aur” este, totodată, un prilej de recunoaștere publică a valorilor pe care aceste familii le-au transmis generațiilor următoare și a unei povești de viață construite împreună, de-a lungul a cinci decenii.

Cum se fac înscrierile

Dosarul poate fi depus de către cuplurile sărbătorite, dar și de copiii sau nepoții acestora, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, etajul 1.

Înscrierile se pot face și online, prin transmiterea documentelor la adresa de e-mail centrulculturalcugir@gmail.com.

Pentru înscriere sunt necesare:

  • actele de identitate ale ambilor soți;
  • certificatul de căsătorie.

Termenul-limită pentru înscrieri este 25 septembrie 2026.

Organizatorii pregătesc pentru „mirii de aur” o festivitate specială, care va include momente artistice și surprize dedicate cuplurilor care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de căsnicie.

Evenimentul reprezintă una dintre manifestările prin care comunitatea din Cugir își arată aprecierea față de seniorii orașului și față de familiile care au rămas împreună de-a lungul unei jumătăți de secol.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir