Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Lucian Itu după egalul cu CSM Unirea Alba Iulia: „Se pare că ne-am găsit atacantul în Bura, pe care îl aveam în curte”

Cugir INFO

Publicat

în

Lucian Itu a tras concluziile după derby-ul dintre Cugir și Unirea Alba Iulia, încheiat la egalitate, și s-a declarat mulțumit de modul în care echipa sa a abordat partida. Antrenorul formației din Cugir a evidențiat atât efortul depus de jucători, cât și importanța punctului obținut în fața unei echipe cu pretenții la promovare.

Tehnicianul a remarcat, totodată, prestația lui Bura, despre care spune că ar putea fi soluția pentru postul de atacant: „Se pare că ne-am găsit atacantul în Bura, pe care îl aveam în curte. Fiecare jucător este important, asta le-am spus mereu. Indiferent cât intră, trebuie să fie pregătiți pentru orice”.

Itu a subliniat caracterul special al derby-ului și modul în care elevii săi au reușit să gestioneze partida: „A fost un egal muncit. Se vede că Alba Iulia are pretenții de promovare. Asemenea derby-uri se joacă și cu sufletul, și cu inima. Toată săptămâna le-am povestit ce înseamnă Cugir – Unirea! Suntem foarte fericiți că am reușit să luăm un punct meritat”.

Strategia adoptată de formația din Cugir a fost una mai prudentă, în condițiile în care Itu a încercat să limiteze armele ofensive ale adversarului, în special jocul pe flancuri și contraatacurile.

„Din punct de vedere moral, din toate punctele de vedere, este un egal cât o victorie. Știam că au jucători foarte buni în bandă, cu calități de contraatac, iar, spre deosebire de precedentele meciuri, am preferat să nu mai ieșim, să ne închidem, și ne-a ieșit”, a explicat antrenorul.

Un rol important în planul tactic l-a avut și Păcurar, titularizat tocmai datorită experienței sale și statutului de lider în vestiar.

„Tocmai din acest motiv l-am titularizat pe Păcurar. Este de atâția ani la noi, este un lider în vestiar și știe ce înseamnă un astfel de meci!”, a mai spus Lucian Itu.




Sport

Atletul cugirean Vasile Hârjoc – locul II, la competiția „Beiuș Running Day”

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 500 de sportivi din România, Ungaria, Republica Moldova și Kenya au participat sâmbătă, 31 octombrie 2026, la cea de-a VII-a ediție a competiției atletice „Beiuș Running Day”, desfășurată în municipiul Beiuș, județul Bihor.

Evenimentul a cuprins probe de 2 km, 10 km și semimaraton (21,1 km), iar copiii au concurat pe distanțe adaptate categoriilor de vârstă. Cursele de 10 km și 21,1 km au fost dominate de atleții kenyeni, care s-au remarcat prin rezultatele obținute.

Competiția a fost organizată de cunoscutul atlet Marcel Laza, cu sprijinul Primăriei Municipiului Beiuș și al Consiliului Județean Bihor.

„A fost o competiție foarte bine organizată”, ne-a declarat alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, participant la eveniment.

 • Rezultate foarte bune pentru sportivii din județul Alba

Județul Alba a fost reprezentat de mai mulți atleți, care au reușit să urce pe podiumul competiției.

Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, a participat în proba de 10 km, la categoria de vârstă +50 de ani, obținând locul al II-lea.

Un rezultat similar a fost înregistrat de Vasile Hârjoc, legitimat la CS „Metalurgistul” Cugir. Acesta a încheiat cursa de 10 km cu timpul de 51 de minute și 12 secunde, clasându-se pe locul al II-lea la categoria +70 de ani.

De asemenea, Teodor Țintaș, reprezentant al CSM „Unirea” Alba Iulia, a avut o evoluție foarte bună, câștigând locul I în proba la care a participat.

Urmează noi competiții pentru alergătorii din Alba

Calendarul competițional al lunii noiembrie continuă cu alte evenimente importante pentru pasionații de alergare.

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Bistrița, este programată o cursă de 15 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 600 de metri. O săptămână mai târziu, pe 14 noiembrie, la Brașov, va avea loc tradiționalul „Cros 15 Noiembrie 1987”.

Tot în luna noiembrie este programat și Crosul Unirii de la Alba Iulia, iar în decembrie alergătorii vor putea participa la cea de-a V-a ediție a „Crosului Libertății”, organizat la Cugir.

Rezultatele obținute la Beiuș confirmă implicarea și valoarea sportivilor din județul Alba, care continuă să reprezinte cu succes comunitățile locale la competițiile de atletism din țară.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

Vitinha, mulțumit de parcursul Metalurgistului Cugir: „Obiectivul nostru este să câștigăm cât mai multe meciuri”

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir continuă să arate semne evidente de progres sub conducerea portughezului Vitinha. Instalată pe banca tehnică în urmă cu trei săptămâni, după despărțirea de Lucian Itu, noua conducere tehnică a adus deja șapte puncte în contul echipei, în doar trei partide.

Chiar dacă remiza din ultima etapă a turului, cu Unirea Sântana, nu a fost rezultatul dorit, tehnicianul portughez consideră că punctul obținut în deplasare este important, mai ales în condițiile în care echipa sa a reușit să păstreze poarta intactă.

„A fost un meci foarte echilibrat, între două echipe bune. Nu este un rezultat pe care să ni-l fi dorit nici noi, nici gazdele. Totuși, pentru noi este un punct în deplasare, care se adună, și ne bucurăm că nu am primit gol”, a declarat Vitinha la finalul întâlnirii de la Sântana.

Antrenorul Metalurgistului a evitat să pună rezultatul pe seama absențelor din lot, subliniind că are încredere în jucătorii pe care îi trimite pe teren. Cu gândul deja la prima etapă a returului, acesta a anunțat că echipa va merge la Blaj cu un singur obiectiv: victoria.

„Nu vreau să vorbesc despre absențe. Cei care au jucat sunt cei mai importanți pentru mine. Începe returul, mergem la Blaj etapa următoare și încercăm să câștigăm. Nu doar acest meci, ci și celelalte rămase. Acesta ar fi obiectivul nostru și vom vedea unde ne vom situa la final”, a mai spus tehnicianul portughez.

Cu șapte puncte acumulate în primele trei jocuri sub comanda lui Vitinha, Metalurgistul privește cu optimism partea a doua a sezonului, iar noul antrenor își propune să continue seria rezultatelor pozitive.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir