Politică
Alegeri Parlamentare – 2020: Declaratia primarului Adrian Teban la iesirea de la vot
Primarul orasului Cugir a votat pentru dezvoltarea Romaniei și a orașelor sale.
Adrian Teban și-a exercitat dreptul electoral astăzi, in jurul orei 12.00 le secția de vot Nr. 132, amenajată în cadrul Scoalii Gimnaziale Nr. 3. El a venit insoțit de soția sa, Laura și de fiul cel mic, Andrei.
La ieșirea de la urne, edilul Cugirului a declarat că: „Am votat pentru o Romănie în care dezvoltarea să fie pe primul loc, am votat pentru dezvoltarea orașelor din România, pentru o Europa construită de jos în sus, în care confortul oamenilor să fie pe primul loc”.
La ora 13.00, prezența la vot în orașul Cugir a fost de peste 16%, ceea ce înseamnă că 3528 dintre cugireni și-au exprimat opțiunea pentru Parlamentul României.
Politică
Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”
Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.
„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.
În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.
Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.
Politică
Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm
Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.
TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare
TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.
În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.
Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.
Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.
Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
