Astăzi, mai mult ca oricând, trăim cu toții într-o societate pluralistă şi secularizată, care se îndreaptă cu pași repezi către ateism şi indiferenţă faţă de valorile morale. Realitatea actuală ne descoperă, tot mai mult, un sistem social anchilozat și măcinat din interior de prejudecăți și egoism, de interese meschine și de luptă oarbă pentru putere și înavuțire prin orice mijloace.

De aici, nepăsarea aproape inconștientă sau rău intenționată față de rolul major pe care îl are dascălul în procesul de educare și formare al elevilor. Cu toate acestea, educația rămâne un factor esențial de comuniune şi de stabilitate în societatea românească și continuă să apere şi să promoveaze identitatea spirituală şi demnitatea persoanei prin mijloacele, de multe ori precare, de care dispune. Mai mult, procesul educațional contribuie, în mod hotărâtor, la modelarea caracterului și la formarea lăuntrică a copilului, care devine astfel capabil să pună în valoare cunoștințele și abilitățile dobândite și dezvoltate ulterior prin experiență practică. Din această perspectivă, relația interpersonală educator-elev capătă valențe formative hotărâtoare în definirea personalității viitorului cetățean al societății noastre. Acest lucru este cu atât mai important cu cât părinții se implică tot mai puțin în educarea propriilor copii. Un tânăr care nu are o educație pluridisciplinară și, în mod special, o educație morală, clădită în timp sub directa îndrumare a părinților și a educatorilor, va fi lipsit de repere intelectuale și spirituale care să-l orienteze în viaţă, fiind o pradă ușoară manipulărilor și influențelor negative de orice fel.

În contrast cu nepăsarea unora față de sistemul educațional și cu blamarea educatorilor, copiii sunt cei care, prin comportamentul, atitudinea și activitățile lor școlare și extrașcolare, apreciază și susțin efortul dascălilor. Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul și primul președinte al Turciei moderne, spunea că: „Un dascăl bun e asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora”. Astăzi, când această cugetare pare desuetă în ochii multora, dascălul fiind privit de către cei mari, mai degrabă ca o „cenușăreasă” a societății, iată că cei mici contrazic astfel de păreri, dând mărturie sinceră despre rolul și importanța pe care educatorul îl are în formarea lor. O dovadă, în acest sens, o constituie activitățile organizate cu prilejul Zilei Învățătorului, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, la care a participat un număr mare de elevi. Manifestările au cuprins, pe lângă expoziția de desene în care a fost conturat, într-un mod expresiv, chipul educatorului văzut prin ochi de copil, și un program cultural-artistic, ce a cuprins momente deosebite de cântec și poezie, creații proprii ale elevilor acestei școli. Poeziile, cântecele și desenele au surprins cele mai frumoase momente din viața de școlar, fiind în același timp un dar de recunoștință și un omagiu adus dascălilor, din suflete lor curate.

Toate acestea sunt dovada vie a faptului că imaginea educatorului în ochii copilului este total diferită de percepția deformată a unei societăți consumeriste, pentru care mijloacele materiale și dorința de afirmare sunt unicele valori. Pentru elev, dascălul reprezintă o persoană importantă din viața sa. El este cel care i-a fost alături atunci când a trecut pentru prima dată pragul școlii; cel care l-a învățat să scrie primele litere și să citească primele cuvinte. Copilul se raportează la educator ca la o persoană deosebită, care îl îndrumă în viaţă, care îi împărtăşește cu bucurie din experienţa şi cunoştinţele sale, care îl sprijină şi îi dă sfaturi bune şi utile. Din aceste motive, elevii îi tratează pe dascăli cu respect, ascultă și urmează sfaturile lor deoarece sunt conștienți că aceștia au cele mai bune intenţii în ceea ce îi priveşte. Aceste sentimente de respect și considerație rămân neschimbate, chiar și atunci când ei nu le mai sunt îndrumători pe cale, o dovadă în plus că în sufletul copilului recunoștința nu moare. Copiii nu uită că dascălul este cel care i-a învățat carte, care i-a sfătuit și povățuit și, nu în ultimul rând, care i-a format ca oameni.

Problema care se pune astăzi este aceea de a vedea și înțelege, în mod sincer și profund, realitatea vremurilor pe care le trăim şi de a conştientiza totodată valoarea și rolul dascălului ca factor activ și necesar, implicat responsabil în bunul mers al societății românești. Fără dascăli, educaţia nu ar fi posibilă. De aceea, ei vor ocupa mereu un loc aparte în sufletele şi în amintirea noastră.

Consilier educativ,
Prof. Luminiţa Sgubea