Din judeţ
1 DECEMBRIE 2017 – PROGRAMUL ZILEI NAȚIONALE, Festival de România de la Alba Iulia | cugirinfo.ro
1 DECEMBRIE 2017 – PROGRAMUL ZILEI NAȚIONALE, Festival de România de la Alba Iulia | cugirinfo.ro
”Vom exista ca popor atâta vreme cât vom vorbi aceeași limba și vom crede în același Dumnezeu. Vom fi puternici atât timp cât vom rămane uniți. Acesta este destinul pe care ni l-au hărăzit strămoșii noștri, în Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918, la Marea Unire.
La aproape 100 de ani de la momentul zero al creării noastre ca națiune modernă și liberă, e timpul să arătăm tuturor românilor că de aici, din Cealaltă Capitală, a început totul și că aici totul e ca la început.
Programul Zilei Naționale la Alba Iulia transforma orașul într-o scenă veritabilă și deplină, solemnă și efervescentă, pe care fiecare oaspete al Cetății va regăsi spiritul românesc descătușat, liber și mereu învingător. Indiferent de forma de adresare și de expresia artistică, totul este orientat spre autenticitatea românească, artiști veritabili, care au împrăștiat publicului bucurie și emoție, de la cel mai mic, la veterani ai scenei românești. De la primul cântat al cocoșului, până la coptul lunii, cei veniți la Alba Iulia nu vor parcurge doar spații și milenii istorice, ci vor avea parte de un veritabil maraton artistic, cultural și culinar. Probabil, unul dintre cele mai însemnate momente este cel în care Alba Iulia și județul Alba își vor afirma în forță susținerea pentru anul 2018, prin deschiderea festivă a ”Anului Centenar”, pe 1 Decembrie, la ora 19.00”, transmit organizatorii.
”Una-i Alba Iulia, Cealaltă Capitală și unu-i ÎNTÂI DECEMBRIE iar toți cei care vin în fiecare aici, mai ales cei care vor veni în 2018, nu fac altceva decât să consimtă acest lucru. România există pentru că Alba Iulia exista, iar Cealaltă Capitală a traversat toate vremurile cu demnitatea întipărită în toate dovezile istorice și a rămas în ADN-ul României moderne. Pe 1 Decmbrie, la ora 19.00, vom sta cu toții cu mâna la inimă și vom spune într-o singura voce: Hai România, hai că se poate! E felul nostru deschis și sincer, așa cum ne-am pregătit de 20 de ani încoace, de a deschide în 2018 porțile Cetății tuturor românilor, indiferent de limba pe care o vorbesc sau ținutul în care trăiesc”, a declarat primarul Mircea Hava.
Gașca Zurli le face foarte bună ziua tuturor celor mici, cu suflete mari.
Chef Catalin Scarlatescu pune/ sare, piper și pasiune, la Festivalul Gustului Romanesc și Marea Unire a Bucătarilor
Furdui, Bocșa, Fulea, Veta Biriș, Sava Negrean Brudascu și foarte multi alții fac inima de român să tresară la maratonul de muzică populară.
Pe 1 Decembrie seara, Iris, Compact și Holograf zguduie Cetatea, într-un concert CA PE VREMURI iar un super-foc de artificii lumineaza cerul, să se știe-n toate zările că odata-n an e ziua lor, a tuturor românilor.
E Festival De Rommania, pe 1 Decembrie, la Alba, în Cetate. Hai Romania, hai ca se poate!
PROGRAM
Festival de România 2017
29.11.2017
13.00 – Ceremonialul schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina
Pietonala Mihai Viteazul – Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina
17.00 – Salonul de iarnă al artiștilor plastici din județul Alba „Arte în Alba Iulia”
Galeriile municipale de artă
30.11.2017
11.00 – Festivalul Gustului Românesc – cu chef Cătălin Scărlătescu
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
12.15 – Arborarea Drapelului Național al României
Piața Tricolorului/esplanada Catedralei Încoronării
18.00 – Concert Extraordinar „Șlagăre de neuitat” cu Corina Chiriac, Gabriel Cotabiță, Nico și Big Band-ul Ionel Tudor
Casa de Cultură a Sindicatelor
01.12.2017
09.00 – Program solemn (Ceremonii militare de depunere de coroane și jerbe de flori)
Statuia lui Ion I.C. Brătianu / Statuia lui Iuliu Maniu / Statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria / Statuia lui Mihai Viteazul
11.00 – Festivalul Gustului Românesc – cu chef Cătălin Scărlătescu
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
11.15 – Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun
Sala Unirii
12.00 – Te Deum
Catedrala Ortodoxă a Încoronării
13.00 – Defilare militară
Bulevardul „1 Decembrie 1918”
13.30 – Hai la masă! cu Gașca Zurli
Spectacol educativ pentru copii
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
14.30 – Marea Unire a Bucătarilor – cu chef Cătălin Scărlătescu
Curtea Cazarmei militare – Piața Cetății
14.30 – „Cânt și suflet românesc” – spectacol de muzică populară cu:Veta Biriș, Nicolae Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Ioan Bocșa, Ionuț Fulea și Grupul vocal „Suflet de român”, Sava Negean Brudașcu, Cornel Borza, Oana Bozga, Ina Todoran, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Ioana Ardelean, Sirma Granzulea, Leontina Fărcaș și Grupul „Muguri de Tezaur”, Ansamblul folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, conducerea muzicală Alexandru Pal, alături de: Roxana Reche, Nicolae Plută, Cătălin Hașa, Maria Filimon, Floricica Moga, Nicolae Tuhuț, Dorina Narița, Grupul instrumental „Crai nou”, Grupul instrumental „Codru de România”, Ansamblul folcloric „Doina Aiudului”, Ansamblul folcloric „Mugurelul” din Cluj Napoca, Ansamblul folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
17.00 – RePatriot – România are nevoie de creatori de valoare – conferință
Amfiteatrul A9 – Universitatea 1 Decembrie 1918
18.00 – Concert Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României cu Orchestra „Philarmonia” București soliști – Lavinia Mamot (soprană), Aron Cavassi (vioară), dirijor: Constantin Adrian Grigore
Casa de Cultură a Sindicatelor
19.00 – Autentic românesc – spectacol de artificii
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
19.10 – Concert „Ca pe vremuri” – cu Iris, Compact, Holograf
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
22.15 – Rapsodia luminii – spectacol de lasere
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
02.12.2017
11.00 – Festivalul Gustului Românesc – cu chef Cătălin Scărlătescu
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
03.12.2017
11.00 – Festivalul Gustului Românesc – cu chef Cătălin Scărlătescu
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
06.12.2017
18.00 – Concert televizat „Tezaur Folcloric” și Gala tezaurelor umane vii din județul Alba cu: Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, conducerea muzicală Alexandru Pal, cântece patriotice, colinde și tradiții alături de: Ovidiu Homorodean, Anghelina Timiș, Narcisa Băleanu, Marius Brutaru, Roxana Bădescu, Ioana Ardelean, Cornel Borza, Angelica Flutur, Roxana Reche, Cătălin Hașa, Maria Filimon, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Nicolae Tuhuț, Bianca Șușman și Grupul vocal „Doina Mureșului” din Ciugud, Ina Todoran și Grupul vocal „Biienii” din Biia, Bogdan Toma și Ansamblul de dansuri pădurenești din Ciulpăz, Leontina Fărcaș și Grupul vocal „Muguri de tezaur”, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Veta Biriș, Marinela Baba, Ionuț Fulea și Grupul vocal „Suflet de Român”, Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu.
Casa de Cultură a Sindicatelor
Din judeţ
Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro
Paștele ortodox 2026 pică anul acesta, duminică, 12 aprilie, la o săptămână după cel catolic. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele 2026, scrie ziarulunirea.ro. Ce urări, mesaje și felicitări să trimiți familiei și prietenilor de Paște.
Ce urări să trimiți de Paștele
„Umblă veste-n tot orașul, cum că vine iepurașul, Să vă aducă pe-nserat, Paști bun și Luminat!”
„Simte-te bine de Paște și înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate”

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni
„Mântuitorul a avut o cruce de lemn și o inima de aur. Azi mulți vrem cruci de aur și inimi de lemn. Fie ca în clipă vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască și puterea noastră de a iubi și a ierta. Paște Fericit alături de cei dragi”
„Sper că Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!”
„Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!”
„Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!”
„Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare”
„Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Paște fericit!”
„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!” „Multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a înviat!”
„O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paşte fericit!”
„Cei care se războiesc, să aducă pace, cei care se urăsc, să ştie să iubească, iar cei bogaţi, să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!”
„Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!” „Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”
„Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!”
„Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!”
„Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine. Paște fericit!”
„M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte”
„Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!”
„Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”
Care sunt cele mai amuzante mesaje de Paștele 2026
„16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”
„Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale”
„Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să vă aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”
„Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”
„Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE”
„Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş”
„Anul acesta nu mai există sponsorizări așa că îți aduc doar urări de fericire, sănătate, veselie și multă iubire. Semnat: Iepurașul!”
„Un iepuraș tare drăgălaș… a ieșit în cale… cu viteză mare… și-ți urează neîncetat… să ai Paște Minunat… și Hristos a Înviat!”
„Eu sunt iepurașul și sunt puțin în dilemă! Ar trebui ca în dimineața de Paște să ajung în grădina ta, dar parcă tu nu ai grădina… Să vin pe balcon? Aștept răspuns!”
„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să vă aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate”
„Cu ocazia sărbătorii sfântului Paște îți doresc să-ți fie iertate toate păcatele, Paște Fericit!”
Ce felicitări să trimiți de Paște familiei și celor apropiați
„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!”
„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cântă suav îmi şoptesc că Paștele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paște fericit!”
„Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viață, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri. Un Paște fericit!”
„Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa îmbelșugată. Fie că Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet”
„În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet «Hristos a înviat!»”
„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!”
„Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paște fericit!”
„Învierea Domnului să-ți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”
„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare!”
„Să te protejeze îngerii, tristeţea să o uiţi, bunăstarea să te înconjoare, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Paște Fericit!”
Ce mesaje creștine sunt potrivite de Paşte
Fie ca magia Învierii lui Hristos să-ţi umple inima cu pace și speranță! Să ai parte de bucurii infinite și dragoste divină în această sfântă zi de Paște! Hristos a înviat!
Fie ca harul și iubirea lui Dumnezeu să-ți umple inima în această sfântă zi de Paște. Să trăiești sub binecuvântarea divină și să răspândești iubirea lui Hristos! Paște fericit și liniştit!
Fie ca Învierea Domnului să aducă pace și armonie în sufletele noastre, să trăim fiecare moment cu recunoștință și iubire de Dumnezeu. Hristos a înviat!
În această zi de Paște, să ne amintim de miracolele și iubirea lui Hristos. Să trăiești fiecare moment cu har divin și liniște sufletească. Hristos a înviat și Paște binecuvântat!
În această zi sfântă, să ne amintim de sacrificiul și iubirea lui Hristos pentru oameni. Să mulțumim pentru miracolul Învierii și să trăim în armonie și iubire. Să ai o sărbătoare minunată și plină de har divin! Paște fericit!
Paștele este o sărbătoare a speranței și a renașterii. Fie ca iubirea lui Hristos să-ți umple inima cu bucurie și pace, și să te călăuzească mereu. Hristos a înviat!
În această sfântă zi, să te bucuri de miracolul Învierii și să răspândeşti iubirea și lumina lui Hristos în jurul tău. Să ai o sărbătoare frumoasă și liniştită. Paște fericit!
Învierea lui Hristos să-ți aducă speranță și lumină în sufletul tău! Să îţi aminteşti de puterea iubirii divine și să sărbătoreşti în pace și armonie. Hristos a înviat și Paște fericit!
Paștele este simbolul speranței și al renașterii şi fie ca miracolul Învierii să-ți aducă liniște, pace și bucurie în viața ta. Hristos a înviat!
Sărbătoarea Paștelui să-ți aducă pacea și iubirea lui Hristos în viața ta şi fie ca lumina divină să îți călăuzească pașii. Paște fericit!
Mesaje frumoase pe care să le trimiți de Paștele
„Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în sufletele voastre! Hristos a înviat!”
„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”
„Să aveți liniște în casă și un an îmbelșugat, Paște Fericit și Hristos a înviat!”
„Bucuria vine din lucrurile mărunte, dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Trăiește cu adevărat Învierea Domnului!”
„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”
Din judeţ
Tânăr de 27 de ani cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și fără permis un ATV, pe raza localității Unirea
Ieri, 15 martie 2026, în jurul orei 18.10, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Unirea, un vehicul de tip ATV condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Mirăslău.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, verificările au relevat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 8 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro