Învăţământ - Cultură
Ziua Regalității marcată ieri, 10 mai 2017, la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de stat a României, a Zilei Regalității și a Zilei Europei, în zilele de 9 și 10 mai elevii Colegiului „David Prodan’’ din Cugir au realizat împreună cu partenerii lor educaționali mai multe activități care să marcheze aceste momente importante ale istoriei țării noastre.
O miniconferință istorică condusă de profesorul Nicolae Băcilă a fost inaugurată cu referate prezentate de olimpicii istorici Ioana Banu (Premiul Special la faza Națională de la Buzău) și Adrian Zinca ( premiul al II-lea la faza Județeană).
Despre Ziua Independenței din 1877 , declarația lui Mihail Kogălniceanu ,,Suntem independenți! Suntem națiune de sine stătătoare!’’ și luptele împotriva Imperiului Otoman de la Plevna, Smârdan și Vidin unde s-au jertfit pentru țară peste 10 mii de ostași, au vorbit colegilor elevele Larisa Pașcanu și Iulia Filimon.
Amintind de ziua de 9 mai 1945 care a marcat sfârșitul celui de al II-lea Razboi Mondial, elevii au prezentat colegilor și urmările acestui moment istoric, precum înființarea Organizației Națiunilor Unite, dar și a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1951) din care se va dezvolta ulterior Uniunea Europeană. La numai 5 ani după victoria Coaliției și capitularea Germaniei naziste, ministrul francez de externe Robert Shuman a propus înființarea formei de cooperare politice în Europa care să înlăture un alt război între națiunile europene, au precizat prin referate și powerpoint Francesca Jibotean, Maria Ciobanu și Maria Caraman.
Importanța zilei de 10 mai, Ziua Națională a României între 1866 și 1947, ziua încoronării primului rege al țării – Carol I, a fost amplu prezentată de Mihai David printr-o prezentare powerpoint bazată pe o bună cercetare și documentare cu date și imagini asupra istoriei regalității, însemnele heraldice, date despre Casa Regală, cu momentele sale decisive în istoria României- precum obținerea Independenței de stat dar și momentele de criză dinastică privind regele Ferdinand și regele Mihai I.
Manifestările dedicate acestor momente istorice au cuprins o vizită organizată la Muzeul Cugirului unde ing.Aurel Voicu a prezentat elevilor documente, hărți, obiecte din timpul celui de-al doilea Război Mondial precum baionete, cască, rucsacul de cruce roșie care s-au dovedit a fi extrem de interesante pentru elevi, precum și o expoziție de carte realizată la CDI privind războiul și Uniunea Europeană.
Despre Uniunea Europeană au prezentat referate elevi ai cercului ,,Micii istorici’’ ai Școlii Gimnaziale nr 3 din Cugir , Denisa Fleșeriu, Alexandru Chitic și Laurențiu Balaciu care conduși de profesoara Daniela Satmari s-au documentat asupra unor date interesante despre țări din Uniunea Europeană precum Italia, Cipru, Franța. Desenele lor reprezentând steagurile țărilor europene și drapelul European au fost expuse în spațiul CDI de către prof.doc.Tatiana Ungurianu.
Elevii Școlii Gimnaziale Ceru Băcăinți, Mădălina Soca, Marius și Andrei Bota, Cristian Cârţu, Alexandra și Alexandru Bota, Bogdan şi Dorin Pop, Denisa Popa, Ionuţ Sava, Cristian Ungurianu, Mihaela Bota, Ionela şi Cosmina Zaharie, au urmărit powerpointul despre Uniunea Europeană prezentat de profesorii Florina Dubleș, Radu Costea, Dragoș Drăgan , Dorina Rotar și au realizat desene reprezentând drapelul European cu 12 stele aurii pe fond albastru, simbolizând idealurile de unitate, solidaritate şi armonie între popoarele Europei.
Celebrarea zilei a început la Liceul Tehnologic Auto din Timișoara, partener educațional cu CNDP Cugir, cu audiția Imnului Regalității și al Europei, respectiv Oda bucuriei din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, după care au fost susținute de către elevii Darius Bejan, Ioana Petrașcu, Ionuț Botârlă și Robert Vinchici referatele și powerpointul privind semnificația triplei sărbători . Ajutați de profesoarele Manuela Doț, Simona Chiliban și Adriana Brebenel , elevii au răspuns la întrebările privind regalitatea și Uniunea Europeană, realizate și trimise de colegul cugirean David Mihai.
Uniți real și online cu ocazia sărbătoririi acestor importante momente istorice naționale, elevi și profesori au descoperit frumusețea cercetării , a documentărilor, și-au dezvoltat spiritul de muncă în echipă, dragostea pentru lectură și nu în ultimul rând au trăit și scris istorie !
Comisia de imagine a CNDP
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”