Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

„Zâmbiricii norocoși” de la Școala Gimnazială „Singidava” din Cugir, implicați în două noi proiecte de voluntariat

Cugir INFO

Publicat

în

club-impact-cugir-dec-2015După un an de activitate, Clubul IMPACT „Zâmbiricii norocoși” de la Școala Gimnaziă „Singidava” din Cugir desfășoară în prezent, două noi proiecte de voluntariat, realizate cu sprijinul financiar al Fundaţiei Noi Orizonturi, ca parte a proiectului „IMPACT – model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor”.

Cum la lansarea competiției de proiecte copiii nu s-au putut hotărî asupra unui singure idei de voluntariat, membrii clubului au avut entuziasmul și ambiția de a pune în practică ambele inițiative.

Prima dintre ele se intitulează „De la mine pentru tine” și se adresează în mod direct unor persoane vârstnice din orașul Cugir, pe care copiii și-au dorit să le întâlnească, să le cunoască și să încerce să le înveselească măcar câteva dintre momentele traiului zilnic. Cu susținerea Serviciului Public de Asistență Socială, ei au organizat în 14 decembrie, o astfel de întâlnire la Centrul de Zi, unde 13 persoane trecute de 60 de ani le-au împărtășit experiențe de viață, amintiri din perioada copilăriei, a zilelor de școală și a clipelor de sărbătoare. Firește că toate aceste minunate povești au fost învăluite de acorduri de colinde și colorate cu multe, multe zâmbete.

În paralel, cei 30 de membrii ai clubului, coordonați de liderii profesori Nicoleta Văsuți, Bogdana Sabău și Viorica Drogoțel, desfășoară o campanie de strângere de fonduri pentru cadourile ce vor fi înmânate unor persoane nevoiașe în preajma sărbătorilor de iarnă. Cum pentru aceasta au confecționat din timp tot felul de mascote hazlii și podoabe pentru bradul de Crăciun, probabil că i-ați și întâlnit la vânzarea de produse în centrul orașului.

Iar în luna ianuarie, Zâmbiricii vor desfășura proiectul C.R.E.A.T.I.V., mai exact vor organiza diferite ateliere în cadrul cărora să le ofere prilejul copiilor de 5-10 ani de la școlile din oraș, să-și descopere propriile talente exersând pictură, muzică, dans, teatru și tehnica origami.

Reprezentanta Clubului IMPACT, profesor Bogdana Sabău ne-a declarat: „Așadar dacă veți întâlni Zâmbiricii pe stradă, nu-i ocoliți și nu le întoarceți spatele: din preaplinul lor sufletesc, ei vor doar să vă reamintească să zâmbiți mai des, în ciuda greutăților cotidiene!”. Proiectul clubului IMPACT „Zâmbiricii norocoși” Cugir are loc în cadrul proiectului „IMPACT – model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor”, implementat de Fundaţia Noi Orizonturi prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

„IMPACT’’, reprezintă model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor” – Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 –2014,în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 74.630 Euro.

Constantin PPREDESCU




Învăţământ - Cultură

„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.

Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.

Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.

Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.

Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.

„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”,  a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir