Rămâi conectat

Administraţie

Vineri, 26 ianuarie 2018: Consiliul Local al orașului Cugir este convocat în Ședință Ordinară. Vezi proiectele înscrise pe ordinea de zi

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul Adrian Teban a convocat şedinţa ordinară a Consiliului Local al oraşului Cugir, pentru ziua de vineri, 26 ianuarie 2018, ora 11.00. Pe agenda dezbaterilor se află 13 proiecte, după cum urmează

PROIECTE DE HOTĂRÂRE PRIVIND:

1. Încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Trifan Mircea Augustin și validarea mandatului următorului supleant;
2. Completarea și modificarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al Orașului Cugir și a Contractului de delegare de gestiune nr.1969/01.08.2008 încheiat cu ASOCIAȚIA APA ALBA;
3. Modificarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul privat al Orașului Cugir și a Contractului de administrare nr.1424/2005 încheiat cu Ocolul Silvic Șâpcea Cugir RA;
4. Aprobarea rezultatelor inventarierii patrimoniului Orașului Cugir pentru anul 2017;
5. Declararea de interes public a Campaniei – „Curǎţenia de primǎvarǎ în Oraşul Cugir-2018”, în perioada 1 martie 2018 – 30 martie 2018;
6. Aprobarea Planului de acțiuni pentru anul 2018 cuprinzând lucrările care pot fi realizate cu ajutorul persoanelor majore apte de muncă beneficiare ale prevederilor Legii nr. 416/2001 și a persoanelor obligate să presteze muncă în folosul comunității;
7. Încetarea Contractului nr.19231/2017 de închiriere a unei locuinţe ANL încheiat între Orașul Cugir și dna Cibu Ramona Geanina;
8. Aprobarea propunerii privind evaluarea performanțelor profesionale individuale ale Secretarului Orașului Cugir pentru anul 2017;
9. Modificarea art.2 din HCL nr.89/2016 prin care s-au stabilit și organizat comisiile de specialitate din cadrul consiliului local pe principalele domenii de activitate;
10. Instituirea sensului unic de mers pe str.Aleea Constructorului și a interzicerii opririi pe str.Doinei și 1 Decembrie 1918 pe câte o parte a sensurilor de mers;
11. Modificarea componenței Comisiei de selecţie a proiectelor sportive depuse pentru acordare de finanţare nerambursabilă din bugetul local al oraşului Cugir, constituită prin HCL nr.130/2016;
12. Aprobarea Reţelei şcolare a învăţământului preuniversitar de stat organizat la nivelul oraşului Cugir pentru anul şcolar 2018-2019;
13. Aprobarea nivelului costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează, pe perioada sem. II a anului școlar 2017-2018 serviciul social public de zi ”CREȘA KUNTERBUNT”;

II.Informare privind actele normative publicate în Monitorul Oficial în perioada 15.12.2017-19.01.2018;

III.Informare privind modul de soluționare a cauzelor în luna ianuarie 2018;

IV.Probleme diverse;

Constantin PREDESCU




Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Administraţie

„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.

Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.

Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir