Economie
Vacanţă şi prime de Paşte pentru salariaţii de la fabricile cugirene de armament şi muniţie
Începând din data de 26 aprilie şi până pe 6 mai 2019, cei peste 2.000 de salariaţi ai Societăților Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir intră în minivacanța de Paşte.
Potrivit informațiilor primite de la conducerile celor două fabrici de armament și muniție, Societatea Uzina Mecanică își va întrerupe activitatea pe data de 26 aprilie și o va relua pe data de 6 mai, iar salariații de la Fabrica de Arme vor fi liberi doar în perioada 26 aprilie – 1 Mai.
După cum ne-a declarat directorul general de la Societatea Uzina Mecanică, ing. Mircea Trifan, salariații unității beneficiază în respectiva perioadă și de un număr de 3 zile din concediu legal de odihnă, aferent anului 2019.
În ceea ce priveşte primele de Paşte, acestea vor fi acordate diferenţiat, şi anume: 830 de lei vor primi angajații de la Societatea Uzina Mecanică şi 600 de lei (în tichete de masă), salariații de la Societatea Fabrica de Arme. Conform informațiilor, în cursul acestei săptămâni vor fi acordate și voucherele de vacanță în sumă de 2050 lei/salariat.
Constantin PREDESCU
Economie
Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 25 august 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 25 august 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 25 august 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 25 august 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| MRCHIC SRL | PIZZAR | 1 | 0737642989 |
| VALYMAR TRUCK SRL | Conducator auto transport rutier de persoane | 5 | 0768931750 |
| STAR TRANSMISSION SRL | MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI | 10 | 0258806100 |
| STAR TRANSMISSION SRL | DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA | 1 | 0258806100 |
| COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA UZINA MECANICĂ CUGIR S.A. | CONTROLOR DE CONFORMITATE ÎN INDUSTRIA DE MASINI | 1 | 0258751991 |
Economie
Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 18 august 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 18 august 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 18 august 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 18 august 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| MRCHIC SRL | AJUTOR BUCATAR | 1 | 0737642989 |
| MRCHIC SRL | PIZZAR | 1 | 0737642989 |
| VALYMAR TRUCK SRL | Conducator auto transport rutier de persoane | 5 | 0768931750 |
| STAR TRANSMISSION SRL | MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI | 10 | 0258806100 |
| STAR TRANSMISSION SRL | DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA | 1 | 0258806100 |
| COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA UZINA MECANICĂ CUGIR S.A. | CONTROLOR DE CONFORMITATE ÎN INDUSTRIA DE MASINI | 1 | 0258751991 |
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
Adi
16.04.2019 la 11:06
Se apropie alegerile, deci prime pe măsură