Rămâi conectat

Actualitate

„Urcare bucuroasă pe Golgota”- Conferinţă religioasă găzduită de Casa de Cultură Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

urcare-bucuroasa-pe-golgotaÎn 7 aprilie, de la ora 18.00, Casa de Cultură a oraşului Cugir, împreună cu Asociaţia Prologos vă invită la o conferinţă religioasă potrivită perioadei în care ne aflăm, apropierea de sfârșitul Postului Mare, conferință susținută de părintele Dan Popovici, duhovnic al mânăstirii „Sfântul Vasile cel Mare”.

Cuviosul Paisie Aghioritul îndemna: „Adu-ți mereu aminte de Golgota mântuitoare și nu ai să mai greșești”. Mai mult decât atât, cel ce meditează la tema Golgotei găsește în aceasta un izvor de putere pentru a învinge greutățile și necazurile inerente acestui veac „nestatornic și vitreg” (Sofronie Saharov).  Se poate merge și mai departe, astfel ca urcarea Golgotei proprii să se facă bucuros, aceasta fiind un climax al vieții duhovnicești.
Conferința își propune să adâncească această meditație aducând în discuție atât experiențele cât și reflecțiile asupra subiectului, de la Părinții Bisericii până la oameni duhovnicești ai zilelor noastre, de la pătimitori din temnițele comuniste la teologi contemporani.
La sfârșitul expunerii va fi lansată și ultima carte a părintelui Dan, „Marea Tăcere”.

C. P.




Actualitate

Bărbat din Cugir, reținut după ce ar fi agresat un adolescent de 17 ani într-un local

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe. Acesta ar fi agresat un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict izbucnit într-un local din oraș.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 12 august 2026. Cei doi s-ar fi aflat într-un local din Cugir, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi lovit pe tânărul de 17 ani.

Polițiștii din Cugir au continuat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și au dispus, în data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Vineri, 14 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate în acest caz.




Citește mai mult

Actualitate

Vacanță activă pentru copiii din Cugir. Ateliere și activități recreative organizate de Direcția de Asistență Socială

Cugir INFO

Publicat

în

Vacanța de vară vine cu jocuri, timp liber și noi experiențe pentru copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” din Cugir. Pe perioada vacanței, Direcția de Asistență Socială Cugir organizează o serie de activități educative, recreative și practice, menite să le ofere celor mici un program atractiv și util.

În lipsa programului școlar, organizarea timpului liber poate reprezenta o provocare atât pentru familii, cât și pentru comunitate. Prin activitățile desfășurate la centru, copiii au la dispoziție un spațiu sigur în care se pot juca, învăța și socializa.

Programul include ateliere practice, jocuri educative, activități artistice și sportive, precum și activități de educație pentru sănătate. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi domenii și preocupări noi, într-un cadru prietenos și adaptat perioadei de vacanță.

Dincolo de componenta recreativă, activitățile urmăresc dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, stimularea creativității și descoperirea aptitudinilor personale. În același timp, interacțiunea dintre copii contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cugir consideră că astfel de programe pot contribui și la reducerea riscului de marginalizare socială, oferindu-le copiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mediu sigur și stimulativ.

Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” își propune astfel să transforme vacanța într-o perioadă a descoperirilor, a prieteniei și a învățării prin joc, punând în centrul activităților nevoile și dezvoltarea copiilor din comunitatea locală.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir