Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Unirea Principatelor Române celebrată printr-un spectacol susținut de instituțiile de învățământ, la Centrul Cultural din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul Cultural Cugir a organizat miercuri, 23 ianuarie 2019, un spectacol susținut de instituțiile locale de învățământ, dedicat împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută și sub numele de „Unirea Mică”. Aproape 300 de participanți au fost prezenți la eveniment.

Manifestarea s-a dovedit un moment special, constând într-un program artistic în cadrul căruia au evoluat formațiile de soliști,dansatori și recitatori ai unităților de învățământ din oraș și cercurile cultural – artistice aparținând Centrului Cultural. Spectacolul a fost deschis de Cercul de Fanfară urmat de tinerii artiști ai Școlii Gimnaziale „Iosif Pervain”, care au cântat și au interpretat melodii de o puternică vibrație patriotică. Frumusețea spectacolului a crescut odată cu prestația extraordinară a fomațiilor artistice aparținând școlilor gimnaziale nr. 3, „Singidava” și „Ioan Mihu” Vinerea, după care au cântat și au recitat, tineri elevi de la Liceul Teoretic „David Prodan” Cugir.  Finalul programului a aparținut Cercului de teatru al Centrului Cultural, care a pus în scenă o piesă istorică reprezentând Unirea de la 24 ianuarie 1859.

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.

Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.

Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.

Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.

Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.

„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”,  a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir