Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Un tânăr din Tărtăria a rămas fără un picior, după ce o mașină scăpată de sub control a intrat în el

Cugir INFO

Publicat

în

accident-Tartaria-oct-2015Un tânăr de 28 de ani din comuna Săliștea a rămas fără partea inferioră a piciorului drept, după ce un șofer iresponsabil a intrat cu mașina în el.

Alți doi tineri au reușit să se salveze în ultimul moment sărind în pârău. Observând mașina venind cu viteza spre ei, au sărit de lângă podul pe care se aflau direct în albia pârâului.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orelor 21.00, chiar in centrul satului Tartaria, comuna Săliștea. Din primele cercetări ale polițiștilor, șoferul care conducea o mașină marca Seat Cordoba, înmatriculată în Alba, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, respectiv în balustrada podețului, unde a accident grav un bărbat. Practic, în urma impactului, victimei i-a fost amputată complet gamba dreaptă.

Dacă inițial, agentul Dan Toma de la Politia Rutiera Alba a declarat că șoferul a fost testat cu aparatul alcool test, acesta indicand o valoare de 1,07 alcool pur in aerul expirat, ulterior, această informație nu se mai regăsește în raportul de eveniment aflat la IPJ Alba.

Conducătorul auto, care a scăpat cu răni ușoare fiind totuși transportat la spital pentru investigatii, este acum cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă.

UPDATE: Conform IPJ Alba – „La data de 24.10.2015, ora 21,08, pe strada Săliște din localitatea Tărtăria, T.I., de 32 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, împrejurare în care a pierdut controlul asupra autoturismului, surprinzându-l, între autoturism și balustrada unui podeț, pe un tânăr de 28 de ani, din Tărtăria. În urma accidentului, tânărul de 28 de ani a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la spital, iar ulterior a decedat. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de M.P., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului”.

Sursa foto: Pro TV




Ştiri din zonă

Un cetățean turc a fost găsit decedat într-o parcare de pe autostrada A1, la Simeria

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean turc, a fost găsit decedat luni, într-un autoturism aflat într-o parcare de pe autostrada A1 Sebeș–Deva, în zona localității Simeria.

În mașină se mai aflau două persoane, care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:00. La fața locului au ajuns echipajele medicale, însă acestea nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Împrejurările și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir