Ştiri din zonă
Un tânăr din Săliștea a fost reținut și un altul este cercetat în stare de libertate, după ce au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din Alba Iulia
Ieri, 9 iulie 2021, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare la doi bărbați, de 21 și 31 de ani, din comuna Săliștea, care sunt bănuiți că ar fi spart un magazin din Alba Iulia, faptă semnalată poliției la data de 6 iulie 2021.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 5/6 iulie, ar fi intrat, prin efracție, în incinta societății comerciale și ar fi sustras produse alimentare, țigări și bani, în valoare totală de 15.000 de lei.
La percheziții, polițiștii au găsit bunuri susceptibile a proveni din furturi, care au fost ridicate și predate reprezentanților societății comerciale.
Cei doi bărbați sunt cercetați pentru furt calificat, iar în cursul zilei de ieri, 9 iulie, față de cel de 21 de ani a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca azi, 10 iulie, să fie prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Polițiștii din Alba Iulia au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Postului de Poliție Săliștea.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activități infracționale, depistarea celui de-al doilea bărbat și recuperarea întregului prejudiciu.
Ştiri din zonă
Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.
Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.
În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.
Ştiri din zonă
Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.
Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:
- Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
- Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
- Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
- Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
- Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.
Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene
