Actualitate
Un sofer cu o alcoolemie de 1,05 mg/l a provocat un accident rutier pe strada Doinei din Cugir
Vineri, 29 iulie 2016, în jurul orelor 14.35, poliţiştii din Cugir au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier, produs pe strada Doinei din Cugir, soldat cu pagube materiale.
Cu această ocazie, poliţiştii au constatat că unul dintre şoferii implicaţi în accident era sub influenţa alcoolului. În urma testării lui C.E.V. cu aparatul etilotest, a rezultata valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de C.E.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Actualitate
Urs de talie mare, observat pe strada Râul Mare din Cugir. A fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă
În cursul serii de marți, 31 martie 2026, pe strada Râul Mare, din orașul Cugir, a fost semnalată prezența unui urs de talie mare, a anunțat Jandarmeria Alba.

„La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații actualizate”, a precizat Jandarmeria Alba.
Actualitate
Motocicletă în flăcări, în urma unui accident rutier produs pe strada Victoriei din Cugir
Marți, 31 martie 2026, în jurul orei 17.00, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Victoriei din Cugir, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani, din Cugir.

În urma impactului, motocicleta a luat foc. Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fiind soluționat conform OUG 195/2002.
Actualitate
Sâmbătă. 4 aprilie 2026: „Zâmbim sănătos cu iepurașul” – acțiune adresată copiilor din Cugir
Zâmbetul este o modalitate prin care ne conectăm cu alți oameni și ne exprimăm bucuria.

Ne naștem cu capacitatea de a zâmbi, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, zâmbim mai rar. Conform cercetărilor, copiii zâmbesc în medie de 400 de ori pe zi, în comparație cu un adult fericit care zâmbește de 40-50 de ori pe zi și cu un adult obișnuit care zâmbește doar de 20 de ori pe zi.
Zâmbetul este în general văzut ca un răspuns involuntar la lucruri care ne aduc bucurie sau inspiră râsul. Deși acest lucru este cu siguranță adevărat, să nu uităm și că zâmbetul poate fi o alegere conștientă, intenționată.
Poate că tocmai aceste considerente au stat la baza preocupării Asociației „Implicare și Dăruire 2023” Cugir cînd a ales să organizeze evenimentul „Zâmbim sănătos cu Iepurașul”, o acțiune care se adresează în mod special copiilor.
Acțiunea va avea loc în Piațeta Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, în data de 4 aprilie 2026 începînd cu ora 12.00.
Potrivit președintei asociației, Mihaela Bota, vo avea loc ateliere de modelaj baloane și pictură pe ouă, jocuri gonflabilepentru copii.
Va fi acordat premiul pentru cel mai frumos costum de iepuraș, măsrarea glicemiei și a tensiunii arteriale. Prevenție medicală.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 5 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 11 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025