Actualitate
Un recidivist din Cugir se întoarce la închisoare, după ce a amenințat și mușcat de mână un polițist
Un recidivist din Cugir va întoarce la închisoare după ce a ultragiat un polițist. Sorin Adrian M. a fost a fost condamnat, la Judecătoria Alba Iulia, la pedeapsa de 2 ani de închisoare, în regim de detenție.

Bărbatul mai trebuie să îi plătească polițistului suma de 5.000 de lei daune morale. Incidentul a avut loc în 18 iunie 2022, când un echipaj mixt de poliție s-au prezentat în Cugir pentru a verifica măsura preventivă a arestului la domiciliu a unei persoane.
În timp ce se deplasau în zona unde se afla domiciliul celui pe care trebuiau să îl verifice, polițiștii au observat un grup de aproximativ cinci persoane având în mână sticle cu băutură alcoolică.
„Una dintre aceste persoane, s-a postat în fața autospecialei de poliție și a gesticulat că aruncă cu sticla în aceasta. În momentul în care ag. șef principal de poliție a încercat identificarea acestuia și imobilizarea, în vederea conducerii la sediul poliției, inculpatul a devenit agitat și recalcitrant, amenințând și exercitând acte de violență asupra agentului șef principal de poliție, mușcându-l de antebrațul drept (cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale) și lovindu-l cu pumnul în zona gâtului”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
Cel de-al doilea polițist a declarat, ulterior, că persoana respectivă a venit în dreptul portierei și le-a adus injurii spunând „bai p… voi știți că eu astăzi m-am liberat din pușcărie”, ocazie cu care i-au cerut să se legitimeze.
„A devenit agitat și recalcitrant, l-a amenințat cu acte de violență cu voce tare și încercând să îi lovească, dar era ținut să nu ajungă la ei de către persoanele cu care se afla. În acel moment, în timp ce au încercat să stabilească identitatea persoanei recalcitrante, acesta s-a apropiat și i-a îmbrâncit, motiv pentru care au luat decizia de a-l imobiliza în vederea conducerii la sediul poliției”, a spus polițistul, chemat ca martor.
Acesta a mai susținut că, la fața locului, s-au adunat aproximativ 50 de persoane, el și colegii săi fiind loviți, scuipați și împiedicați să îl ducă pe bărbatul recalcitrant la sediul poliției. Bărbatul a continuat să se manifeste agresiv și după ce a fost introdus în autospeciala poliției, stând cu picioarele pe portieră, și împingând portiera astfel încât să nu poată fi închisă de către agenții de poliție.
La sediul poliției, inculpatul a continuat să înjure și să îl amenințe cu acte de violență pe agentul șef de poliție, căruia în altercație i-a fost ruptă uniforma în 2 locuri, pe umărul stâng și în zona subrațului drept. Sorin Adrian M. a spus că l-a agresat pe polițist numai după ce acesta l-a lovit și l-a strâns de gât.
În final, bărbatul a fost achitat pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice și a fost condamnat pentru ultraj. Hotărârea din 29 mai 2025 poate fi contestată cu apel.
Actualitate
Campanie de strângere de fonduri destinată achiziției de ghiozdane, complet echipate, pentru aproape 70 de copii din Cugir
Asociația „Implicare și Dăruire Cugir 2023” lansează o nouă campanie umanitară dedicată copiilor cu nevoi din oraș. Sub îndemnul „Împreună putem pune un zâmbet în ghiozdan”, campania se desfășoară în perioada 19–31 august 2026.

Organizatorii își propun să strângă fonduri pentru achiuziția de ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru aproape 70 de copii din Cugir, elevi din clasele I-VIII, identificați de asociație ca având nevoie de sprijin pentru începutul noului an școlar.
Reprezentanții asociației transmit că un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite, oferindu-le copiilor încredere și bucuria de a începe școala în condiții mai bune.
„Un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite – înseamnă încredere, bucurie și șansa de a începe școala cu demnitate. Fii alături de noi și ajută un copil din listă. Orice implicare contează. Împreună facem bine”, este mesajul transmis de Mihaela Bota, președinta asociației.
Cei care doresc să se implice în campanie sau să afle mai multe informații pot suna la 0774 566 719.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Investiție de peste 20 de milioane de lei pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Cugir
Spitalul Orășenesc Cugir va beneficia de o investiție importantă pentru modernizarea infrastructurii ambulatoriului și dezvoltarea programelor de screening. Proiectul are o valoare eligibilă de peste 20,2 milioane de lei și este finanțat prin Programul Sănătate.

Spitalul Orășenesc Cugir a anunțat lansarea proiectului „Elaborare Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire”, în cadrul obiectivului „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea programelor de screening”.
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate, în baza contractului încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar perioada de implementare este de 26 de luni.
Ambulatoriu modern și echipamente medicale pentru diagnostic precoce
Potrivit reprezentanților spitalului, obiectivul general al investiției este consolidarea capacității locale de prevenție, diagnostic precoce și monitorizare a unor boli cu impact major asupra sănătății publice.
Acest lucru va fi realizat prin modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Orășenesc Cugir și integrarea acestuia într-un model funcțional de furnizare a serviciilor medicale preventive.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără:
- modernizarea infrastructurii ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Cugir;
- dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale moderne pentru diagnostic precoce;
- implementarea programelor de screening cardiovascular, oncologic și oftalmologic;
- creșterea accesului populației la servicii medicale și reducerea inegalităților în domeniul sănătății.
Accent pe prevenție și depistarea precoce a bolilor
Investiția urmărește să contribuie la depistarea într-un stadiu cât mai timpuriu a unor afecțiuni cu impact major asupra sănătății populației.
Prin dezvoltarea serviciilor de screening și îmbunătățirea infrastructurii medicale, proiectul vizează inclusiv reducerea mortalității evitabile și a diferențelor teritoriale în ceea ce privește accesul la servicii medicale.
În același timp, modernizarea ambulatoriului este menită să contribuie la îmbunătățirea stării generale de sănătate și a calității vieții locuitorilor din Cugir și din zonele arondate.
Peste 20,2 milioane de lei pentru proiect
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 20.292.390,10 lei, TVA inclus.
Finanțarea este structurată astfel:
- 17.248.531,58 lei – fonduri FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), reprezentând 85% din valoarea proiectului;
- 2.638.010,72 lei – contribuție de la bugetul de stat, reprezentând 13%;
- 405.847,80 lei – cofinanțarea beneficiarului, reprezentând 2%.
Prin această investiție, Spitalul Orășenesc Cugir urmărește dezvoltarea serviciilor medicale preventive și crearea unor condiții mai bune pentru diagnosticarea precoce și monitorizarea afecțiunilor care afectează sănătatea populației.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia