Rămâi conectat

Actualitate

Un recidivist de 38 de ani din Cugir se va întoarce la închisoare după doar patru luni de libertate…

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat de 38 de ani din Cugir, a primit o condamnare la închisoare în regim de detenţie, în urma insistenței sale de a vinde niște bunuri pe care le-a sustras dintr-un apartament.

B. Aurel a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile. Infractorul a ieşit din închisoare în luna iunie 2019, după o condamnare anterioară din care a efectuat aproximativ 18 luni de detenţie. La rămânerea definitivă a acestei sentinţe, se va întoarce după gratii. În noul dosar, B. Aurel este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut în esenţă că în data de 11 ianuarie 2018, pe timp de noapte, a pătruns, în locuinţa persoanei vătămate M. E. A. din Cugir, prin escaladarea peretelui imobilului, de unde a sustras suma de 1.800 de euro, două televizoare, un joc Play Station 3, 10 jocuri video, o tabletă şi un lănţişor din aur de 3 grame, cauzându-i acesteia un prejudiciu de aproximativ 2.700 de euro. Proprietarul locuinţei a lipsit de acasă timp de şapte zile, hoţul reuşind să dea lovitura în această perioadă. A fost prins după ce a încercat să vândă unul dintre obiectele furate unei alte persoane care aflase de furtul comis la locuinţa victimei.

”(…) Martorul fost contact de inculpatul B. A dacă nu doreşte să achiziţioneze un Play Station 3 cu preţul de 300 lei. Martorul nu a fost interesat, iar ulterior, a discutat cu persoana vătămată care i-a spus că nişte persoane necunoscute aupătruns în domiciliul său de unde i-au sustras mai multe bunuri, printre care şi un Play Station 3 de culoare albă şi mai multe cd-uri cu jocuri. În aceeaşi zi, a avut o discuţie cu doi poliţişti şi, în prezenţa poliţiştilor, l-a sunat pe inculpat şi i-a transmis că a găsit o persoană interesată de cumpărarea aparatului, solicitându- i fotografii cu acel joc. Inculpatul i-a trimis pe Watsapp fotografii iar martorul i-a comunicat că îi va da un răspuns în cel mai scurt timp.

După circa o oră, l-a sunat işi au stabilit să se întâlnească în Spălătoria (…) din Cugir, unde inculpatul a venit însoţit de fiul său. Martorul i-a dat inculpatului o bancnotă de 50 lei pe care inculpatuli-a dat-o fiului său pentru a plăti contravaloarea cursei taxi, primind restulcuvenit. După câteva minute, la faţa locului a apărut un echipaj de poliţie care l-a controlat pe inculpat şi pe fiul său, găsind asupra lor restul primit de la taximetrist, iar în plasa pe care inculpatul o avea în mână, au identificat un joc Play Station de culoare albă, două manete cabluri de conectareşi 10 CD-uri cu jocuri, inculpatul recunoscând că le-a sustras din apartamentul persoanei vătămate, împreună cu două televizoare pe care le-a vândut la târg”, astfel este relatată modalitatea prin care a fost prins bărbatul care a spart locuinţa din Cugir.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatul a mai fost obligat la plata către victimă, a sumei de 2.500 euro, respectiv echivalentul în lei de la data plăţii, cu titlu de daune materiale, dar şi a sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa: adevărul.ro




Actualitate

Conducta de apă a orașului Cugir va fi reabilitată. Investiția depășește 17,5 milioane de lei

Cugir INFO

Publicat

în

Conducta de aducțiune a apei tratate către orașul Cugir urmează să fie reabilitată, după ce APA CTTA SA Alba a solicitat emiterea acordului de mediu pentru această investiție. Proiectul vizează înlocuirea unei conducte vechi, aflate într-un stadiu avansat de uzură, și presupune o investiție de peste 17,5 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit Direcției Județene de Mediu Alba, lucrările fac parte din proiectul regional „Reabilitare conducte de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare cu apă Alba, Apuseni și Cugir”.

Intervențiile sunt propuse pe străzile Râul Mare, 21 Decembrie 1989, Ion Creangă, Ciocârliei și Nicolae Copernic, pe drumul județean DJ 704, precum și pe drumul de acces către rezervoarele orașului.

De ce este necesară înlocuirea conductei de apă din Cugir

Conducta existentă transportă apa de la Stația de Tratare Râul Mare Cugir către rezervoarele de alimentare ale orașului. Aceasta a fost pusă în funcțiune în anul 1974 și este realizată din tuburi de beton precomprimat, oțel și polietilenă.

Conform memoriului de prezentare, infrastructura prezintă un grad avansat de uzură și coroziune, ceea ce provoacă avarii frecvente, pierderi de apă și întreruperi ale alimentării. De asemenea, deteriorarea conductei poate determina variații de debit și presiune, existând și riscul afectării calității apei din cauza neetanșeităților.

O altă problemă este reprezentată de faptul că anumite porțiuni ale traseului actual traversează proprietăți private. Acest lucru îngreunează intervențiile în cazul avariilor și poate necesita proceduri juridice pentru asigurarea accesului.

Prin noul proiect, conducta va fi amplasată pe domeniul public, ceea ce ar urma să faciliteze lucrările de întreținere și intervențiile în situații de urgență.

Conductă nouă, cu o lungime de aproape 7 kilometri

Proiectul prevede înlocuirea conductei existente cu una nouă, realizată din fontă ductilă, cu diametre cuprinse între 300 și 600 de milimetri.

Potrivit documentației tehnice, noua conductă va avea o lungime de aproximativ 6,94 kilometri și o durată de viață estimată la cel puțin 50 de ani. Aceasta va putea asigura un debit maxim de 55,15 litri pe secundă, la o presiune de lucru cuprinsă între 6 și 10 bari.

Sistemul va include 11 cămine pentru vane, golire și aerisire, precum și echipamente pentru măsurarea parametrilor și transmiterea datelor necesare monitorizării rețelei.

Conducta va fi montată, în principal, prin săpătură în șanț deschis. Traversările drumului județean, râului Mare Cugir și Văii Gușerii sunt prevăzute a fi realizate prin foraj orizontal dirijat, la o adâncime de cel puțin 6 metri.

Lungimea traversărilor va fi de 25 de metri pentru drumul județean, 50 de metri pentru râul Mare Cugir și 21 de metri pentru Valea Gușerii.

Suprafața de teren ocupată temporar de lucrări este estimată la aproximativ 1,6 hectare. După finalizarea intervențiilor, sistemul rutier și terenurile utilizate temporar vor fi readuse la starea inițială.

Pierderile de apă ar putea scădea semnificativ

Potrivit estimărilor incluse în memoriul tehnic, reabilitarea conductei ar putea reduce considerabil pierderile de apă și costurile de operare.

Astfel, pierderile reale de apă ar urma să scadă de la aproximativ 239.500 de metri cubi pe an la circa 6.100 de metri cubi anual. Totodată, numărul intervențiilor ar putea fi redus de la 195 la numai 5 pe an.

Documentația estimează și o diminuare a costurilor anuale de operare, de la aproximativ 195.000 de euro la 38.600 de euro. În plus, emisiile de gaze cu efect de seră ar putea scădea cu aproximativ 136 de tone echivalent CO₂ anual.

Aceste valori sunt estimări din documentația proiectului, iar rezultatele efective vor depinde de condițiile de exploatare după punerea în funcțiune a noii conducte.

Investiție de peste 17,5 milioane de lei și o durată de 48 de luni

Valoarea investiției pentru conducta de aducțiune din Cugir este estimată la 17.587.266,42 lei, fără TVA. Aceasta face parte dintr-un proiect regional cu o valoare totală de 49.104.453,01 lei, fără TVA.

Durata estimată pentru implementarea investiției este de 48 de luni, perioadă care include proiectarea și execuția lucrărilor.

Memoriul de prezentare a fost elaborat în septembrie 2026 de compania Egis România, iar proiectul se află în faza studiului de fezabilitate.

Lucrările nu pot începe înainte de obținerea acordului de mediu și a autorizației de construire. Solicitarea depusă de APA CTTA SA Alba reprezintă, astfel, o etapă necesară în procedura de pregătire a investiției, care urmărește modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă a orașului Cugir.




Citește mai mult

Actualitate

Atelier Muzical la Centrul Cultural Cugir: cursuri de canto și muzică pentru copii și tineri

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul Cultural Cugir deschide porțile unei noi aventuri: „Atelierul Muzical” coordonat cu multă căldură și dăruire de tânăra Amalia-Cristiana Gruian.

În organizarea Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, copiii și tinerii cu vârste între 4 și 18 ani sunt așteptați să cânte, să se joace, să învețe și să creeze împreună într-un mediu vesel și plin de inspirație.

Potrivit organizatorilor, în sălile Centrului Cultural se vor desfășura activități interactive și distractive cum ar fi: Învățăm prin joc; Dezvoltare completă: Canto, ritm, teorie muzicală și jocuri special concepute;

Încredere în sine: Muzica dezvoltă talentul ascuns și le dă aripi celor mici; Prieteni noi: Locul ideal unde se leagă prietenii frumoase în jurul aceleiași pasiuni.

Programul atelierelor este: Sâmbătă: 11:00 – 13:00; Duminică: 15:00 – 17:00, dar există și program flexibil, în funcție de disponibilitate.

„Locurile sunt limitate, așa că nu sta pe gânduri. Oferă-i copilului tău șansa de a-și descoperi vocea și bucuria de a face muzică. Fiecare copil are un talent unic. Hai să-l descoperim împreună”, este îndemnul directorului Centrului Cultural, Diane Dobrean.

Înscrieri și detalii: 0772 049 649.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir