Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Un mort și doi răniți după ce au fost loviți de un fulger, în zona cetăţii dacice din Munţii Orăştiei

Cugir INFO

Publicat

în

Furtuna din această seară produsă  în județul Hunedoara, în zona Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei, s-a lăsat cu un bilanț tragic.

Trei persoane au fost lovite de un fulger, iar pentru una dintre victime, unul dintre agenții de pază ai monumentului, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Un bărbat a murit, iar doi soţi, aflaţi în vizită în Sarmizegetusa Regia, au suferit traumatisme în urma descărcărilor electrice produse în zona cetăţii dacice din Munţii Orăştiei. Pompierii militari ai Detaşamentului Orăştie, specializaţi în acordarea primului ajutor, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au acţionat pentru salvarea victimelor, doi soţi din Pogoanele, judeţul Buzău.

Cei doi soţi, ce prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor şi a medicilor SAJ şi au fost duşi conştienţi şi cooperanţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Orăştie. Din păcate, pentru a treia victimă nu s-a mai putut interveni pentru salvarea vieţii.

Bărbatul decedat, de 47 de ani din comuna Bucium, făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Centrul judeţului Hunedoara s-a aflat sub incidenţa unui cod galben de vreme rea caracterizat de averse, ce au atins 25 de litri pe metru pătrat, grindină şi descărcări electrice.

Sarmizegetusa Regia este cel mai important obiectiv turistic aflat pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.

În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Aici au fost descoperite în ultimii ani mai multe tezaure de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, multe dintre obiecte fiind considerate unice.

Printre cele mai preţioase piese găsite în situl UNESCO sunt mai multe brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea între 500 de grame şi un kilogram şi jumătate, dintre care 13 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României. Cea mai mare parte din zona Sarmizegetusei Regia nu a fost cercetată sistematic până în prezent.




Ştiri din zonă

Un cetățean turc a fost găsit decedat într-o parcare de pe autostrada A1, la Simeria

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean turc, a fost găsit decedat luni, într-un autoturism aflat într-o parcare de pe autostrada A1 Sebeș–Deva, în zona localității Simeria.

În mașină se mai aflau două persoane, care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:00. La fața locului au ajuns echipajele medicale, însă acestea nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Împrejurările și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir