Învăţământ - Cultură
„Un mărțișor, o floare….., o rază de soare”, la Grădinița „Prichindel” din Cugir
Primăvara a debutat în acest an la Grădinița cu Program Prelungit Prichindel din Cugir cu un proiect inedit, „Un mărțișor, o floare….., o rază de soare”.
Proiectul desfășurat în perioada 28.02.-01.03.2022, s-a materializat printr-un târg de mărțișoare. Simbolurile primăverii, mărțișoarele, au fost lucrate de cele mai pricepute mânuțe ale grădiniței, micii preșcolari.
Scopul acestui proiect a fost acela de a aduce în fața părinților munca celor mici, iar prin valorificarea mărțișoarelor să contribuie și ei la amenajarea curții grădiniței. Din banii strânși în cadrul acțiunii urmează să fie achiziționate florile și arbuștii ornamentali, necesare amenajării rondourilor din curtea grădiniței.
În acest proiect au fost implicați toți preșcolari din grădiniță împreună cu doamnele lor educatoare: grupa mică – „Buburuzelor” – prof. Elena Țigan și Cornelia Uritescu; grupa mică – „Fluturașii” – Delia Suciu și Anca Vinceler; grupa mijlocie – „Steluțelor” – prof. Ioana Gîrloanță și Oana Maierescu; grupa mijlocie – „Florilor” – Angela Sasu și Loredana Oprea; grupa mare – „Ciupercuțelor” – prof. Ilona Bîrsan și Mihaela Urieșu; grupa mare – „Albinuțele” – Lucia Durduc și Margareta Bidiga; grupa combinată – „Pitici isteți” – prof. Adina Trifa și Emilia Budereș;
„Echipa de proiect formată din profesorii: Ioana Gîrloanță, Oana Maierescu, Angela Sasu și Loredana Oprea și doamnele educatoare mulțumesc părinților pentru implicare și susținere în această activitate. Dăruind un mărţişor facem o bucurie cuiva, oferind din căldura sufletească şi din dragostea noastră”, a ținut să transmită profesoara Ilona Bârsan.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Memoria Eroilor – Lecție despre demnitate și iubire de țară, la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir
Joi, 21 mai 2026, zi cu triplă semnificație în acest an – Înălțarea Domnului, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Ziua Eroilor –, profesorii Gabriela Urs și Alin Teodorescu au desfășurat o activitate comemorativă.

Scopul acesteia a fost ca elevii să cunoască semnificația Zilei Eroilor, să descopere personalități și eroi naționali și locali, să înțeleagă sacrificiul deținuților politici și al soldaților și să dezvolte respectul pentru valorile naționale și umane. În cadrul activității, domnul profesor Alin Teodorescu a prezentat semnificația religioasă a sărbătorii. În continuare, elevii au evocat, prin scurte prezentări, eroi români precum Avram Iancu, Iuliu Maniu, Elisabeta Rizea și Valeriu Gafencu.
Un moment de înaltă încărcătură emoțională a fost prezentarea a doi eroi locali: Dumitru Dubleșiu (27 de ani), căzut în luptele din Primul Război Mondial în anul 1915, și Ion Cibian (20 de ani), căzut în luptele din al doilea război mondial în anul 1944, eroi de la care rudele au păstrat ultimele scrisori trimise de pe front.

Scrisoarea lui Dumitru Dubleșiu a fost trimisă soției sale și a compus-o în versuri surprinzând în cuvinte simple cruzimea războiului în care a fost aruncat, dorul de copii, soție, părinți și locurile natale.
„La o mână m-au rănit
În Astria am venit
La un ispital nemțesc
Domne bine mai trăiesc
Numa o țâră îs supărat
Că sunt prea înstrăinat
De aceia n-am socoteală
De s-ar pune o pace în țară
Să mă întorc acasă iară
La nevastă la copii
Și la ce-am lăsat pustii
La pomii cei înfloriți
Și la părinți doriți
De parinți ar fi ce-ar fi
Dar mi jale de copii
Si mi jăle de nevastă
Ce-o rămas de mine acasă
Tot plângând și suspinând
Din inimă greu oftând.
………
Și e verde lemn spinos
Pământule păcătos
Poți să fi acum fălos
De doi ani a tot plouat
Și tu nu te-ai adăpat
Acum toată lumea plânge
Și tu te adăpi cu sânge
Sânge deal muscanului
Până în coma calului.
………
Eu v-am scris câteva sire
să va las de suvenire
Din aceasă grea bătaie
Unde om pre om să taie.”
Ion Cibian (20 ani) a murit în primele zile după ce a terminat perioada de instrucție și a ajuns pe linia frontului. Ultima sa scrisoare a fost adresată familiei și comunica știri despre ceilalți cugireni cu care se afla pe front:

„Să știți că sunt aproape de Guștinu lu Ursu și sunt mai mulți cujereni aici. Să știți dragii mei că Niculiță lu Dubleș îi rănit și a lu Toderescu îs răniți amândoi. De ăștia știu până în prezent dar morți nu sunt nime de la noi că mă întâlnesc mai în toată ziua cu toți.”
Deși era extrem de greu, a izbutit să treacă de cenzura severă a armatei, în mod codificat, că îi este foarte greu:
„Să știți dragii mei că mă gândesc în toată ziua la Relu și la Diță lu Pavel cum au putut suferi 2 ani si ceva pe unde au fost că și eu sunt pe același drum cum au fost și ei.”
Cei doi cugireni, Relu și Diță lu Pavel au luptat la Stalingrad și au reușit să se întoarcă acasă. Înainte să fie încorporat i-a vizitat, și i-au povestit greutățile prin care au trecut, pe care le-a povestit și familiei. Cei de acasă cunoșteau deja aceste suferințe și au înțeles imediat, prin acest exemplu, că și el se afla în aceeași situație grea.
„Eroii nu trebuie amintiți doar în manuale sau la ceremonii. Ei trăiesc prin valorile pe care alegem să le păstrăm: curaj, credință și iubire față de oameni și țară”, a fost mesajul profesoarei de istorie, Gabriela Ursu de la Liceul Tehnologic Cugir.
Activitatea s-a încheiat cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Comportare excelentă a elevilor de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, la etapa județeană a concursului „Educație pentru sănătate”
Performanță excelentă obținută de elevii Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, la etapa județeană a Concursului Național „Educație pentru Sănătate”, aceștia obținând Premiul I, Premiul II și o mențiune.

„Felicitări elevilor noștri pentru rezultatele obținute la concursul „Educație pentru sănătate” – etapa județeană, sub coordonarea doamnei profesor Stela Predescu.
Anamaria Pop – Premiul I
Vladimir Niculaș – Premiul II
Sara Lațiu – Mențiune
Suntem mândri de munca, seriozitatea și implicarea voastră!
Le urăm mult succes elevilor Anamaria Pop și Vladimir Niculaș, care ne vor reprezenta sâmbătă la etapa interjudețeană!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
