Rămâi conectat

Actualitate

Un maidanez a mușcat astăzi un comerciant în Piaţa ”Complex” din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Că înmulţirea haotică la Cugir a câinilor fără stăpân a devenit o tristă şi periculoasă realitate nu mai este o noutate pentru localnici, de ani buni. Cu toate eforturile depuse de administraţia locală de a stopa fenomenul creşterii numărului nevinovatelor patrupede, situaţia este pierdută de sub control, iar câinii vagabonzi au devenit parte integrantă a comunităţii de sub Dragana.

caini-maidaneziŞi asta n-ar fi poate cea mai gravă problemă dacă animalele, flămânde şi bolnave, n-ar pune în pericol sănătatea cetăţenilor devenind de la o zi la altă tot mai agresive, făcând ca numărul celor muşcaţi să fie în creştere. În urmă cu puțin timp un localnic a fost muşcat de câini în timp ce se deplasa pe bicicletă, un copil s-a trezit cu piciorul sfâşiat, iar un om ce mergea paşnic pe strada s-a trezit atacat de o haită de câini de care cu greu a scăpat să nu fie rănit foarte grav. Şi nu sunt decât câteva exemple din zecile de cazuri care se petrec în acest oraş.

 Astăzi, un alt caz s-a petrecut la câţiva metri de piaţă ”Complex”, într-un loc apropiat de nişte containere de gunoi, de unde s-a repezit un câine agresiv care l-a muşcat de picior pe Ioan Popa, un comerciant de legume şi fructe care de ani de zile vinde produse în piaţa respectivă.

 Omul s-a deplasat la serviciul de urgenţă al Spitalului Cugir pentru a primi îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu ”plagă produsă prin mușcătură”, disperat ca nu cumva animalul să fie turbat.

 ”De aici mi s-a recomandat să merg la serviciul Boli Infecțioase din Alba Iulia pentru investigaţii şi tratament antirabic, deoarece nu este exclus ca animalul să fi fost turbat. Asta înseamnă trimitere de la medicul de familie, cheltuieli proprii de deplasare, pierderea unei zile de lucru la care se adăugă stresul legat de pericolul care mă paşte, în cazul în care animalul a fost bolnav”, ne-a declarat indignat comerciantul.

 Nu suntem în măsură să dăm cuiva sfaturi cum şi ce să facă în cazul câinilor comunitari. Dacă primăria a întreprins nişte măsuri, fie ele nu atât de ferme, grav este faptul că reacţia unor aşa-zişi protectori ai animalelor nu face decât să perpetueze o situaţie care conduce la punerea în pericol a sănătăţii oamenilor, în special a copiilor care le ating, le inhalează dejecţiile uscate de prin parcuri sau de pe stradă, şi în faţa cărora pot deveni oricând persoane agresate.

Este inadmisibil ca pozând în protector al animalelor să te duci la locaţia amenajată de primărie, unde sunt adăpostiți câinii comunitari şi să ceri sub semnătura să fie eliberate anumite patrupede cu promisiunea că o să ai grijă de ele, când de fapt tu o sa le dai din nou drumu prin oraş. Sau să-i aciuești pe lângă blocurile de locuinţe, dându-le să mănânce şi adăpostindu-le în scările de bloc, arătând cât de dragi îţi sunt acestea. Or, asemenea atitudini nu înseamnă nici pe departe civilizaţie, ci mai degrabă, dispreţ faţă de cei mulţi!

FOTO: ARHIVĂ




Publicitate
4 Comentarii

Un comentariu

  1. Aron Felicia

    14.05.2013 la 19:05

    Dar despre necesitatea adoptarii unei hotarari locale referitoarea la adoptarea unor amenzi usturatoare pentru cei care abandoneaza cainii de ce nu scriem? De ce nu scriem si un articol de genul; asta? De unde credeti, stimabile, ca provin acei caini vagabonzi??? Oare din curtile oamenilor iresponsabili, nepasatori si delasatori? Va spun eu sigur ca de acolo provin, de acolo se trage inmultirea haotica a patrupedelor comunitare. De ce nu aplicam niste amenzi de genul? De ce sa nu bagam lumea in sperieti? Civilizatie??? Trebuie lucrat la responsabilitate si mentalitate si apoi sa vorbim despre realul pericol reprezentat de catei, pericol care de fapt porneste de la cetateni. Noi suntem principalii responsabili pt inmultirea lor necontrolata si apoi ne plangem ca am fost muscati si dam vina pe vecinu’, aruncam pisica moarta peste gard. Tipic.

  2. Autor

    14.05.2013 la 22:21

    Dna Aron va apreciez observatia cu privire la art. Vreau sa precizez insa, faptul ca in materialele anterioare am scris despre ceea ce d-voastra sugerati. Un loc de unde provin cainii il reprezinta gospodariile celor care au gradini si anexe pe deal. De aici vin f. multi caini , mai ales toamna cand proprietarii le dau liber sa mearga unde vor. Poate fi real si faptul ca la intrarea in Cugir sunt descarcatiela ceas de noapte masini pline cu caini adusi din localitati invecinate. Deocamdata n-a fost depistat nimeni facand asta. Dar nu este exclusa o asemenea varianta. Oricum este o problema grava ce necesita interventiea ferma a autoritatilor. Poate ca propunerea facuta de unii parlamentari de a-i sanctiona drastic pe cei care hranesc animalele fara stapan va crea o descurajare a tolerarii acestui fenomen.

    • radu ichim

      18.05.2013 la 9:03

      Cum adica?!”a-i sanctiona drastic pe cei care hranesc animalele fara stapan”??!!Daca administratiile locale nu fac nimic , le lasam sa moara de foame!?Sau asteptam sa ne manance ele pe noi?Peste tot an lume animalele fara stapan sint hranite de localnici.An Italia sint mii de oameni care fac asta si chiar asociatii umanitare.

    • Eu

      18.05.2013 la 15:27

      Mai, nene autorule…asa zici tu ca ar fi bine ca legea de penalizare a cetatenilor care hranesc maidanezi sa fie la nivel national? pai unde ai trait pina acuma, sub o piatra? cum poti sa faci astfel de afirmatii ? Suntem in secolul XX pentru Dumnezeu, cum e posibil sa gindesti asa, mai ales unul ca tine care ar trebui sa isi folosesca mintea,sa apere tot ceea ce insemna viata,adevar, cunoastere, nu sa o lase sa puieze niste aberatii…
      Cum e posibil sa gindesti asa, in zilele noastrte, cind deja se merge in concediu pe luna, tu vi si spui ca solutia mortii prin infometare , este una ok? unde traiesti pentru Dumnezeu?
      Acest fenomen, cum ii spui tu, are de-a face cu niste VIETI, date de Dumnezeu , pe care noi oamenii,am avut obligatia sa le gestionam, iar faptul ca nu am fost in stare, nu inseamna ca acele vieti trebuiesc pierdute, in maniera pe care o sustii tu. Ciinii fara stapin nu au nici cea mai mica vina ca au venit pe lume.Cei vinovati de situatia in care se gasesc ,suntem noi, toti, printre care si tu. Iar acum trebuie sa suportam consecintele faptelor noastre si sa facem ceva care sa schimbe lucrurile in bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

B[rbat de 43 de ani din Cugir, reținut pentru conducere fără permis și distrugere, după ce ar fi lovit o autospecială de poliție

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 12 octombrie 2026. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

Potrivit cercetărilor, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe raza orașului Cugir, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La un moment dat, polițiștii i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea. În aceste împrejurări, autoturismul ar fi acroșat autospeciala folosită de polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocând pagube materiale.

În cursul zilei de 13 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.




Citește mai mult

Actualitate

Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.

Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.

Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.

Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.

Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir