Știrea ta
Un cetățean care deține o gradină în zona vii din apropierea „Stadionului Nou” și-a improvizat o scurgere direct în stradă, exasperându-și vecinii
Lipsa canalizării menajere în zona vii, din apropierea stadionului nou, a făcut ca un cetățean să devese dejecțiile provenite din gospodăria proprie direct în stradă, exaperându-și astfel vecinii, care sunt supuși zilnic la un miros greu de descris prin cuvinte.
Dar iată ce ne-a scris un cititor al cugirinfo.ro referitor la acest subiect: „Un cetățean care și-a cumpărat o grădină în zona vii, din apropierea stadionului nou din Cugir, si-a făcut scurge direct în drum. Aceasta degajă un miros groaznic și în plus, noi, ceilalti vecini, suntem obligați să facem slalom prin aceea mizerie ce se scurge din curtea respectivă. De asemenea doresc să aduc la cunoștința autorităților că respectivul cetățean a făcut o improvizație a rețelei electrice ce poate provoca oricând probleme mari în zonă. Dacă autoritățile locale nu vor lua măsuri în vederea remedierii situației ne vom adresa direct Gărzii de Mediu și DSP Alba căci oricum în zona vii, pe lândă probleme dejecțiilor, cu toate că s-a făcut curățenie pe lângă gardul stadionului, acum este din nou ca înainte. Primăria Cugir s-a rezumat doar la a lipi două trei afișe cu aruncarea gunoiului este strict interzisă, însă unii locuitorii din zonă aruncă în continuare gunoaie care degajă un miros de mortaciuni”.
Știrea ta
În zilele ploioase, străzile Arinului și Toamnei din Vinerea arată ca după război
Mai multe străzi din Vinerea au fost reabilitate, însă nu și străzile Arinului și Toamnei, care au rămas pline de gropi și de noroi, iar după fiecare ploaie mai serioasă arată ca „după război”.
Un cititor al cugirinfo.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini în care prezintă cele două străzi. După cum se poate observa, gropile care s-au format pe străzi sunt extrem de mari, deplasarea cetățenilor realizându-se cu dificultate atât pe jos, cât și cu mașina.
„De mult timp reprezentanții Primăriei Orașului Cugir se laudă că au asfaltat multe străzi din Vinerea, însă pe aceste două străzi, nici măcar nu s-au obosit să astupe cu pietriș. Ca pieton este foarte greu să traversezi, pe vreme ploioasă, pe străzile Arinului si Toamnei, deoarece s-au format gropi uriașe. Pe aceste două străzi menționate locuiesc zeci de oameni, familii cu copii mici și sunt nevoiți să îndure nepăsarea autorităților. Vinerenii care locuiesc pe străzile Arinului și Toamnei au astupat în trecut gropile mari cu pietriș, pe timpul și banii lor, și chiar au făcut, de nenumărate ori, sesizări la Primărie, însă a fost în zadar”, a transmis cititorul.
Știrea ta
Un crescător de ovine din Cugir susține că braconierii i-ar fi împușcat doi câini de pază, pe Valea Dăii
Un crescător de ovine din Cugir ne-a contactat și ne-a relatat că acum o săptămână de zile, braconierii i-ar fi împușcat doi dintre câinii de pază ai turmei, pe drumul forestier care duce spre Fețeni, în Valea Dăii.
Iată ce n-a relatat cetățeanul respectiv:
„În cursul săptămânii trecute, pe raza orașului Cugir, mai exact pe Valea Dăii, pe drumul către Fețeni, mi-au fost împușcați doi câini ciobănești. În timp ce treceam cu oile pe drumul forestier câini au rămas la un moment dat în urma turmei, iar eu fiind ocupat în acel moment cu mânatul acesteia nu am băgat de seama. După ce am văzut că nu mai vin am început să-i caut și i-am găsit împușcați pe marginea drumului către Fețeni. Nu știu cine ia împușcat, dar zona respectivă este plină de branconeri care organizează partide de vânătoare ilegale, iar autoritățile abilitate închid de cele mai multe ori ochii. Pentru braconieri a fost simplu să apese pe trăgaci și să împuște cei doi câini, însă nu s-au gândit cât de mult costă șă crești și să hrănești un câine de pază pentru o turma de oi. Autoritățile ar trebui să ia măsuri împotriva celor care dețin arme de vânătoare ilegal, deoarece în zona respectivă a ajuns să-ți fie frică să mai mergi pe drumul forestrier ca nu cumva să fi confundat cu un animal sălbatic și să fi împușcat. Cei de la Fondul de Vânătoare sunt la curent cu problema braconierilor și au promis că o să ia măsuri împotriva acestora”.
Știrea ta
Pavajul se „scufundă” pe Bulevardul Alexandu Sahia, dar autoritățile locale nu par a fi interesate
Pavajul de pe Bulevardul Alexandu Sahia a început să se „scufunde” la propriu, iar autoritățile locale, care au fost anunțate nu au intreprins nimic de mai bine de două săptămâni de când au fost sesizate cu privire la aceasta problemă.
Iată ce ne-a scris un cititor al cugirinfo.ro, pe aceast temă: „De două săptămâni pavajul de pe Bulevardul Alexandu Sahia, din apropierea intersecției cu străzile 21 decembrie 1989 și Rozelor a început să se „scfunde”. Am anunțat Primăria Cugir despre acestă problemă însă au trecut două săptămâni fără ca măcar cineva de la primărie să vină și să vadă despre ce este vorba, ca să nu mai vorbim de remedierea problemei. Chiar nu-i pasă nimănui din primărie că se degradează această arteră emblematică a Cugirului?”
-
Din judeţacum 6 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 6 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum o lună
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
Nimic
25.06.2021 la 11:38
Întrebați-l pe acest bun samaritean el unde își deversează dejecțiile !!! Mergi la el să vedeți improvizații la curent…din câte construcții are pe terenul lui întrebați-l pentru câte are proiect făcut ….un om de nimic care este certat cu toți dar absolut toți vecinii. Mergeți acolo și o să vedeți că nu vă mint cu nimic.