Actualitate
Un bărbat din Cugir a scăpat de plata unei amenzi, după ce ar fi aruncat deșeuri pe malul unui râu, datorită unor gafe ale polițiștilor locali
După ce a fost fotografiat în timp ce arunca deșeuri pe malul unui râu, un bărbat din Cugir a scăpat fără nicio sancțiune deoarece polițiștii locali nu au constatat fapta cu propriile simțuri și mai mult decât atât, au greșit persoana amendată.
Potrivit procesului verbal de sancţionare, bărbatul (S. Teodor) este acuzat că s-a deplasat în 29 octombrie 2019, cu un autoturism Dacia care s-a dovedit că avea plăcuţe de înmatriculare false, pe malul râului Cugir şi a aruncat deşeuri într-o zonă în care era interzis acest lucru.
Fotografii cu bărbatul în timp ce arunca gunoiul pe malul râului au fost făcut publice, ulterior, iar peste aproape o lună de zile Poliţia locală s-a sesizat şi l-a amendat.
În 26 noiembrie 2019, acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei, procesul-verbal fiind primit acasă în data de 2 decembrie. În aceeaşi lună, bărbatul a contestat amenda la Judecătoria Alba Iulia, iar în 26 februarie 2021 a fost pronunţată prima decizie.
Judecătorul s-a referit în motivarea deciziei şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede să fie respectată o anumită proporţie între prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului.
• „Fapta nu a fost constatată prin propriile simţuri”
Şoferul a fost absolvit de vină de către magistratul care a judecat cauza, după ce Poliţia Locală a susţinut, la rândl său, că nu se opune anulării procesului verbal.
”Din actele dosarului reiese că la întocmirea actului de sancţionare au fost avute în vedere planşele fotografice depuse la fila 13 şi că transportul în discuţie a fost făcut cu autoturismul marca Dacia. Având în vedere că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului nu a fost constatată prin propriile simţuri de către agentul constatator, instanţa apreciază că prezumţia simplă de temeinicie de care actul atacat se bucură este una mai puţin caracterizată în raport cu prezumţia de nevinovăţie astfel încât revine intimatului sarcina de a produce probele necesare dovedirii temeiniciei actului atacat”, astfel a motivat judecătorul soluţia pronunţată în dosar.
Se mai susţine că, din probele administrate reiese că petentul nu a folosit autoturismul marca Dacia având ataşate plăcuţe cu nr de înmatriculare (…) şi că nu a săvârşit fapta reţinută în procesul verbal criticat. Acesta a relatat instanţei că nu a deţinut niciodată un autoturism marca Dacia Papuc, la fel ca cel ce a fost fotografiat, el arătând că este posesorului unul alt tip de autovehicul. A depus
Deciza a fost luată după ce s-a solicitat de la Poliţia Cugir şi o copie a dosarului penal deschis în 2019 pe numele şoferului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. Acesta a fost acuzat că a montat pe autoturismul cu care a transportat gunoiul plăcuţe cu numărul de înmatriculare ce aparţineau altui vehicul şi care a fost radiat anterior din circulaţie.
Nici ancheta penală nu a mers mai departe în ceea ce priveşte persoana sancţionată cu amendă. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu a fost conetstată, astfel încât a răms definitivă. S. Teodor nu va plăti amenda de 200 de lei aplicată de Poliţia Locală a oraşului Cugir.
Actualitate
Cugirul a găzduit cea de-a XXVII-a Conferință a Societății Române de Pirotehnie și Detonică
Specialiști din domeniul pirotehniei și detonicii au participat la Cugir la cea de-a XXVII-a ediție a Conferinței Societății Române de Pirotehnie și Detonică „Constantin Bodin”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria orașului Cugir, a avut ca temă principală „Viitorul pirotehniei și detonicii – tehnologii, riscuri și competențe pentru o lume în schimbare”.

Deschiderea conferinței a fost marcată de alocuțiunile președintelui SRPD, dr. ing. Călin Curea, și ale președintelui de onoare al societății, Constantin Bodin, care a intervenit prin videoconferință de la sediul ROMARM București. Un mesaj de salut le-a adresat participanților și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.
Programul reuniunii a cuprins prezentări și dezbateri dedicate evoluțiilor tehnologice, siguranței în domeniul pirotehniei și detonicii, precum și pregătirii și dezvoltării competențelor profesionale în industria de apărare.
Printre subiectele prezentate s-au regăsit:
- Uzina Mecanică Cugir: „Dincolo de tehnologie – factorul uman în siguranța pirotehnică și detonică”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Viitorul pirotehniei și detonicii”;
- Uzina de Produse Speciale Dragomirești: „Pirotehnia și detonica în contextul războiului actual”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Realitatea virtuală și augmentată în industria de apărare – simularea riscurilor pirotehnice și dezvoltarea capacităților profesionale”.
De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze expozițiile organizate la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir, unde au putut afla mai multe despre activitatea și realizările celor două unități industriale.
În cadrul conferinței s-a desfășurat și Adunarea Generală a Societății Române de Pirotehnie și Detonică, a precizat dr. ing. Călin Curea, președintele organizației.
Acesta a subliniat importanța evenimentului pentru comunitatea profesională și pentru tradiția industrială a orașului: „Prin organizarea acestei conferințe, Cugirul își consolidează rolul de centru cu tradiție în industria de apărare din România, oferind un cadru de dialog pentru specialiștii interesați de evoluția tehnologiilor, siguranța industrială și pregătirea profesională în domeniul pirotehniei și detonicii”, a declarat Călin Curea.
Prin temele abordate și schimbul de experiență dintre participanți, conferința a reprezentat un prilej de analiză a provocărilor actuale din domeniu și a direcțiilor de dezvoltare a pirotehniei și detonicii în contextul transformărilor tehnologice și al cerințelor de siguranță.
Constantin PREDESCU
Actualitate
„Ziua Mondială a Diabetului”, marcată la Cugir printr-un eveniment dedicat informării și prevenirii bolii
Cea de-a IV-a ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului s-a desfășurat joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir, fiind organizată de Asociația „Implicare și Dăruire”, condusă de Mihaela Bota.

Evenimentul a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la diabetul zaharat, la riscurile și complicațiile asociate acestei afecțiuni, precum și la importanța prevenirii și depistării precoce. Manifestarea s-a adresat în special persoanelor diagnosticate cu diabet și familiilor acestora, reunind medici specialiști, farmaciști și medici de familie.
Ediția din acest an a avut loc la Restaurantul „Elegance” din Cugir și a inclus prezentări medicale, testări gratuite ale glicemiei și tensiunii arteriale, precum și discuții interactive cu participanții. Peste 50 de persoane au beneficiat de aceste evaluări, având totodată ocazia să primească informații și recomandări utile privind gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.
„Ediția de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului a fost un eveniment dedicat conștientizării diabetului și complicațiilor pe care această boală le poate provoca. În cadrul reuniunii au avut loc prezentări medicale, testarea glicemiei și a tensiunii arteriale pentru peste 50 de participanți, precum și discuții cu pacienții, într-un cadru în care cei prezenți au primit informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației „Implicare și Dăruire” Cugir, care cunoaște îndeaproape provocările acestei afecțiuni, fiind mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.
În cadrul manifestării au susținut prezentări: dr. Petra Platon, dr. Zoltan Kudor, dr. Elisabeta Podar, psihologul Ancuța Mizgai și asistentul medical Lavinia Drăghiță. Intervențiile acestora au abordat aspecte medicale și psihologice legate de diabet, oferind participanților informații importante pentru o mai bună înțelegere și gestionare a bolii.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece la nivel mondial trăiește cu diabet, iar peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2. Un aspect îngrijorător este faptul că aproape jumătate dintre persoanele afectate nu știu că suferă de această boală.
Prin organizarea acestei manifestări, Asociația „Implicare și Dăruire” Cugir continuă demersurile de informare și sprijinire a persoanelor afectate de diabet, promovând prevenția, controalele medicale periodice și accesul la informații corecte, ca elemente esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea complicațiilor.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene