Actualitate
Tribunalul Alba a publicat motivarea hotătârii de condamnare a medicului de familie din Cugir, care a prescris 166 de rețete ilegale
Tribunalul Alba a motivat decizia prin care a hotărât condamnarea unui medic de familie din orașul Cugir la închisoare cu suspendare pentru că prescris ilegal medicamente, din care o parte sunt din categoria drogurilor de mare risc.
Potrivit celor reținute în rechizitoriu, medicul de familie B. A. Ș., a prescris, în perioada ianuarie 2014 – martie 2015 mai multor pacienți, pe baza rețetelor medicale întocmite, medicamente asimilate drogurilor de mare risc, fără ca acestea să fie necesare din punct de vedere medical, iar medicamentele respective au fost ulterior ridicate de la farmacie de către alte persoane, cărora le erau necesare pentru tratarea unor boli de care sufereau.
De asemenea, în rechizitoriu s-a mai menționat că în perioada 2014-2016, medicul, ”aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii unui număr de 153 rețete medicale, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la diagnosticul stabilit unor pacienți, prescriindu-le anumite medicamente, care ulterior au fost ridicate de către alte persoane”.
Pe un număr de 13 rețete a fost prescris și apoi eliberat compusul ”codeine fosfat”, substanță considerată drog de mare risc. În hotărârea instanței sunt cuprinse concret toate rețetele eliberate de către medic. De exemplu, la data de 12 decembrie 2014 a emis o rețetă pe numele unui copil, medicamente care au fost ridicate în data de 13 decembrie 2014 de către o altă persoană. ”Conform declarației de martor a numitului Y. D., acesta nu a fost la consultație în data de 12 decembrie 2014, nu o cunoaște pe R. A. și nu a primit medicamentele prescrise în această rețetă. Valoarea compensată a rețetei este 48,85 lei”, se precizează în hotărâre. În 27 mai 2015 a emis o altă rețetă, tot la categoria copil, medicamente care figurează că au fost ridicate tot de o altă persoană.
”Aceasta a precizat că nu a ridicat medicamentele prescrise pe rețetă, nu cunoaște nici o persoană cu numele V. I., iar semnătura nu îi aparține. Nu cunoaște ce s-a întâmplat cu medicamentele prescrise pe rețetă. Nu a fost niciodată în posesia sa, a văzut-o prima dată cu ocazia declarației. Valoarea compensată a rețetei este 41,99 lei”, se susține în motivare. Și restul de peste 160 de rețete eliberate în perioada respectivă au același scenariu: au fost eliberate pe numele unor copii sau persoane cu handicap, pentru a beneficia de compensare, dar, în final, medicamentele au fost ridicate de alte persoane.
Casa de Asigurări de Sănătate Alba, prin faptul că a decontat rețetele întocmite în mod fraudulos de către inculpat, a suferit un prejudiciu material în sumă de 9.850,25 lei, care a fost acoperit integral de către inculpat. ”Tribunalul constată că nu sunt incidente prevederile art. 396 Cpp întrucât, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunilor, de eforturile depuse pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii și de posibilitățile sale de îndreptare, Tribunalul apreciază că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse”, se mai susține în hotărârea instanței de judecată din februarie 2019. În consecință, medicul a primit pedeapsa de 1 an de închisoare cu amânarea aplicării, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. Procurorii DIICOT nu au fost, însă, întrutotul de acord cu decizia Tribunalului și au contestat-o la Curtea de Apel.
Actualitate
52 de cupluri din Cugir au sărbătorit 50 de ani de căsnicie
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, 52 de cupluri din Cugir care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite în cadrul unei festivități organizate la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”.

Evenimentul a început la ora 14:00 și a inclus o slujbă religioasă de binecuvântare. Cuplurile aniversate au fost felicitate de primarul orașului Cugir, Adrian Teban, viceprimarul Călin Furdui și reprezentanții Centrului Cultural „Valentin Uritescu”.
În semn de apreciere pentru cei 50 de ani petrecuți împreună, aniversații au primit flori, diplome de onoare și un sprijin financiar simbolic. Festivitatea a continuat într-o atmosferă de sărbătoare, cu șampanie, gustări și momente artistice.
În discursul său, primarul Adrian Teban le-a transmis cuplurilor sărbătorite urări de sănătate și le-a mulțumit pentru exemplul de statornicie și armonie oferit comunității.
„Pentru comunitatea noastră reprezentați un adevărat model de armonie. Ne dorim ca modelul dumneavoastră de familie să rămână un reper pentru generațiile următoare, deoarece comunitățile puternice se întemeiază pe familii solide”, a declarat primarul Adrian Teban.

Cuplurile aniversate sunt:
Andreica Silviu Teodor și Maria
Bărdăhan Emil și Maria
Binder Vilhelm-Oscar și Maria – doar diplomă transmisă
Boie Ioan și Aurica
Căprioru Mihai și Maria
Ciobanu Dumitru și Vergina
Coman Gheorghe și Crimișoara
Comșa Ioan și Maria
Crișan Virgil și Viorica
Cugerean Cornel și Antoana
Dăscălescu Dumitru și Veronica
Deak Carol și Maria
Dincă Dumitru și Margareta Elena
Dubleș Dumitru și Domnica
Filip Vasile și Doina
Ghenescu Vasile și Aurica
Gherdan Ioan Sorin și Maria Reghina
Grigor Vasile și Alexandrina
Grozav Virgil și Florentina
Herlea Ilie și Ana
Horhat Mircea și Maria
Ispas Ioan și Ana Elisabeta
Jurj Gheorghe și Ana
Lazăr Simion și Lilia
Malan Nicolae și Floarea
Matei Iosif și Paraschiva
Mărginean Ion și Maria Ana
Meteș Vasile și Virginia
Militaru Aurel și Ana
Modoran Gheorghe și Rodica
Mureșan Gheorghe și Ana
Nicoară Ludovic și Stela
Paștiu Nicolaie și Emilia
Păcurariu Mircea Eugen și Gizela
Popa Lucian și Maria
Popescu Fănel și Tanța
Rad Ioan și Firuța
Rotaru Petru și Ecaterina
Sabău Iosif și Natalia
Serdiuc Mircea și Mariana
Sibișan Dumitru și Maria
Sima Eugen Nicolae și Stela Maria
Stănică Ioan și Ileana
Suciu Ilie și Florica
Surd Aurel și Constantina
Todoran Simion și Cornelia
Topîrcean Ioan și Ana
Turculeț Vasile și Maria
Vasilcan Dumitru Radu și Maria
Vodă Ioan și Ana
Zămora Ioan și Florica
Zdrengea Avram și Ana Cornelia
Prin această tradiție, comunitatea din Cugir își exprimă respectul și recunoștința față de cuplurile care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii bazate pe încredere, răbdare și respect reciproc.
Actualitate
Ziua Mondială a Inimii celebrată de Rotary Club Cugir Anima Mundi
Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii sărbătorităin 29 septembrie, Rotary Club Cugir Anima Mundi a organizat evenimentul „Promenada Inimilor”, o acțiune dedicată promovării sănătății cardiovasculare și conștientizării importanței prevenției în menținerea unei vieți sănătoase și active.

Participanții au luat parte la o plimbare simbolică pe traseul Stadionul Parc – Prichindel – Catedrala Ortodoxă, demonstrând că mișcarea este una dintre cele mai simple și eficiente metode de protejare a sănătății inimii. Activitatea fizică regulată contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale normale, la controlul greutății corporale, la reducerea riscului de diabet și la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, care continuă să reprezinte una dintre principalele cauze de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial.
La finalul promenadei, în cadrul cortului amenajat la Catedrală, participanții au beneficiat gratuit de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei. Aceste evaluări simple, realizate periodic, pot contribui la depistarea precoce a unor factori de risc importanți și pot oferi oportunitatea adoptării unor măsuri preventive înainte ca problemele de sănătate să se agraveze.
Ziua Mondială a Inimii reprezintă un prilej de a reaminti că prevenția este esențială. O alimentație echilibrată, activitatea fizică regulată, renunțarea la fumat, gestionarea stresului și controalele medicale periodice sunt pași importanți pentru protejarea inimii și îmbunătățirea calității vieții. Prin informare și prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase, multe afecțiuni cardiovasculare pot fi prevenite sau ținute sub control.
„Ne-am bucurat să avem alături de noi reprezentanți ai Rotary Club Alba Iulia și Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, tinerii entuziaști din Interact Cugir, precum și seniorii de la Centrul Lotus, a căror prezență a dat un plus de valoare și căldură acestui eveniment dedicat sănătății și solidarității comunitare.
Mulțumim tuturor participanților, voluntarilor și partenerilor care au răspuns invitației noastre și au ales să susțină acest demers. Împreună am transmis un mesaj important: sănătatea inimii începe cu prevenția, iar fiecare pas făcut astăzi poate însemna o viață mai sănătoasă mâine. ne-a declarat Dorina Satmari- președinta Rotary Club Cugir Anima Mundi.
În același timp, tinerii de la Interact Cugir (aripa noastră tânără, copii între 12-18 ani) au făcut un campionat de fotbal”, ne-a declarat Dorina Satmari – președinta Rotary Club Cugir Anima Mundi.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia