Rămâi conectat

Administraţie

Transportul local din Cugir intră în linie dreaptă, gestiune delegată, prin licitaţie publică deschisă

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat forma de delegare a serviciului de transport public local în oraşul Cugir, respectiv gestiune delegată, prin licitaţie publică deschisă, Studiu de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului public de transport public local de persoane prin curse regulate, Regulamentul pentru efectuarea transportului public local în oraşul Cugir.

Aleşii locali au aprobat, de asemenea, caietul de sarcini al serviciului de transport public local prin curse regulate, proiectul de contract de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane, documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport prin procedura de licitaţie publică deschisă.
În cadrul aceleiaşi reuniuni, s-a constituit Comisia de evaluare a ofertelor prezentate în cazul procedurii de licitaţie publică deschisă pentru delegarea serviciului de transport public local în oraşul Cugir, având următoarea componenţă: ing. Marius Jibotean, administrator public – preşedinte; membri: ec. Alin Valasă – director Direcţia venituri, jr. Mădălina Uritescu – consilier juridic, Aurelian Stanciu – şef SPSGC, Isabela Toma – consilier juridic ADPP (secretar), ec. Adriana Ştefănuţ – şef serviciu buget – membru supleant, ing. Marius Popa inspector ADPP – membru supleant.

Constantin Predescu




Administraţie

Adrian Teban, primar Cugir: „Sper ca Republica Moldova să adapteze administrația locală la structurile europene, pentru implementarea proiectelor”

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a luat parte recent, la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova.

Potrivit edilului din Cugir, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Alexei Buzău,reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, au prezentat pașii făcuți de Republica Moldova în parcursul său european și despre reforma administrației publice locale.

„In interventia mea am subliniat necesitatea ca autoritățile locale să aibă atât capacitate administrativă, prin oameni cu expertiză, cât și capacitate financiară, prin resurse predictibile, pentru a-și putea planifica și implementa proiectele.

Spre deosebire de România, sper ca Moldova sa reuseasca sa adapteze administratia locala la structurile europene, nu pentru ca ne-ar cere cineva ci pentru a fi mai eficienti si a avea proiecte integrate, nu fragmentate cu multe resurse risipite”, a declarat Adrian Teban pentru Cugir Info.

În opinia sa, este esențial ca reforma să stabilească competențe clare pentru fiecare nivel de administrație și resursele financiare aferente.

În cadrul întâlnirii a fost adoptată o Declarație comună privind prioritățile grupului și s-a aprobat programul de lucru.

„Vom avea anual câte o întâlnire la Bruxelles și la Chișinău, pentru a discuta problemele concrete ale administrațiilor locale în acest proces. Republica Moldova are nevoie de administrații locale puternice pentru a reuși în parcursul său european”, a precizat primarul Cugirului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administraţie

Documentație tehnică pentru construirea unei grădinițe în localitatea Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Aleșii locali ai Cugirului au aprobat documentația tehnico-economică – faza PT și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Construire Grădiniță în localitatea Vinerea – orașul Cugir”.

Prin proiectul în faza de proiectare PT pentru obiectivul de investiţie amintit, finanțat în cadrul Programului „Regiunea Centru” aferent perioadei de programare 2021-2027, se propune construirea unei unități de învatămînt preșcolar.

Obiectivul principal îl reprezintă construirea unei gradinițe în care vor funcționa 3 grupe cu o capacitate de maxim 20 de copii/grupă.

Clădirea va fi organizată sub formă pavilionară având 3 corpuri principale care vor adaposti funcțiunile de bază (cele 3 săli de grupă și o sală multifuncțională) precum și o zonă centrală care asigură funcțiunile adiacente.

Valoarea totală a investiției – faza PT este de 13.025.108,68 lei, inclusiv TVA, din care valoarea aferentă construcțiilor și montajului (C+M) este de 7.943.110,04 lei, inclusiv TVA

Durata de implementare a proiectului este 36 de luni, dintre care lucrările de execuție se vor derula pe o perioadă de 17 luni.

De menționat că localitatea Vinerea, localitate componentă a orașului Cugir, nu dispune de o infrastructură de învățământ preșcolar care să răspundă în mod corespunzător nevoilor comunității locale și cererii existente pentru servicii de educație timpurie. Prin realizarea investiției se va construi o grădiniță cu o capacitate de 45–60 de copii, în localitatea amintită, str. Merilor nr. 4, în incinta Școlii Gimnaziale

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir