Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

„Toamna Veselă” – Expoziție de figurine realizate din fructe și legume de sezon, organizată la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

„Toamna veselă” este numele expoziției organizate de preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Cugir, structură a Școlii gimnaziale „Singidava”.

Activitatea a fost o provocare lansată în cadrul proiectelor educaționale „ECOGRĂDINIȚA” și „ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ ŞI ACTIVITATE FIZICĂ”, ale căror coordonatoare sunt educatoarele: Anca Vinceler, Delia Durduc, Andreea Popa și Lucia Durduc, pornind de la conceptele „Fructe și legume colorate/Ne dau multă sănătat” și „Natura noi o ocrotim/Ca mai bine să trăim”.

Scopul activității a fost crearea unor contexte nonformale în care preșcolarii să vină în contact direct  cu aceste minuni ale naturii care sunt legumele și fructele, cunoscută fiind reticența copiilor de a consuma legume și fructe.

Miros de fructe și legume coapte s-a simțit în cele șapte săli de  grupă ale grădiniței, unde preșcolarii și-au exersat imaginația și îndemanarea în confectionarea de figurine din fructe și legume. Alături de coordonatoarele activității, o implicare deosebită a avut-o întreg colectivul de cadre didactice format din: Ilona Bârsan, coordonatoarea grădiniței, Mihaela Urieșu, Elena Daniela Țigan, Emilia Budereș, Cornelia Uritescu, Adina Trifa, Viorica Luca, Ioana Gîrloanță, Angela Sasu și Loredana Sav.

Acestea au urmărit dezvoltarea creativității și a originalității preșcolarilor, îndemnându-i să vină cu idei cât mai îndrăznețe și tehnici cât mai variate pentru diversele sculpturi din fructe și legume pe care le-au avut de realizat.În mânuțele harnice cartoful care e bun doar prăjit dar este nesănătos, varza al cărei miros și gust adesea nu sunt agreate de copii, ardeiul ,vânăta ,conopida sau broccoli au căpătat chipuri amuzante iar culoarea și mirosul lor au stârnit pofta și curiozitatea micuților pentru a le gusta.

Având alături parteneri fideli, părinții, copiii au înțeles faptul că pentru a avea un corp sănătos e important  să consumăm fructe și legume, iar  pentru a trăi într-un mediu sănătos trebuie să protejăm natura. Expoziția  s-a bucurat de aprecierea tuturor celor care au trecut pragul grădiniței , copii, dascăli, părinți, alți vizitatori.




Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir