Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Tinerii merituoși de la Colegiul „David Prodan” răsplatiți de Caravana Carierei

Cugir INFO

Publicat

în

La prima oră a dimineții de joi, 23 mai 2013, reprezentanți ai Blocului Național Sindical au premiat cu câte un netbook, 25 de elevi ai claselor a XII-a de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir care au obținut cele mai bune rezultate în urma testării realizate în cadrul proiectului Caravana Carierei.
premiere-netbook-david-prodan-cugirPremierea, desfășurată în prezența directorului liceului prof. Lilica Vanț, a unor cadre didactice și a mai multor elevi reprezintă rezultatul final al derulării proiectului „Consiliere și orientare în carieră, facilități tranzitorii de la școală la viața activă”.
Proiectul s-a adresat elevilor din ultimul an de liceu iar cea mai importantă activitate a acestuia a constat într-o campanie amplă de consiliere demarată în 42 de școli din 21 de județe, în perioada 2011 – 2013.
În luna februarie a.c, la Colegiul „David Prodan” din Cugir s-au organizat mai multe activități în cursul cărora experții proiectului i-au instruit pe cei aproape 80 de liceeni cu privire la modalitățile cele mai eficiente de alegere a unei cariere, pașii ce trebuie urmați în planificarea carierei precum și corelarea lor cu cerințele reale ale pieței muncii.
Ei au participat la seminarii și au și au susținut un test în urmă căruia 25 dintre aceștia au obținut notele cele mai mari, fiind recompesati pentru efortul lor cu câte un netbook cu conectare la internet pentru o luna de zile.
Echipa de proiect a Caravanei Carierei formată din Alexandru și George Papuc i-a felicitat pe câștigători, le-a urat succes în activitatea lor de viitor și în carierele pe care și le vor alege. Șeful echipei care s-a deplasat la Cugir, d-l. Alexandru Papuc a ținut să precizeze că proiectul amintit este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, „Investește în oameni”.
De amintit că, un eveniment similar va avea loc tot în cursul zilei de azi la Abrud, unde 25 de elevi din județ și anume de la Liceul Tehnologic „Horea Cloșca și Crișan” vor fi răsplătiți cu același premiu, câte un netbook.




Învăţământ - Cultură

Profesoara Nicoletta Huștiuc din Cugir, la întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus

Cugir INFO

Publicat

în

În perioada 5–8 august 2026, în stațiunea „Venus” din Constanța, a avut loc întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning, un eveniment care reunește cadre didactice implicate activ în comunitatea eTwinning și care oferă, de la an la an, un important prilej de formare, schimb de experiență și colaborare.

La această întâlnire au participat și reprezentantele județului Alba: prof. Nicoletta Huștuc, de la Colegiul Național „David Prodan”, prof. Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, și prof. Georgeta Bădău, de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Ambasadorii eTwinning sunt profesori care au experiență în realizarea și coordonarea proiectelor educaționale online și care s-au implicat activ în comunitatea eTwinning. Pentru a deveni ambasadori, cadrele didactice au parcurs etape de formare, au participat la cursuri și au trecut prin probele necesare, acumulând astfel competențe și experiență pe care le pot împărtăși ulterior cu alți profesori.

Proiectele eTwinning sunt proiecte educaționale colaborative în care profesori și elevi din școli din România și din alte țări europene lucrează împreună, utilizând instrumente digitale. Prin intermediul acestor proiecte, elevii comunică, colaborează, realizează produse comune și descoperă noi culturi și perspective, în timp ce își dezvoltă competențe digitale, creative, lingvistice și sociale.

Pentru profesori, eTwinning reprezintă o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte școli și țări, de a face schimb de experiență și de a descoperi metode și instrumente moderne care pot fi integrate în activitatea didactică.

Întâlnirea din acest an a inclus activități pe ateliere, sesiuni de lucru și discuții dedicate proiectelor eTwinning. Ambasadorii au analizat experiențele de până acum, au discutat despre aspectele care pot fi îmbunătățite și au împărtășit idei și exemple de bune practici.

Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat și „noutățile eTwinning”, precum și modificările care trebuie cunoscute de profesorii care își doresc să dezvolte proiecte de calitate și să obțină recunoaștere la nivel european. Au fost abordate și aspecte legate de parteneriate și de regulile care trebuie respectate în cadrul proiectelor.

Întâlnirea anuală a fost, astfel, nu doar un moment de formare, ci și unul de reflecție asupra activității desfășurate până acum și de identificare a unor noi direcții de dezvoltare a comunității eTwinning.

„În județul Alba, ambasadorii eTwinning au un rol important în promovarea programului la nivel județean. Profesorii care doresc să afle mai multe despre eTwinning, să inițieze un proiect, să găsească parteneri sau să își dezvolte competențele în domeniul colaborării online pot beneficia de sprijinul ambasadorilor.

De asemenea, instituțiile de învățământ care doresc să organizeze activități de informare, prezentări sau ateliere eTwinning îi pot invita pe ambasadorii județeni, printr-o programare prealabilă”, a relatat prof. Nicoletta Huștiuc

Potrivit doamnei prof., activitatea comunității eTwinning din Alba poate fi urmărită și în mediul online, prin paginile și grupurile de Facebook „eTwinning la școală”, „eTwinning Alba”, unde sunt promovate proiecte, activități, oportunități și noutăți din domeniul educației europene.

Participarea profesorilor Nicoleta Huștuc, Corina Voicu și Georgeta Bădău la Întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning reprezintă o nouă oportunitate de a aduce în școlile din județul Alba informații actualizate, idei și exemple de bune practici.

„Prin implicarea lor, ambasadorii eTwinning contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale deschise către colaborare, inovare și schimb de experiență, oferindu-le profesorilor și elevilor posibilitatea de a se conecta cu școli din România și din Europa și de a transforma învățarea într-o experiență bazată pe colaborare și comunicare. Multumimm eTwinning Romania si ANPCDEFP pentru aceste oportunitati”, a conchis profesoara Nicoletta Huștiuc.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Schimbare de directori la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Prin Decizie a Inspectoratului Școlar Județean Alba, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, prof. Ionuț Iancu și directorul adjunct – prof.  Mihai  Jurj – Școala Gimnazială „Iosif Pervain” (unitate arondată liceului tehnologic amintit) își pierd mandatele începând cu anul școlar 2026- 2027.

ISJ Alba, nu a explicat cauzele care au condus la această măsură, dar conform unor informații (pe surse) între Iancu și Jurj ar fi existat unele disensiuni (profesionale) care se perpetuau de mai multă vreme.

În locul acestora au fost numiți: Prof. Rodica Gălățeanu – prof. de Limba Română (la Liceul Tehnologic) și Mihaela Stoica – prof. de Biologie la (Școala „Iosif Pervain”)

Într-o postare pe pagina sa de facebook, prof. Ionuț Iancu consemnează:

Niciodată nu voi putea să răsplătesc prin cuvinte încrederea celor care au muncit cu mine în echipă, în acești ani! Îmi voi încheia mandatul de director după aproape un deceniu la acest liceu și trebuie să mulțumesc pentru tot: colegilor ce m-au înțeles și i-am simțit aproape, partenerilor din oraș că nu m-au refuzat când am vrut să facem activități comune, agenților economici că m-au sprijinit, părinților, adulților și elevilor că au avut încredere în ceea ce facem concret la această școală!

Dacă un singur om a zâmbit mai mult și a avut încredere în locul unde eu am fost pus și a văzut altfel rolul educației și al managerului, cred că mi-am atins menirea, pentru toate timpurile ce le-am traversat.

Mă întorc cu normă întreagă la ceea ce știu să fac cel mai bine și pentru care m-am pregătit întreaga viață: să fiu profesor de română și să-i îndrum pe adolescenți pe cărările cunoașterii.

A fost o onoare pentru mine să reprezint acest liceu”

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir