Actualitate
Tinerii de la „Raw Nature Experience” Cugir , în acțiune pentru ecologizarea traseelor turistice din zonă
La sfârșitul săptămânii trecute, Echipa Raw Nature Experience a desfășurat o acțiune de ecologizare pe traseul turistic Podul Roșu spre Bucuru. Membrii echipei și-au concentrat atenția pe zonele de vale, care sunt cele mai afectate din punct de vedere al poluării cu deșeuri.
„Pe parcursul a 6 ore, cu o echipă micuță, formată din 6 oameni, am reușit să strângem 46 de saci din plastic de 120l, la care se adaugă 7 saci de rafie de 80l exclusiv cu materiale de construcție (preponderent țiglă). La acestea se mai adaugă: cauciucuri, găleți de vopsea, cădiță de duș, casă de marcat, DVD player și, ironic, un tomberon de gunoi”, ne-a transmis Andrei – Grațian Sovereșan, Preşedinte la Raw Nature Experience.
Potrivit lui Sovereșan, cele mai frecvent întâlnite au fost pet-uri de bere; sticle de bere; ambalaje plastic; îmbrăcăminte și încălțăminte și jucării.
„Ca asociație tânără, la început de drum, învățăm constant diferite lecții, iar una dintre ele este următoarea: Cantitatea de deșeuri de pe traseele montane ne depășește capacitatea de a continua să desfășurăm acțiuni de acest fel cu un grup restrâns de oameni. De aceea, vă îndemnăm să ne urmăriți pagina de Facebook pentru că, în curând, dorim să organizăm acțiuni de ecoloizare montană în masă. Totodată, pentru a fi sustenabili, gândim proiecte pe termen lung pentru a ne asigura că adresăm și cauza acestei poluări, nu doar efectul. Dorim ca ceea ce curățăm să rămână curat, iar pe termen lung este nevoie de astfel de inițiative.
Mulțumim tuturor celor care și-au luat din timpul liber pentru a ajuta acțiunea noastră.
Mulțumim celor de la Cabana Stanciu, Cugir pentru gazduirea de dupa activitate.
Mulțumim Primăriei și Consiliului Local și ADP Cugir pentru ajutorul acordat”, a mai dorit să transmită președintele asociației.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în după-amiaza zilei de 29 august 2026, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia la data de 25 august, pentru o perioadă de trei luni.
Acesta nu ar fi păstrat distanța minimă de 50 de metri față de partenera sa, în vârstă de 24 de ani, și față de domiciliul acesteia.
Luni, 31 august 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.
Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.
Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
