Actualitate
Terezia Boruah: „Autorizarea Unităţii de Transfuzie Sanguină a spitalului din Cugir se află în curs de desfăşurare”
Potrivit informaţiilor primite de la directorul medical al Spitalului din Cugir, dr. Terezia Boruah (foto), la momentul actual, procesul de autorizare a Unităţii de Transfuzie Sanguină a unităţii locale de sănătate se află în curs de desfăşurare.
În ceea ce priveşte necesarul de transfuzii sanguine, acesta este asigurat de spitalele din judeţ şi din afara lui care au unităţi de transfuzie autorizate. Locaţia în care se va desfăşura activitatea de transfuzie a Spitalului Orăşenesc Cugir este conform normativelor actuale, iar achiziţionarea dotărilor necesare este deja demarată. Terezia Boruah a mai declarat, de asemenea, că a fost pus la punct un protocol de profilaxie şi tratament al plăgilor tetanigene, conform recomandărilor formulate de Ministerul Sănătăţii, iar dozele de vaccin antitetanic necesare acestei activităţi sunt disponibile în spitalul din Cugir începând cu data de 19 august 2016. „Pot spune că activitatea medicală la nivelul Spitalului Orăşenesc Cugir se desfăşoară în condiţii optime, colectivul de cadre medicale oferind servicii de calitate pacienţilor. Vreau să mai adaug faptul că Spitalul Orăşenesc Cugir colaborează cu Spitalul Judeţean Alba, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Cluj-Napoca şi Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Cardiac Tîrgu-Mureş, spitale cu care acordurile de colaborare privind transferul pacienţilor critici sunt în curs de perfectare”, a conchis chirurgul Terezia Boruah.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Cugirean de 38 de ani cercetat de polițiști, după ce a condus fără permis o autoutilitară și a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei femei, la intersecția dintre DN 7 și DJ 704
La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, la intersecția cu DJ 704, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea o autoutilitară, pe sensul de mers Sebeș-Cugir, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Municipiul Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Cugir, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Din verificări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere fără permis de conducere.
Actualitate
Vineri, 30 ianuarie 2026, la Cugir are loc cea de-a X-a ediție a evenimentului „Ziua VERDE”
Vineri, 30 ianuarie 2026, evenimentul „Ziua Verde” își va consuma a zecea ediție, în orașul Cugir. Cu această ocazie, pe parcursul zilei amintite, se vor pune în aplicare mai multe facilități în urbea de la poalele Drăganei.

Este vorba, înainte de toate, de transport public gratuit. Pentru cetățenii care doresc să folosească autobuzele ca mijloc de transport local, acestea vor fi gratuite în această zi.
De asemenea, circulația va fi permisă exclusiv pietonilor și bicicliștilor pe strada Alexandru Sahia, pe tronsonul cuprins între Catedrală și Banca Transilvania.
Este vorba de o inițiativă menită să promoveze o comunitate sustenabilă și un oraș mai prietenos cu mediul.
„Ziua Verde” la Cugir este un eveniment marca Just Streets Cugir.
Actualitate
Medicul Terezia Mureșan Samoilescu din Cugir, participare la Congresul Internațional din Paris dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice
La Palatul Congreselor din Paris – Franța, se desfățoară în perioada 29 – 31 ianuarie 2026 ,,IMCAS (International Master Course on Aging Science) World Congres”, eveniment la care a fost invitată să participe și medicul chirurg din Cugir, Dr. Terezia Mureșan – Samoilescu.

Este unul dintre cele mai prestigioase congrese internaționale dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice. Potrivit mediului din orașul de la poalele Drăganei, IMCAS reprezintă un reper global în inovație medicală, educație continuă și schimb de expertiză la cel mai înalt nivel.
„Participarea la această manifestare susține angajamentul meu pentru perfecționare continuă, acces la cele mai noi tehnici și tehnologii și oferirea unor servicii medicale sigure, moderne și adaptate celor mai înalte standarde internaționale. Ne întoarcem mereu cu cunoștințe noi – pentru ca pacienții noștri să beneficieze de tot ce este mai bun în medicina modernă”, a dorit să transmită Dr. Terezia Mureșan-Samoilescu.
Constntin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 10 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 9 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 3 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 10 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 9 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025