Actualitate
Tânărul de 20 de ani din Cugir surprins în timp ce conducea un autoturism furat la Vinerea a fost reținut de polițiști. Acesta era cercetat sub control judiciar pentru mai multe infracțiuni de furt
Tânărul de 20 de ani din Cugir ce a fost prins de poliţişti după ce a furat două autoturisme şi fără să deţină permis de conducere, le-a condus pe drumurile publice, a fost reţinut.
Potrivit IPJ Alba, la data de 29 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 20 de ani, din Cugir, ce în noaptea de 27/28 martie a.c. ar fi sustras două autoturisme de pe raza oraşului şi le-ar fi condus pe drumurile publice.
Totodată, întrucât acesta avea instituită măsura controlului judiciar, pentru fapte similare comise în anul 2018, poliţiştii au informat instanţa de judecată cu privire la încălcarea măsurii preventive.
La data de 28 martie a.c., în jurul orei 13.50, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism ce fusese reclamat furat, de pe strada Principală din Vinerea.
Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 27/28.03.2018, în jurul orelor 01.30, folosind chei potrivite, tânărul ar fi sustras un autoturism ce aparține unui bărbat din Cugir, pe care l-ar fi condus până în localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, unde l-a avariat, intrând cu el într-un stâlp.
Ulterior l-a condus până în localitatea Vinerea, unde l-ar fi abandonat şi de unde ar fi sustras un alt autoturism cu care s-ar fi deplasat până în Deva.
La întoarcerea din Deva, tânărul a fost depistat de poliţişti, care au constatat că este acelaşi ce mai este cercetat pentru alte 3 furturi de autoturisme, în scop de folosinţă, comise de la începutul anului, din diverse locaţii din Cugir şi care are instituită măsura preventivă a controlului judiciar.
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
Actualitate
Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir
Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.
Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.
De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.
Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:
-
Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;
-
Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;
-
Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.
Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia