Simona Mureșan, o tânără originară din Cugir, județul Alba, a renunțat în urmă cu 14 ani la traiul de pe plaiurile mioritice, alegând să își ducă la îndeplinire visul american, unde altundeva dacă nu chiar în Miami, unul dintre cele mai frumoase orașe din SUA.

Simona a absolvit Colegiul National „David Prodan” din Cugir, profilul Economic, în anul 2003 și Facultatea de Științe Economice din Timișoara în anul 2009, cu un master în „Finanțe și strategii financiare ale companiilor”. ”Au fost 6 ani frumoși, am trăit anii studenției din plin și am legat prietenii care durează și în ziua de azi”, povestește cugireanca.

Anul acesta, la 20 de ani de la terminarea liceului, Simona s-a întors acasă, la Cugir, unde a sărbătorit alături de foștii colegi: „A fost o reuniune atât de frumoasă, intensă aș putea spune chiar, și cu multe lacrimi de fericire, fericirea de a-mi revedea colegii și profesorii, dorul pentru toată lumea, inclusiv doamna dirigintă Letiția Sârbu, de a-i strânge în brațe și a depăna amintiri. Iar petrecerea a fost pe măsură, a fost o distracție de neuitat”, spune tânăra.

În America a plecat în anul 2009, fără a avea un plan anume. Era „tinerică și neliniștită” și a luat viața așa cum a venit: „Au fost foarte multe încercări la început de drum, multe «necunoscute» de care mă loveam și pe care trebuia să le rezolv eu. Am vrut chiar să mă întorc acasă, la un moment dat, pe la începutul drumului, însă nu aveam bani suficienți”, își amintește Simona.

Cu toate că începutul a fost foarte greu, tânăra nu s-a dat bătută, iar ambiția combinată cu multă muncă și perseverență au dat roade: „Cred că dacă nu aveam acele încercări grele, nu eram unde sunt astăzi. Și sunt recunoscătoare pentru tot, cu bine și mai puțin bine. Am devenit mai puternică și mai cumpătată”, mai spune tânăra.

În scurt timp, Simona s-a bucurat de o ascensiune profesională de invidiat, iar cariera sa în Finanțe a început să ia contur: „Mi-am dat silința în tot, eram genul de persoană care cerea șefilor mai multă muncă și responsabilitate, îmi plăcea să rezolv problemele companiilor, să mă implic și să le demonstrez că se poate. Nu doar lor, ci și mie însămi”.

Momentan, Simona locuiește și muncește în Miami, Florida: „La ocean! Mereu am fugit de frig și ger, chiar și aici mereu mă plâng de frig și aici mă refer la aerul condiționat din absolut toate centrele comerciale, din apartamentul în care locuiesc, de la birou. Aici nu se poate fără, dar eu în continuare mă plâng. Și mă întreabă toată lumea «Simona, where are you from again?», în glumă bineînțeles. Ironia sorții!”, povestește cugireanca râzând.

Drumul Simonei nu a fost cel mai ușor, dar după cum chiar ea spune, nu și-a pus niciodată problema să renunțe, fiind genul care, atunci când i se închide o ușă, intră pe geam. Drept dovadă, deși profesează într-o industrie, o lume a bărbaților, cea de dezvoltatori de proprietăți imobiliare, tânăra plecată dintr-un orășel din inima Transilvaniei, este acum director general al companiei H&M Development LLC, care activează mult în Miami, dar și în împrejurimi, în toată Florida, de fapt: „Nu este ușor să vină o puștoaică din România, să le dea ordine bărbaților de aici și să monitorizeze toate aspectele companiei, dar din poziția mea de acum, cam trebuie să mă asculte toți. Mi se spune «Dracula», sunt strictă și concisă. Dar cred că modalitatea mea de a implementa și superviza totul a dat rezultate, motiv pentru care sunt la această companie de 10 ani”.

Dar realizările româncei nu se opresc aici și în paralel cu cariera în domeniul economic, în anul 2016, a înființat împreună cu partenerul ei de afaceri din Los Angeles, Minh Collins, un festival de film, Hollywood Florida Film Festival, care i-a deschis foarte multe uși. A reușit printre altele să participe și să fie acreditată la Cannes Film Festival, unde a participat de două ori: „Este visul oricărui om din industria filmului (cred eu) să ajungă pe covorul roșu de la Cannes. Experiențele și emoțiile de acolo sunt de nedescris. Prima dată când am pășit pe covorul roșu, în lumina reflectoarelor, m-au copleșit sentimentele și mi-au dat lacrimile. Nu îmi venea să cred că eu, Simona din Cugir, sunt acolo! A fost un vis devenit realitate!”.

De asemenea, Simona Mureșan a primit un premiu și o diplomă prin comunitatea de latini din Miami (America Latină) în anul 2019, „Mujeres Exitosas de Alto Nivel”, o onoare deosebită pentru ea. De curând, femeia a aflat și că Primăria Miami va înmâna un premiu asemănător și că se află pe lista persoanelor care ar putea să fie luate în calcul: ”Aștept mai multe informații, dar este o onoare imensă chiar și să se discute despre mine. Să îmi țineți pumnii, sper să ajung pe lista lor. Înainte cu tupeu!”.

În prezent, tânăra este în focul pregătirilor pentru ediția a 8-a a Festivalului de film, care se va desfășura în perioada 11-18 noiembrie: „Sunt foarte mândră pentru că au fost acceptate câteva filme românești, unul dintre ele fiind de lung metraj, care este programat să apară în cinematografele din România la finalul lunii noiembrie. Noi aici vom avea premiera mondială a acestui film. Se numește «Omul fără linia vieții», produs de Ionel Sporea. Trebuie să îl vedeți în cinematografe! Nu pot spune mai multe momentan pentru că echipa mea lucrează intens aici, dar vă invit să îl vizionați de îndată ce apare și la noi în România”, a transmis Simona.

Cugireanca se consideră o persoană binecuvântată și norocoasă, având dintotdeauna susținerea părinților în absolut toate deciziile pe care le-a luat și fără de care nu crede că ar fi ajuns unde este astăzi. Mai apoi, prietenii săi, atât cei din România, cât și cei din Statele Unite ale Americii: „Mi-a ajutat Dumnezeu să întâlnesc oameni deosebiți aici, am învățat și să elimin ce nu este în concordanță cu principiile mele. Pot spune cu mâna pe inimă că am prieteni adevărați aici, de diferite nații. Anul trecut, în luna mai, am avut un accident cu bicicleta. Cred că dacă nu îi aveam pe acești oameni în viața mea, eram undeva uitată pe un pat de spital. Dar oamenii aceștia dormeau cu mine, îmi găteau, ajutau la curățenie, chiar nu am cuvinte de mulțumire să exprim exact ce simt pentru ei. Și uite că m-am recuperat și sunt ca nouă, am făcut și 5 ore de exerciții medicale pe zi pentru a mă recupera. Am avut cotul drept, brațul rupt și nu puteam să fac nimic”, își amintește femeia.

Simona jonglează acum între cele două job-uri, festivalul de film și echipa de dezvoltatori de imobiliare: „Teoretic, abia am timp să mă hrănesc așa cum trebuie și să dorm. Somnul este foarte important pentru mine, fără 8 ore pe noapte nu exist!”.

Fiind de la o vârstă foarte fragedă jucătoare de șah (a câștigat locul 2 pe țară la o competiție), mereu a fost motivată prin acest sport să nu se lase, să câștige: „Am vrut să demonstrez tuturor și mie că, atunci când îți pui sufletul în tot ceea ce faci, când ești consistent în acțiunile tale și strategic, se poate. Îmi doream să îmi ajut și familia de acasă, atât cât puteam eu”.

În ceea ce privește planurile sale de viitor, Simona mărturisește că trăiește și profită intens de fiecare zi. Iar dacă, până în urmă cu câțiva ani, era convinsă că nu s-ar mai întoarce niciodată în România, acum spune că nu mai este așa de sigură: „Nu se știe niciodată unde te poate duce viața. Am petrecut aproape toată vara în România, anul acesta, cu familia mea și a fost absolut superb! Cred că de sărbători voi fi din nou acasă cu ei!”.

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS

Trebuie să știți că în mijlocul „Regalului gimnasticii româneşti” care s-a desfășurat la mijlocul lunii octombrie la Sala Polivalentă din București s-a aflat Daria Alexandra Mihaiu o cugireancă  „de aur”.

185 de sportivi din 21 ţări au concurat în perioada 13-15 octombrie la etapa de Cupă Mondială la gimnastică aerobică – „RomGym Trophy” aerobic FIG World Cup 2023. Au participat delegații din Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Cehia, Finlanda, Franța, Grecia, India, Italia, Mexic, Noua Zeelandă, Portugalia, Peru, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria și România. Este a patra a competiție internațională de gimnastică aerobică organizată în România.

La etapa de cupă mondială de la București au concurat pentru România: Daria Mihaiu, Claudia Ristea, Sandra Dincă, Larisa Șuiu, Miruna Iordache, David Gavrilovici, Daniel Țavoc, Darius Branda, Leonard Manta, Antonio Surdu, Vlăduț Popa, Mădălin Boldea.

Daria Alexandra Mihaiu a împlinit anul trecut, în 2 decembrie, frumoasa vârstă de 18 ani. Aniversarea majoratului și-a făcut-o la București, alături de colegii și prietenii din lotul național de gimnastică aerobică, de familie. S-a născut în 2 decembrie 2004 la Cugir, fiind mezina familiei Mihaiu, cu trei frați mai mari, care acum au 34, 35 și 36 de ani. Încă de la grădiniță a făcut dansuri moderne iar în clasele primare, pe care le-a urmat la Școala nr. 4 din Cugir, a făcut parte din junioarele care dansau sub titulatura de Panterele Negre, formație antrenată de doamna Monica Câmpean.

În 2014, Fundația Casa Campionilor, coordonată de Mariana Bitang și Octavian Bellu a demarat un proiect unic pentru revigorarea gimnasticii românești, susținut de OMV Petrom. În urma selecțiilor candidatelor, au fost înființate 6 centre (Deva, Constanța, Timișoara, Onești, Steaua și Dinamo) cu 200 de fetițe.

Daria era atunci în clasa a III-a, a participat plină de entuziasm la preselecțiile de la Deva, dar nu a intrat la gimnastică deoarece era deja prea mare, însă talentul său nu a fost trecut cu vederea și a fost înscrisă la gimnastică aerobică, la Liceul Sportiv din Deva, unde a făcut parte din echipa de junioare a clubului, antrenată de Mădălina Susan, antrenor emerit. Rezultatele excelente obținute la diferite competiții interne și internaționale au determinat selectarea în Lotul Național de junioare al României, la Constanța, sub îndrumarea antrenoarei Spânu Cristiana, apoi, la București, sub îndrumarea antrenoarei Marcela Fumea.

Talentul și dedicarea Dariei nu au rămas nerăsplătite: a urmat o avalanșă de medalii pentru tânăra cugireană: la Concursul internațional de gimnastică aerobică din Slovacia, titlul de campioană internațională, la Campionatul European de gimnastică aerobică din Azerbaijan (Baku), titlul de vicecampioană europeană pe echipe, la Cupa Pharaon în Egypt (Cairo), la cuplu, și titlul de campioană internațională, 3 medalii de aur la Campionatul Bucharest Open Cup, la Campionatul Mondial din Azerbaijan (Baku) – locul 1 la proba de pereche, locul 2 la proba de aerobic Dance și locul 3 la probe de grup, medaliată la Campionatele Europene de la Pesaro, Italia, vicecampioană mondială la gimnastică aerobică cu echipa la Guimares-Portugalia, vicecampioană mondială la gimnastică aerobică cuplu la Birmingham (SUA), campioană națională, cu echipa, la prima ediție a Cupei României la gimnastică artistică şi aerobică organizată în Sala Polivalentă „BT Arena” din Cluj Napoca (în decembrie 2022, ceremonia de retragere a gimnastului campion Marian Drăgulescu).

Dacă te vei uita pe pagina de socializare a oricărui sportiv campion, vei vedea numai rezultatele talentului, succesul, medaliile și fotografiile de pe prima treaptă a podiumului, cu steagul tricolor fluturând în fundal. Nu vei vedea munca continuă, nu vei vedea puterea de a o lua de la capăt după o greșeală, nu vei vedea efortul depus, lacrimile și sudoarea. Mama Dariei Mihaiu, de fapt familia sa întreagă, a asistat, pas cu pas, la efortul de Hercule a mezinei: emoții, bucurii, tristeți, mâini și picioare învinețite de la căderi, de la prinderi.

Povestea și detaliile din spatele succesului reprezintă un film lung, uneori dureros, nu doar frântura de la festivitatea de premiere, pe care mulți dintre noi o vizionăm fugitiv. Excelența în sport se atinge cu multe ore de antrenament, ore grele, ore de nervi și lacrimi, care sunt compensate, pentru cei merituoși, cu momente de fericire și strălucire în lumina reflectoarelor. E drept, nimeni nu atinge succesul fără să întâmpine eșecuri. Perseverența te ajută să mergi mai departe, îți călește caracterul și îți stimulează dorința de a continua și după ce ai dat de greu.

Iar Daria face asta de aproape un deceniu, de când și-a luat zborul din cuibul părintesc de la poalele Drăganei spre cele mai înalte podiumuri de premiere din lume. Sprijinul, moral și financiar, în cariera sa sportivă, a venit constant din partea părinților (tatăl său a fost și el antrenor de karate, acum e șofer pe TIR), din partea antrenorilor, a colegilor de parcurs sportiv. Își dorește, și speră că așa va fi, să antreneze la rândul său tineri pentru o carieră în gimnastica aerobică de performanță.

Noi îți urăm succes Daria Mihaiu, în tot ceea ce faci și să știi, mai ales în momentele de cumpănă și clar, în momente de succes, că orașul Cugir îți este alături, cu inima bătându-i în același ritm cu tine!

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS

Muzeul orașului Cugir se află în posesia unui manuscris reprezentând amintirile unui locuitor al satului Vinerea, Ion Bura, fost soldat (10 luni) în armata austro-ungară, iar apoi, timp de 5 ani, prizonier în Rusia.

Pe un caiet de 100 de file, autorul notițelor povestește despre cele 10 luni de război petrecute pe front contra rușilor, dar se referă cel mai mult la viața îngrozitoare de prizonier  petrecută în mai multe lagăre de pe teritorul Rusiei.

Născut pe 21 octombrie 1887 în localitatea Vinerea, Ion Bura a fost concentrat în Orăștie, iar apoi trimis la Viena și înrolat în forțele armate austro-ungare, Regimentul 64 Infanterie. De aici, a plecat direct în lupta contra armatelor rusești. Pe 21 octombrie 1915 a fost luat prizonier și, după 21 de zile, transportați cu vagoane de marfă, adesea pe jos, prizonierii au ajuns în lagărul din Perm (Regiunea Urali), unde se găseau alți 14.000 de prizonieri.

„Poate destinul, dar cred că mai mult ca orice credința în Dumnezeu a făcut să scap cu viață în cele 10 luni de front, dar n-am scăpat de prizonierat, unde am petrecut atâția ani de chin. Atunci am făcut un legământ cu Dumnezeu că, dacă voi fi salvat din acest infern, mă voi duce la o mănăstire să mă călugăresc”, mărturisea Bura.

Acesta a povestit cum au fost cazați în barăci de lemn, în care bătea vântul, intra zăpadă și ploaia. Dormeau pe priciuri (pat de scândură), pe rogojini de multe ori, fără nicio lenjerie de pat. Hainele de pe ei era singura lenjerie, cât timp au stat închiși aici scimbându-se doar de câteva ori de haine, purtându-le până putrezeau pe ei. În lagăr, au muncit în diferite locuri: la tăiat lemne în pădure (plină de animale sălbatice), la tăiat nuiele pentru coșuri din locuri foarte greu accesibile, în mină ș.a. În lagărul din Siberia, toți prizonierii munceau, chiar și cei răniți și bolnavi, care nu puteau sta în picioare. Aceștia aveau normă zilnică pe care cu greu o puteau îndeplini, fapt pentru care erau bătuți de gardieni.

„Aici, în lagăr, prizonierii arătau ca umbrele, bântuiau ca umbrele. Bolile, în special tifosul secera zilnic zeci de prizonieri. Cei slabi fizic și «de înger» nu aveau nicio șansă. În lagăr era ultima stație, punct terminus, de aici nu se putea evada nicăieri. Singurul loc în care se putea evada era mormântul – groapa comună”, își amintea Bura.

Revoluția din octombrie 1917 avea să schimbe într-un fel soarta prizonierilor. Războiul a încetat, iar pe fondul revoluției bolșevice, prizonierii erau liberi. Au fost urcați în trenuri și li s-a spus că merg acasă, dar era doar o iluzie. Mișcările revoluționarilor au schimbat situația așa-ziselor repatrieri. Prizonierii au ajuns din nou în lagăre de muncă, de unde mulți au evadat, plecând pe jos, care încotro, folosind trenurile de marfă ori de călători. Bolnavi și flămânzi, plini de păduchi, mulți au murit pe drum.

După un lung drum de 3 luni, împreună cu un camarad din Sălaj, cei doi au avut norocul să găsească trenuri care duceau spre Kiev – Ucraina. Mai departe, au găsit trenuri care duceau spre țară. Când a ajuns la Cluj, Bura s-a considerat ca acasă. Din Șibot a plecat pe jos spre Vinerea, unde a ajuns noaptea târziu. „Credința în Dumnezeu, educația primită de la părinții mei și înțelepciunea din bătrâni auzită pe ulițele satului meu natal Vinerea m-au ajutat să nu îmi pierd demnitatea și să rezist în război și în lagăr până la capăt”, a consemnat Bura.

După ce s-a mai întremat, a decis să-și țină promisiunea făcută lui Dumnezeu și a ales calea monahală. A plecat în localitatea Ceptura – județul Prahova și s-a călugărit la Mânăstirea Căldărușani. A fost înaintat în mai multe funcții monahale, printre care și cea de administrator al mănăstirii. Potrivit unor surse, s-a stins din viață în anul 1966.

Această emoționantă istorie trăită de Ion Bura a intrat în posesia muzeului din Cugir prin amabilitatea ing. Aurel Voicu, custodele și artizanul muzeului, care a primit manuscrisul de la un călugăr al mănăstirii Căldărușani. Punem punct aici povestirii și îi invităm pe cei interesați să meargă să lectureze pe larg acest dramatic episod intitulat „Zile de suferință în Primul Război Mondial și prizonier în Rusia”.

Constantin PREDESCU

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS