Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Tânăr de 23 de ani din Oraștie căutat de polițiști după ce a săvârșit o infracțiune de tâlhărie

Cugir INFO

Publicat

în

politia_arest_dubaPoliţiştii Biroului de Investigaţi Criminale Orăştie au reuşit identificarea prezumtivului autor al unei infracţiuni de tâlhărie, comisă în data de 08.11.2016, în jurul orei 14:00, pe strada Ion Creangă, din municipiul Orăştie.

Poliţiştii au stabilit că prezumtivul autor al faptei, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Orăştie, l-ar fi deposedat de 850 de lei pe un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Suceava, pe care l-a ameninţat cu un cuţit.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului, care se sustrage urmăririi penale, fiind căutat de poliţişti, în vederea luării măsurilor legale.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să:

  • fiţi foarte atenţi în zonele aglomerate din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine etc.
  • portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;
  • feriţi-vă de priviri indiscrete când manevraţi banii;
  • nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
  • nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
  • nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
  • nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
  • reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a infractorului, pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.



Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.

La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir